Cu doar șase luni înainte de prăbușirea regimului comunist, România omagia centenarul morții lui Mihai Eminescu. Între 8 și 18 iunie 1989, la Botoșani, Iași, Râmnicu Vâlcea și București, scriitori din țară și din străinătate se întâlneau sub semnul poetului național, într-o atmosferă festivă, încărcată de solemnitate culturală. În spatele discursurilor oficiale și al recitalurilor, Securitatea își făcea datoria.
Într-o postare publicată cu ocazia omagierii lui Mihai Eminescu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) readuce în atenție documente care arată cum un eveniment cultural a devenit, pentru autorități, un potențial focar de „pericol ideologic”. Prezența scriitorilor străini, inclusiv din țări capitaliste, dar mai ales a celor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, a pus aparatul de supraveghere în stare de alertă.
Recital de poezie
Dosarele Securității surprind cu minuțiozitate nu festivismul oficial, ci momentele de emoție autentică. Într-o noapte de iunie, scriitorii din Chișinău și Cernăuți au propus un priveghi. Adunați într-o cameră de hotel, aproximativ 50 de oameni au recitat poezie, au vorbit despre Eminescu și au plâns. Basarabenii au spus, în cor, „Doina”, iar Grigore Vieru a rostit cuvintele care aveau să fie consemnate ca un semnal de alarmă: „Eminescu este al nostru”. Replica venită din partea Mariei Vilceanu – „Nu Eminescu este al vostru, ci voi sunteți ai noștri” – a transformat momentul într-o declarație de apartenență care depășea granițele impuse de regim.
Curajul nu s-a oprit la poezie. Documentele prezentate de CNSAS arată că Nicolae Dabija și Grigore Vieru au cerut sprijin pentru obținerea unei mașini de scris cu caractere latine, necesară tipăririi revistei „Literatură și artă” la Chișinău.
O solicitare aparent banală, dar suficient de sensibilă pentru a fi raportată conducerii Partidului Comunist Român.
Decontul Securității
Îngrijorarea autorităților este vizibilă și într-o telegramă transmisă de la Moscova, prin care se cerea aprobarea unui tren turistic pentru cetățenii din RSS Moldovenească care doreau să ajungă la mormântul lui Eminescu, la comemorarea centenarului. Semnatarii apelului vorbeau despre un „drept” — un cuvânt rar și riscant în limbajul epocii.
Dincolo de emoție și poezie, arhivele păstrează și detalii seci, dar grăitoare: interceptări ambientale, microfoane montate în restaurantele hotelurilor, note de plată pentru mesele ofițerilor sub acoperire. În iunie 1989, Eminescu nu era doar poetul național, ci și un pretext pentru întâlniri care nu mai puteau fi controlate.
Postarea CNSAS arată cum, în ultimele luni ale regimului comunist, memoria lui Mihai Eminescu a devenit un catalizator al solidarității româno-moldovenești și un motiv de neliniște pentru un sistem aflat, fără să știe încă, pe marginea prăbușirii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
