Săptămâna aceasta România a anunțat achizițiile pe care le va face prin european de reînarmare SAFE, în esență un mecanism de finanțare prin împrumuturi comune în valoarea de €150 de miliarde. României i-au fost alocate €16.6 miliarde, a doua cea mai mare alocare după Polonia.
Anunțul recent al MApN privind achiziții în valoare de €10 miliarde (aproximativ bugetul de apărare al României pe un an de zile) a stârnit dezbateri aprinse. De ce am cumpărat ce am cumpărat? De ce nu am cumpărat echipament fabricat în România?
Citește și: Care sunt achizițiile de 16,68 miliarde de euro aprobate prin mecanismul european SAFE pentru Armata Română
În primul rând, e important să înțelegem că „SAFE este primul pilon al Planului Comisiei Europene „ReArm Europe Plan/Readiness 2030”, care propune mobilizarea a peste 800 de miliarde EUR sub formă de cheltuieli pentru apărare. În același document din care a fost extrasă definiția de mai sus, Comisia a identificat și domeniile prioritare ale programului:
1) muniție și rachete; sisteme de artilerie, inclusiv capabilități de lovire de precizie în adâncime; capabilități de luptă terestră și sisteme de sprijin ale acestora, inclusiv echipamente pentru soldați și armament pentru infanterie; protecția infrastructurii critice; domeniul cibernetic; mobilitatea militară, inclusiv contracararea mobilității;
2) sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă; capabilități maritime de suprafață și subacvatice; dronele și sistemele antidrone; factori de sprijin strategici care includ, fără a se limita la aceștia, transportul aerian strategic, alimentarea în aer și sistemele C4 ISTAR, precum și activele și serviciile spațiale; protecția activelor spațiale; inteligența artificială și războiul electronic.
Produsele din domeniul apărării care fac parte din categoria 2 vor face obiectul unor condiții de eligibilitate mai stricte.
SAFE este, înainte de toate, un instrument de urgență, nu o politică industrială mascată. Nu a fost conceput pentru offset (fără obligația furnizorilor de a investi sau produce în țările cumpărătoare n.r.), pentru reindustrializare sau pentru a produce o renaștere a industriei de apărare în statele membre.
Aceste obiective țin de alte instrumente europene, cu alte orizonturi de timp și alte criterii de eligibilitate.
SAFE funcționează pe o logică strict operațională: împrumuturi cu cost redus, contracte semnate rapid, livrări finalizate până cel târziu în 2030 și achiziții exclusiv din spațiul european. Este un mecanism gândit să reducă imediat golurile critice de capabilitate, nu să repare întârzieri structurale acumulate în decenii.
Orice analiză care îi cere să facă mai mult decât atât proiectează asupra SAFE așteptări pe care acesta nu le-a promis și nu le poate onora.
Critica reflexă a achizițiilor externe pornește de la o premisă eronată: aceea că România ar opera într-un orizont de timp specific perioadelor de pace. În realitate, România operează într-o breșă strategică deschisă de războiul din Ucraina.
Industria românească de apărare, indiferent de potențialul său teoretic, nu dispune astăzi de volumele necesare, de certificări NATO la scară largă și nici de capacitatea de a livra rapid sisteme mature. A cere producție internă în cadrul SAFE înseamnă, practic, a cere întârzieri structurale într-un context în care timpul este variabila critică.
Nu este o discuție despre patriotism economic, ci despre fezabilitate strategică.
Atunci când ne uităm la lista de achiziții și o coroborăm cu domeniile prioritare SAFE, vedem că planul de achiziții este aproape didactic.
Mare parte din achiziții se încadrează în categoria 1, mai puțin sistemele de apărare antiaeriană sol-aer din categoria 2.
Mare parte din bani au fost cheltuiți pe vehicule de infanterie, care s-au dovedit esențiale în Ucraina. În definitiv, cel mai de preț lucru al armatei este resursa umană, care trebuie protejată. Putem face un mic exercițiu contrafactual: care ar fi fost reacția publică dacă în caz de război infanteria noastră ar fi fost condusă spre front în vehicule de infanterie învechite, sau chiar mai rău, în camioane vulnerabile la lovituri de drone și artilerie?
Lista de achiziții are două elemente care merită observate.
În primul rând, alocarea de €900 de milioane către Ministerul Afacerilor Interne are scop dual, civil militar, cu focus pe domeniul medical și intervenții în situații de urgență.
Ideea că România „ar fi trebuit” să investească masiv în capabilități navale prin SAFE ignoră datele empirice ale războiului recent din Marea Neagră. Flota rusă a fost neutralizată în mare parte prin mijloace asimetrice, fără confruntări navale clasice, iar probabilitatea unei operațiuni amfibii împotriva României este redusă. Riscurile dominante sunt altele: lovituri cu rachete, utilizarea dronelor, sabotajul și presiunea aeriană asupra infrastructurii și teritoriului.
Mulți s-au întrebat de ce nu am cumpărat echipamente fabricate în România, o întrebare pertinentă în cazul strategiilor industriale de lungă durată. Problema este că SAFE nu e o strategie, ci „o cârpeală” în limbaj colocvial. Sunt niște împrumuturi care trebuie să rezulte în echipamente achiziționate până în 2030. Va fi oricum dificil să găsim echipamentele acestea pe piețele europene de armament, în condiția unei explozii a cererii. Spre exemplu, dacă aveam deja o bază industrială care să producă vehicule de infanterie la scară largă, puteam folosit o astfel de comandă pentru extinderea liniei de producție. Dar în condițiile date, SAFE nu poate fi utilizat pentru construcția de fabrici noi. Cel mai probabil fabricile în sine nu ar fi gata până în 2030, mai apoi echipamentele militare pe care ar trebui să le producă.
SAFE si infrastructura
Restul din banii împrumutați prin SAFE vor fi folosiți pentru a finanța Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8) pe ruta Ungheni – Iași – Târgu Mureș unde va face joncțiunea cu A3. Două proiecte cu utilitate duală civil militară, finanțate de dobânzi mai mici decât cele la care s-ar fi împrumutat în mod normal statul român. Pe lângă rolul pe care-l vor juca în dezvoltarea regiunii Moldova și a Republicii Moldova, vor constitui și principala arteră prin care resursele militare NATO vor fi transportate spre granița estică a Alianței în cazul unui conflict cu Federația Rusă.
Faptul că banii vor fi utilizați pentru construcția primului tronson de autostradă din Republica Moldova este simbolic pe cât este de pragmatic. E în esență un cap de pod în afara teritoriului Alianței, care dă o dimensiune concretă Legii Apărării care ar trebui adoptată anul ăsta, lege care prevede și că Președintele României poate dispune, la propunerea prim-ministrului, măsurile necesare și pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara țării.
Dezbaterea publică pe tema achizițiilor finanțate prin SAFE scoate la iveală o vulnerabilitate structurală a societății românești: incapacitatea de a purta, prin presă și prin discurs guvernamental, o discuție nuanțată despre instrumente europene cu constrângeri clare. O mare parte din criticile aduse achizițiilor SAFE pornesc dintr-un fals sentiment de control: ideea că România ar fi putut face „ceva diferit”, dacă ar fi vrut cu adevărat. În realitate, SAFE nu oferă libertate strategică, ci acces temporar la capital ieftin în schimbul respectării unor reguli stricte.
(Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Ministerul Apărării Naționale / Facebook)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
