N-am ajuns la concertul Royal Philharmonic Orchestra din data de 13 (!) septembrie, fiind la Londra. În partea doua, pe durata Suitei Șeherezada op.35 de Rimski-Korsakov se anunțase o proiecție. O poveste muzicală cu o poveste vizuală. A doua zi, la săli și pe rețelele de socializare din bula festivalului, toată lumea fierbea. Nu pentru că cu doar o zi înainte, la Londra, fusese un mare marș anti-imigrație sau că fusese ultima seară de BBC Proms, care s-a încheiat triumfal, desigur, se știe tradiția. La noi, o simplă proiecție stârnise un război, iadul. Celebra furtună din paharul cu apă. Nu înțelegeam nimic.
Ce produce cultura, dacă produce ceva?
Vorbe grele, calomnii, ziceai că fuseseră pe stadion, nu la un concert. Fluierase arbitrul un 11 m inexistent, n-a dat al II-lea galben. Totuși, nu era prima proiecție dintr-un festival și nici cu pretenții de Oscar.
În fine, după o asemenea zi, cineva de-aiurea s-ar fi putut întreba: Băieți, asta produce cultura? Păi, mai bine fără. Și, sincer, i-aș da și dreptate.
Am fost intrigată pentru că a fost mai mult decât de obicei și am încercat să înțeleg despre ce e vorba, bineînțeles începând cu vizionarea concertului și a vizualului.
Cum s-a ajuns aici? Rețelele sociale, mai precis, bulele, like-iatorii! care te fac să te simți împărat de bulă. Asta explică sociologii. Hate-ăreala, naționalism, puritanism, conspirații mondiale etc. Și, normal, trending-urile maligne. Aș da exemplu, dar nici nu știi cu ce să începi.
Anatomia unui scandal!
Fără teorii ale conspirației, de undeva a fost hrănită schema, pentru că regizoarea, Carmen Lidia Vidu, produce astfel expuneri pentru festival din 2017. A început cu Jurowski și Foster, acum cu Petrenko și Guerrero. Inițiativa i-a aparținut lui Vladimir Jurowski. Nu se cer bani în plus pe bilet, e alegerea organizatorului. Obligația lui este să-și adapteze opțiunile funcție de public, de nivelul internațional al acestor evenimente și e de datoria lui să găsească modalități de atragere pentru public nou. Și despre asta se poate discuta civilizat. Dar nu, dacă mie nu-mi place, a priori nu e bun. Trebuie să dispară.
„Scandalul” a rulat pe repede înainte, de la „e o proiecție „kitsch””, voi reveni, înspre „n-avem nevoie de vizualuri”. Da, sigur, și dacă nu s-ar mai ține festivalul, ne-am obișnui, nu-i așa? „E bun ce-avem, dom’le”.
S-a ajuns la comentarii injurioase, de râs, dacă n-ar fi de plâns, pe pagina festivalului (acele N secunde de celebritate), pe pagina regizoarei. În loc de o piață a festivalului, era deja Piața Matache! Și spirala a continuat. Comentarii la comentarii (sic!). De peluză (să mă ierte galeriile).
- A șters comentariile negative de pe pagina sa! Baby, dacă ai ceva de spus, ai propria pagină, feel free s-o folosești!
- AI-ul ăsta cu cât a fost remunerat?
- Trimiteți-o la pensie!
- Cât a luat conița asta pentru o asemenea infamie?
- …….
V-am spus, Piața Matache.
Fracturi de logică și lipsa celor șapte/șase ani de-acasă.
- Proiecțiile au fost anunțate odată cu programul. Dacă voiai să vadă lumea că ai mușchi, nu-ți luai bilet la concertul respectiv și intrai de atunci pe pagina festivalului și protestai. Aș fi protestat și eu că vreau mai multe proiecții, că lumina aia de scenă mă deranjează. Dar pentru asta vin cu ochelarii de soare sau mă las în scaun, sprijin capul pe spătar și mă uit pe tavan.
- Cât de ignorant poți fi să nu știi că AI, de fapt, dacă tot găvărești pe românește e IA, este un soft. O „mașinărie”. Ca oricărui soft tu îi dai comenzile, tu îl manevrezi că nu e că te uiți în ochii lui, nici Excel-ul nu-ți rezolvă lipsa de cunoștințe la matematică. Nu există niciun film pe lumea asta să nu treacă prin softuri. Se numește generic CGI- Computer-generated imagery, tot soiul de softuri, și există deja de decenii. Sigur, s-ar putea să fie și o evoluție care să nu ni se potrivească. Ce faci, n-o să te mai uiți niciodată la filme? Eu aștept cu maximă impaciență IA care te va controla la check in ținând mâinile în buzunar, nu mai stai la coadă/dezbraci/descalți/fără apă. Wellcome! Între timp, „scandalagiii” ar putea cere să se scoată turnantele, amplificarea și reflectoarele din teatre, să fie doar simpla scenă cu lumânări ca pe vremea lui Shakespeare.
- Grobianismul e imposibil de comentat.
- *Aici și festivalul a avut o reacție copilărească! Următoarea proiecție, Daphnis et Chloé, a prezentat-o ca ”*Creație originală, fără utilizarea AI”. Hahaha! M-a distrat la maxim. Era o creație tot atât de originală ca și cea de la Șeherezada. Originale au fost doar conceptul, coregrafia și dansul artiștilor. În rest, s-au folosit imagini și footage-uri de stoc (bănci de p&v, care, apropo, vând și originale generate IA). Totul s-a introdus în calculator, s-a asamblat și colorizat. Exact același lucru s-a întâmplat și la Șeherezada. Au existat un scenariu și un concept vizual care s-au introdus în soft, nu s-au făcut filmări și nu s-au luat imagini și clipuri de stoc, care a generat imagini exclusiv originale. Da, sunt generate pe baza datelor din memorie. Dar noi nu funcționăm tot așa?
Despre valoarea artistică a tuturor proiecțiilor putem discuta la infinit.
AI (IA), vaccin, digitalizare, artă digitalizată…cuvinte care induc panică?!
Asta a fost prima greșeală de comunicare a lui Vidu, crezând că cei din această bulă sunt wise open mind și vor înțelege parabola. Ei, bine, a simțit pe pielea sa că nu sunt. Și nici n-a auzit tot. Pentru cei pe care nu-i preocupă istoria artelor, aceasta e plină de respingeri, sunt meniul casei, de la Verdi la Prince, de la Handel la Madonna, de la Courbet la Banksy, de la Brâncuși la Abramović, să tot fie sute. Deși, acum, nu se cerea nicio validare, doar o vizionare relaxată cu muzica în urechi. Puteai să și închizi ochii.
Abstract, figurativ, renascentist, rococo, burlesc, contemporan, original, pastișă, digital…. la alegere. Ăsta e lucrul cel mai important, că poți alege TU. Până când apare poliția culturii care îți spune ce trebuie să vezi. Ce e artă și ce nu e. Până atunci, enjoy your freedom!
Greu de explicat. Din cei care au fost la MINA- muzeul acela cu imersivul, și au zis că le-a și plăcut, la Sala Palatului au zis pas. Au dat vina pe concept (da, nu avea Klimt) și au aruncat proiecția direct în kitsch. Nu, zău! Aparent, se pare că nici kitsch-ul nu știu ce e. Duplicitatea acestora s-ar putea, zic psihologii, să se fi manifestat ca paratrăsnet al stării induse inițial de ce văzuseră la muzeu, dar pentru că din diverse considerente nu au putut defula atunci, au făcut lucrul ăsta cu primul venit. Ghinion, ar zice un clasic în viață. Când ești supărat pe șefu’ că nu ți-a dat mărirea de salariu și-ți verși nervii pe cei din jur.
Ce e, kitsch sau lipsă de valoare artistică?!
Mă gândeam cât consum de energie și de ce suntem predestinați să pierdem vremea și resursele acolo unde nu e cazul? Se aliniază toți și ies la ciomăgeală aka jigniri, inepții, supremații.
Cum apreciem valoarea artistică?
Nu știu de ce mi-a venit în minte, posibil, fiind legat tot de vizual, coincidența temporală, fresca Ateneului. Șeherezada a fost compusă în același an cu inaugurarea Ateneului, 1888. Fresca este realizată mult mai târziu (’33-’38). Demult, mai aveam în cap întrebarea de ce nu s-au folosit mai multe nume din tot arsenalul de mari pictori ai vremii, de ex. Cuțescu-Stork, Ressu, Tonitza, Löwendal, Verona, sau de ce n-a fost un concurs, ci, s-a preferat un specialist în pictura a fresco, un meșter, dar care, și așa, ar fi putut lucra (și) după schițele altora. Sau varianta propusă inițial, inspirată de Panteonul din Paris, cu tablouri. Se spune că alegerea lui Costin Petrescu, pictor, frescar, a fost dictată de un preț mai bun!? Acum, nu știu câte oferte s-au depus, știm că Petrescu avea conexiuni cu personalități ale vremii, pictându-le portrete, a fost și designerul mantiei regale de la încoronarea regelui Ferdinand I. Probabil, s-a mizat și pe experiența sa ca pictor de război, pe care o aveau și alții. Dar știți cum e, totul e subiectiv când vine vorba de linii, culori…
Oricum, fresca de la Ateneu nu m-a convins niciodată artistic. Nici istoric, pentru că au fost/sunt și alții care recunosc că valoarea artistică se oprește la mărime și subiect, dar ambalează pe valoarea istorică. Da, sigur, orice depășește un anumit număr de ani capătă greutate istorică.
Deși, în glumă, cum le-ar explica dacopaților lipsa lui Decebal sau celor care se uită după valorile spirituale ale neamului, prin asta ne definim ca popor, lipsa lui Eminescu?
Pentru mine, pentru că n-am făcut nicio pasiune pentru frescă, e ceva fără miros, o oarecare, mi s-a părut definitorie istoria din backstage.
Inițial, ultima scenă a frescei se închidea cu imaginea Regelui Carol al II-lea și a prințului Mihai. Deși despre Carol al II-lea se cunosc mai bine cancan-urile, și nici n-o să-l spăl eu de păcate, poate că am fi mai câștigați dacă am face cunoscut că în ceea ce privește cultura a făcut extraordinar de mult bine.
Crezul său a fost foarte clar exprimat: „Oricât de mare ar fi bogăția materială a unei țări și oricât de puternică ar fi puterea sa militară, în fața istoriei omenirii, acea țară nu va avea nicio semnificație dacă nu aduce lumii contribuția sa literară, artistică și științifică” (Regele Carol al II-lea, discursul de recepție la Academia Română). Cu toate acestea, ce să vezi? Antonescu îi cere pictorului să elimine din frescă pe regele Carol al II-lea. Zis și făcut! Nu refuzuri, nu proteste, nu autodistrugere. NU. Sună cunoscut? „N-a avut, domne, ce să facă, așa erau vremurile!” Da, asta a caracterizat istoria noastră comportamentală. Această atitudine se reflectă și în ziua de astăzi. Se defilează cu puterea, trend-ul, ignoranța.
Și să revenim la „kitsch”. E adevărat că în mentalul popular s-a împământenit sensul peiorativ.
Pe repede înainte, Kitsch Art este un curent apărut în siajul pop culture apărut în anii ‘50-’80 … până în zilele noastre. A fost un contrarăspuns la curentele elitiste ale vremii, așa cum, altădată, impresionismul a fost contrarăspunsul academismului. Chiar unul din sponsorii festivalului oferă o mostră de pop culture/kitsch, pentru că și-a ales vizualul, în dorința de a se conecta cu evenimentul și un anumit grup țintă, pastișând modelul Steve Kaufmann (nu Jonas, sic!). Prieten cu Andy Wharhol, probabil, realizatorii așa au prezentat proiectul clientului. Obiecția mea s-ar referi doar că formula e mult prea uzată și de prea mult timp. În rest, dacă le-a adus beneficii înseamnă că și-a atins scopul și e ok, că oamenii nu veniseră să facă expoziție.
Specialiștii! noștri cred că au folosit cuvântul pentru a semnala că AI (IA) nu poate face ceva original și cu pretenții de artă.
Original este, obișnuiți-vă cu asta!, nu mi-am dat seama ce cereri artistice au ei?
Dacă voiau frescă, chiar a fost, normal, digitală.
Altceva?
Cămila? Ok, la noi sunt cai, nu avem cămile.
Minarete? Sunt și la noi bisericile noastre.
Războinic(ă)? Avem și colo, și colo, doar nu era să pună pe ea mantia lui Mihai Viteazul, nu!?
Și fiecare poate continua.
Nici nu știu ce să zic, poate că e bine că a apărut discuția aceasta. Impropriu spus discuție.
Ea este perfect conectată cu mediocrația culturală în care trăim. Ne afundăm, mai corect. Așa cum reîntâlnim, foarte vii, ecourile scandalului xenofob, șovin care a avut loc la ONB, în 2016.
Pentru mine nu e ceva nou, am fost martoră pe viu când i se striga Alinei Cojocaru „Afară din țară” și, păstrându-ne umorul, acum, proiecțiilor, „Afară din sală”.
(*montaj foto original, PhSX (sic!) cu poze semnate de Andrei Gândac și Petrică Tănase)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
