Costul ecologic al acordului Mercosur și limitele angajamentelor UE

Data:

Acordul de liber schimb dintre Europa și Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay.  Venezuela este suspendată din 2016, iar Bolivia este în proces de aderare, n.r.) începe să se concretizeze după 25 de ani. Ce se știe și discută mai puțin este că acest acord are și o componentă de mediu, care riscă să fie diluată sub presiunile intereselor economice, cum a fost diluat și „Pactul Verde”.

Comisia Europeană a luat măsuri pentru a se asigura că acordul final se aliniază principiilor de mediu pe care le promovează. Parteneriatul este conceput ca un motor al dezvoltării sustenabile, menit să contribuie la politica climatică a UE prin promovarea tranziției ecologice și a neutralității climatice. O anexă dedicată comerțului și dezvoltării sustenabile consacră Acordul climatic de la Paris ca „element esențial” al parteneriatului, condiționând încălcarea sau retragerea din acord cu suspendarea parteneriatului. De asemenea, aceasta consacră „angajamente ferme, specifice și măsurabile pentru a opri defrișările”.

Citește și: UE și Mercosur au semnat un parteneriat istoric. Acordul va acoperi o piață de peste 700 de milioane de consumatori

O analiză mai atentă relevă multiple semne de întrebare

La bază, acordul va conduce la o intensificare a comerțului cu mărfuri cu emisii ridicate de carbon.

Întrucât comerțul și schimbările climatice sunt strâns legate, acesta va împiedica atingerea obiectivelor climatice ale UE.

Comerțul reprezintă aproximativ 30% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial, iar amprenta de carbon a comerțului transatlantic se extinde de la extracția materiilor prime la producție, transport și distribuție.

Transportul maritim de mărfuri emite mai mult carbon decât sectorul aviației, reprezentând aproximativ 3% din emisiile globale. Navele de transport utilizate pentru comerțul transatlantic funcționează cu păcură grea, un derivat petrolier extrem de poluant, în special în ceea ce privește emisiile de sulf.

Comisia Europeană estimează că acordul comercial va avea un impact aproape nul asupra climei, cu o creștere a emisiilor globale de CO2 de numai 0,0006%.

Un raport al guvernului francez trage o concluzie diferită. Acesta susține că numai comerțului cu produse agricole va duce la o creștere a emisiilor anuale de CO2 cu 34% față de nivelul actual. Studiul ia în considerare impactul unor surse de gaze cu efect de seră care nu au fost luate în calcul de Comisie, cum ar fi schimbările în utilizarea terenurilor, extracția lemnului și a biomasei, emisiile generate de comerțul internațional.

Această evoluție pare să fie în contradicție cu strategia „De la fermă la consumator”, unul dintre programele centrale ale Pactului verde european.

„De la fermă la consumator” este un concept care pune accentul pe sustenabilitatea tuturor etapelor producției și consumului alimentar, cu scopul de a reduce distanța și procesele prin care trec alimentele de pe câmp până în farfuria consumatorului. Uniunea susținea necesitatea de a transforma sistemul alimentar, care reprezintă aproape o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră, consumă cantități uriașe de resurse naturale și duce la pierderea biodiversității. Deși strategia viza să asigure un impact neutru asupra mediului al sistemului alimentar european, acordul UE-Mercosur nu conține un capitol dedicat sistemelor alimentare sustenabile.

Un capitol pe care îl include este conformitatea cu Regulamentul UE privind defrișările (EUDR), dar o lectură mai atentă arată capcanele pe care dispoziția nu le recunoaște. EUDR este conceput pentru a monitoriza originea mărfurilor precum bovinele, cacao, cafea, ulei de palmier, soia și lemn introduse pe piața UE, pentru a se asigura că acestea au fost produse fără a contribui la defrișări.

Carnea de vită este unul dintre principalele produse prevăzute în acord.

La nivel mondial, 80% din terenurile defrișate pentru creșterea vitelor sunt utilizate pentru producția de carne. În Brazilia, cel mai mare exportator mondial de carne de vită, creșterea vitelor este principalul factor care contribuie la defrișarea Amazonului.

Doar în 2023, țările Mercosur au suferit o pierdere de 3,5 milioane de hectare de vegetație. Ca termen de comparație, suprafața totală de păduri din România este de 7 milioane de hectare. Acordul comercial va crește importurile de carne de vită din regiune cu până la 99.000 de tone pe an. Un studiu estimează că până la 700.000 de hectare de păduri ar putea fi distruse doar în primul an de la intrarea în vigoare a acordului din cauza creșterii exporturilor de vită. Și aceasta nu ia în considerare creșterea exporturilor celorlalte produse agricole.

Pentru a limita acest lucru, secțiunea privind sustenabilitatea acordului prevede că EUDR se va aplica asupra produsele importate din regiune. Însă cerințele EUDR sunt limitate prin acord. O analiză juridică a textului arată că mai multe secțiuni sunt redactate în mod clar pentru a permite țărilor din Mercosur să influențeze modul în care Comisia aplică EUDR.

În plus, prevederile privind mediul ar putea fi invalidate prin mecanismul de „reechilibrare” prevăzut în tratat. Acesta permite unei țări semnatare să solicite despăgubiri în cazul în care o măsură luată de o altă țară semnatară afectează negativ comerțul său, precum prin eventualele politici menite să reducă defrișările sau emisiile legate de comerț.

Și limbajul utilizat lasă loc de interpretare. Dispoziția limitează protecția la definiția legală a „pădurii”, însemnând că alte ecosisteme rămân vulnerabile la degradare. De exemplu, regiunea Cerrado, unde se cultivă o mare parte din soia importată în Europa, este, din punct de vedere tehnic, o savană. Numai în 2024, 652.000 de hectare de vegetație nativă au fost pierdute din cauza expansiunii agricole. Pentru Cerrado și alte ecosisteme similare, acordul nu oferă nicio protecție.

România este, la rândul ei, unul dintre factorii care contribuie la această amenințare. Aproape 60% din expunerea directă la defrișări cauzate de comerț a României este determinată de comerțul cu Brazilia. Această amprentă ecologică este determinată în principal de soia, care reprezintă 97,4% din defrișările legate de importurile braziliene. Costul de mediu este concentrat în mare măsură în zonele cu risc ridicat. Numai în 2020, peste jumătate din hectarele defrișate pentru a asigura cererea românească se află în savanele vulnerabile din Cerrado.

Acordul UE-Mercosur va facilita comerțul și va permite Uniunii să își mențină relevanța și accesul la piețe într-un sistem economic din ce în ce mai fragmentat. Însă aceasta se va realiza prin încurajarea importului de produse cu o amprentă de carbon ridicată.

În încercarea de a își proteja interesele economice și geopolitice, Uniunea Europeană se vede nevoită să facă un nou pas înapoi de la angajamentele sale climatice.

Citește și: Ce mai rămâne din Pactul Verde? Comisia Europeană renunță la interzicerea motoarelor cu combustie internă

Articol scris de Mateea Spiță

Mateea Spiță, absolventă de Relații Internaționale și Studii Europene, masterandă în Dezvoltare Regională și Managementul Programelor Europene.


Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.


Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Citește și: Ce mai rămâne din Pactul Verde? Comisia Europeană renunță la interzicerea motoarelor cu combustie internă

(Sursa foto: EC – Audiovisual Service)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Aktual24 | Polițiștii locali vor putea folosi camere foto-video-audio portabile. Legea a fost promulgată

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care le permite...

UE și Mercosur au semnat un parteneriat istoric. Acordul va acoperi o piață de peste 700 de milioane de consumatori

Uniunea Europeană și Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay)...

Schimbare legislativă care facilitează crearea de „gigafabrici de IA” în întreaga Europă

Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o modificare a...