De la începutul războiului din Ucraina, oamenii din Republica Moldova simt amenințarea războiului cât se poate de real. Zeci de cazuri de survol neautorizat pe cerul Republicii Moldova al rachetelor si dronelor rusești amenință, în mod repetat, locuitorii acestei țări. Aproape de 20 de situații în care au fost descoperite bucăți din aceste aparate pe teritoriul țării au fost raportate de oficialii moldoveni. Ambasadorul Rusiei a fost convocat în mod regulat de către autorități, care au protestat diplomatic în repetate rânduri, arătându-și nemulțumirea față de activitățile militare rusești de pe teritoriul Moldovei.
Aceste incidente nu sunt simple accidente, ci fac parte dintr-o strategie hibridă deliberată a Moscovei, menită să slăbească treptat rezistența și parcursul pro-occidental al Republicii Moldova.
Kremlinul încearcă subminarea încrederii populației în instituții, prin amplificarea sentimentului de insecuritate și alimentarea propagandei menite să discrediteze autoritățile legitime. Partea rusă mai încearcă menținerea unei presiuni constante asupra Chișinăului, provocând alerte de securitate repetate ce stresează societatea și pun R. Moldova într-o poziție defensivă permanentă.
Un alt scop este avantajarea forțelor pro-ruse care urmăresc „capturarea statului”, prin prin exploatarea politică a haosului și temerilor, în beneficiul partidelor și actorilor interni afiliați intereselor Moscovei.
Un alt punct pe agenda rusă este împiedicarea consolidării armatei naționale și a cooperării cu UE/NATO, atât prin vulnerabilizarea directă a capacităților de apărare, cât și prin descurajarea apropierii strategice de Occident, sub amenințarea unor „consecințe negative”.
Astfel de incidente confirmă vulnerabilitatea spațiului aerian moldovenesc, amplifică șocul psihologic în rândul populației și ridică serioase semne de întrebare privind capacitatea autorităților de a preveni și gestiona aceste amenințări.
Fiecare incursiune a unei drone inamice, fie că este vorba de un UAV de atac (precum Shahed-136 de proveniență iraniană folosit de Rusia) sau de unul de recunoaștere, are un impact imediat asupra percepției publice. Oamenii se simt în nesiguranță, iar în momentul în care dispozitive militare străine ajung efectiv pe teritoriul țării (uneori chiar în curțile sau pe casele localnicilor), încrederea în capacitatea instituțiilor statului de a-i proteja scade drastic. Autoritățile moldovene recunosc deschis că nu dețin la ora actuală mijloace de apărare antiaeriană moderne (precum sisteme antirachetă, antidrone sau avioane de vânătoare) capabile să detecteze și să doboare astfel de aparate. Populația, la rândul său, percepe aceste breșe de securitate ca pe un eșec al instituțiilor responsabile, ceea ce erodează legitimitatea și autoritatea guvernului de la Chișinău.
În plus, lipsa de transparență inițială sau comunicarea întârziată din partea autorităților pot alimenta neîncrederea. În unele cazuri, informațiile despre dronele intrate în spațiul moldovean au fost confirmate oficial abia după consultări cu partenerii externi (România, Ucraina) sau după ce fragmentele au fost găsite de populație. Acest decalaj comunicational creează teren fertil pentru zvonuri și teorii ale conspirației propagate de adversari. Campaniile de dezinformare intră imediat în acțiune după fiecare incident, prezentând versiuni contradictorii ale evenimentelor. Autoritățile moldovene și aliații occidentali condamnă ferm „încălcările agresive” ale Rusiei, însă Kremlinul răspunde negând orice implicare și sugerând că ar fi vorba despre „provocări false” puse la cale de Ucraina sau chiar de Occident.
Această luptă a narațiunilor, în care publicul este bombardat cu informații conflictuale, face parte integrantă din războiul psihologic dus de Moscova, având ca efect confuzia și scăderea încrederii în mesajele oficiale. Practic, cetățenii ajung să nu mai știe în cine să aibă încredere, ori în guvernul lor, care denunță o amenințare reală, sau în sursele pro-ruse, care minimalizează ori neagă pericolul.
Atmosfera de incertitudine creată este exact ceea ce își dorește Kremlinul. În spațiul informațional din R. Moldova, segmente întregi de populație, în special cele deja vulnerabile la mesajele pro-ruse, ajung să creadă că autoritățile lor exagerează sau instrumentează politic aceste incidente și că, de fapt, Rusia nu reprezintă un pericol real, fiind „demonizată pe nedrept”. Ba chiar, propaganda rusă a încercat să speculeze inclusiv în România cazul dronelor căzute în Delta Dunării, vehiculând ideea că statul român (membru NATO) „este incapabil să își apere cetățenii”, încercând astfel să submineze încrederea publicului în propriile instituții și în garanțiile de securitate oferite de Alianță. Toate aceste „atacuri invizibile”, deopotrivă fizice și informaționale, servesc obiectivului Rusiei de a semăna panică, îndoială și apatie în rândul populației, slăbind coeziunea socială și diluând sprijinul popular pentru cursul pro-occidental al guvernării de la Chișinău.
Dincolo de efectul psihologic intern, incursiunile repetate cu drone mențin o presiune externă constantă asupra Republicii Moldova. Fiecare aparat care survolează ilegal teritoriul moldovean reprezintă o încălcare gravă a suveranității naționale, iar faptul că aceste incidente se repetă cu regularitate transmite un mesaj clar din partea Moscovei: vă putem oricând atinge, oriunde, iar voi nu ne puteți opri.
Chișinăul a protestat oficial de nenumărate ori, convocând ambasadorul rus și condamnând public astfel de acțiuni drept amenințări majore la adresa securității cetățenilor și stabilității regionale, însă fără efect asupra comportamentului Rusiei. Dimpotrivă, frecvența acestor episoade s-a menținut ridicată pe tot parcursul războiului din Ucraina, semnalând o intenție deliberată de a menține R. Moldova într-o stare de alertă permanentă.
Pentru un stat mic, cu resurse militare limitate și cu un conflict înghețat deja pe teritoriul său, această situație reprezintă un stres strategic enorm. Chișinăul se vede nevoit să aloce timp și energie considerabile gestionării crizelor de securitate generate de războiul din vecinătate, precum investigații ale resturilor de drone căzute, evacuări preventive ale populației din zone de frontieră (așa cum s-a întâmplat în România vecină la Plauru și Ceatalchioi), coordonarea cu țările vecine pentru monitorizare aeriană, ședințe de urgență ale Consiliului de Securitate etc. Toate acestea deturnează atenția guvernului de la agenda internă și de la reforme, obligându-l să reacționeze defensiv la provocările impuse de Kremlin.
Mai mult, aceste incidente ridică riscul unor escaladări neintenționate. O dronă rusească doborâtă sau prăbușită pe teritoriul moldovean ar putea, într-un scenariu nefericit, să provoace victime ori pagube materiale semnificative. Deja în noaptea de 24-25 noiembrie 2025, nu mai puțin de șase drone au traversat ilegal spațiul aerian al R. Moldova în timpul unui atac masiv asupra Ucrainei, una dintre ele prăbușindu-se pe acoperișul unei case din Florești. Doar un noroc a făcut să nu existe victime, însă asemenea evenimente arată cât de aproape de un dezastru se poate ajunge. Astfel de episoade sporesc temerea că R. Moldova ar putea fi atrasă direct în conflict, chiar dacă nu este țintă intenționată, ceea ce exercită o presiune politică imensă asupra liderilor de la Chișinău. Ei trebuie să explice populației cum de neutralitatea proclamată a țării nu previne asemenea incidente și să gestioneze apelurile tot mai vocale pentru soluții care să garanteze siguranța cetățenilor.
Din perspectiva Moscovei, această presiune constantă funcționează ca un instrument de intimidare și uzură. Rusia testează în mod regulat limitele de reacție ale Chișinăului și ale Occidentului, desfășurând acțiuni la limita legalității internaționale pentru a vedea cât de departe poate merge. Trimiterea sau tolerarea zborului unor drone peste granițele unui stat vecin, fie el și neutru, face parte din această strategie deliberată de forțare a mâinii. Kremlinul încearcă să provoace panică, să transmită mesajul că războiul său se poate extinde oricând dincolo de Ucraina, și că niciun vecin (nici măcar unul nealiniat precum R. Moldova) nu este ferit. Cu alte cuvinte, Moscova vrea ca autoritățile moldovene și populația lor să simtă constant „respirația Rusiei în ceafă”, să fie conștiente că orice pas făcut împotriva intereselor rusești poate aduce după sine consecințe imediate. Aceasta este esența diplomației coercitive pe care o practică prin intermediul dronelor: un amestec de forță militară calibrată și semnal politic agresiv, menit să țină R. Moldova într-o stare de alertă, frică și indecizie.
Nu în ultimul rând, repetarea acestor încălcări ale spațiului aerian, inclusiv peste țări NATO precum România sau Polonia, pune problema mai largă a vulnerabilităților regionale. Incident după incident, devine clar că arhitectura de securitate din Estul Europei este fragilă și testată constant de agresivitatea și impredictibilitatea Rusiei. Pentru Chișinău, care nu beneficiază de garanții de apărare colectivă, mesajul este cu atât mai apăsător, și anume nu veți fi protejați de nimeni, sunteți singuri și la cheremul forțelor Moscovei. Această situație de „asediu lent” servește intereselor Rusiei de a menține Moldova în sfera sa de influență, prin slăbirea treptată a sentimentului de securitate și prin inocularea ideii că orice apropiere de Vest ar putea transforma țara într-un câmp de luptă.
Pe fundalul acestor amenințări concrete, actorii politici pro-ruși din interiorul Republicii Moldova profită de situație pentru a submina și mai mult poziția guvernării pro-occidentale de la Chișinău. Incursiunile dronelor rusești oferă muniție propagandistică acestor forțe, care încearcă să convertească insecuritatea și nemulțumirea populară în capital politic propriu.
Tactica lor are două componente principale, și anume discreditarea autorităților și promovarea teoriilor conspirației. Imediat după orice incident major, lideri pro-ruși sau canale de propagandă afiliate acestora lansează mesaje menite să semene îndoiala cu privire la versiunea oficială. Un exemplu elocvent este reacția fostului președinte Igor Dodon (lider al socialiștilor, cunoscut pentru orientarea sa prorusă) la prăbușirea dronei din Florești, el a declarat public că „drona a fost așezată pe acoperiș”, sugerând că incidentul ar fi fost regizat de guvernare pentru a distrage atenția de la problemele interne (cum ar fi un scandal de trafic de arme la frontieră). Dodon s-a arătat sceptic că un aparat cu explozibil ar putea ateriza intact pe o casă fără să provoace distrugeri, alimentând astfel ideea unei „făcături” orchestrate de autorități. Astfel de afirmații, neînsoțite de vreo probă, au scopul de a eroda credibilitatea guvernului și de a induce populației sentimentul că nu trebuie să creadă tot ceea ce li se comunică oficial.
Același Dodon a mers mai departe, spunând că tema războiului din Ucraina este exploatată de actuala guvernare pentru a-și ascunde eșecurile și că singura soluție ar fi ca R. Moldova să militeze pentru pace imediată în orice condiții. Evident, prin „pace” el înțelege cedări ucrainene și o încetare a focului convenabilă pentru Kremlin, poziție aliniată cu narațiunile rusești. Mesajul către public este subversiv, și anume dacă am înceta să mai susținem Ucraina și ne-am declara neutri până la capăt, Rusia ne-ar lăsa în pace, iar problemele ar dispărea. Acest tip de discurs prinde rădăcini mai ales în rândul cetățenilor deja obosiți de război și speriați de perspectiva extinderii conflictului.
Un alt exemplu este retorica Victoriei Furtună, o aliată a oligarhului fugar Ilan Șor). Ea a ridiculizat, pe rețelele de socializare, gravitatea incidentului cu drona prăbușită, numindu-l sarcastic „marea alertă națională”. Furtună a descris drona drept „o buburuză turbo, cu baterie cât telefonul din 2015”, insinuând că era un aparat banal și inofensiv, nicidecum o armă reală. Ea a pus la îndoială versiunea că drona ar fi venit de departe („cum a reușit bijuteria asta de 50 de grame, cu un Z desenat, să parcurgă mii de kilometri din Rusia?”), lăsând să se înțeleagă că a fost adusă intenționat și plasată pe acoperiș de cineva din tabăra pro-occidentală pentru a înscena o amenințare. Mesajul transmis adepților săi a fost explicit: „terminați cu conspirațiile moldo-ucrainene… deschideți ochii și nu înghițiți tot ce vi se servește la știri”. În esență, propaganda pro-Șor a încercat să acrediteze ideea că autoritățile moldovene și Ucraina scornesc incidente cu drone pentru a speria populația și a justifica politicile anti-ruse, ceea ce subminează grav încrederea oamenilor în relatările oficiale și chiar în mass-media independentă.
Teama și furia generate de vulnerabilitatea țării sunt canalizate de partidele pro-ruse în direcția dorită, și anume subminarea agendei pro-europene. Orice incident cu drone oferă muniție retorică suplimentară pentru a spune: „Iată, guvernarea PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate) vă pune în pericol, noi v-am fi ferit de asta prin relații bune cu Rusia”. Forțele pro-ruse încearcă să acrediteze ideea că neutralitatea reală înseamnă de fapt alinierea la cerințele Moscovei, sugerând că actuala conducere a provocat cumva Rusia prin apropierea de UE și NATO, deci poartă vina pentru încălcarea spațiului aerian. Aceasta este o inversare cinică a cauzalității, dar care prinde la un segment de populație bombaradat zilnic cu astfel de mesaje la televiziunile pro-moscovite sau pe rețelele de socializare.
Important de menționat, scopul final al acestor narațiuni este „capturarea statului”, un termen ce denumește preluarea controlului asupra instituțiilor-cheie ale țării de către grupări oligarhice sau pro-Kremlin, pentru a orienta decisiv politica externă și internă a R. Moldova în favoarea Rusiei. Prin slăbirea încrederii în actuala guvernare și inflamarea nemulțumirilor, Moscova speră să aducă la putere politicieni obedienți intereselor sale, fie pe cale electorală (profitând de erodarea popularității guvernării în condiții de criză), fie prin haos și revolte de stradă. Dronele, ca parte a acestui puzzle, servesc drept catalizator de criză. Fiecare violare a spațiului aerian e urmată de un bombardament mediatic intern care pune paie pe focul discordiei politice. Astfel, episodul dronelor nu este doar unul militar, ci și profund politic, fiind instrumentalizat pentru a influența opinia publică și a redesena echilibrul de putere în favoarea celor ce promovează o orientare pro-rusă a statului.
Este revelator faptul că, după recentele alegeri locale și regionale din 2025, politicienii pro-occidentali de la Chișinău au acuzat Rusia că a folosit resurse considerabile, inclusiv finanțare ocultă și dezinformare online, pentru a influența rezultatul votului. Cu alte cuvinte, Kremlinul duce un război pe mai multe fronturi: pe cer, prin drone, în spațiul informațional, prin propagandă, dat și pe arena politică internă, prin susținerea proxy-urilor sale. Iar toate aceste fronturi se susțin reciproc, având ca țintă finală subminarea suveranității reale a Republicii Moldova și reorientarea țării în sfera de influență a Rusiei.
O miză strategică majoră a Kremlinului în Moldova este menținerea țării într-o stare de slăbiciune militară și de izolare geostrategică. Dronele și amenințările adiacente sunt folosite, direct și indirect, pentru a împiedica Chișinăul să facă pași decisivi către consolidarea propriei apărări și întărirea legăturilor de securitate cu Occidentul. Acest demers rusesc are mai multe componente, în primul rând, crearea unui sentiment că orice efort de înarmare ar fi inutil sau provocator.
Prin evidențierea repetată a incapacităților de apărare ale R. Moldova, pe care chiar autoritățile de la Chișinău au fost nevoite să le admită deschis, se inoculează ideea că orice consolidare a armatei naționale este sortită eșecului, întrucât Rusia oricum are mijloace să penetreze securitatea țării oricând dorește. Mai mult, propaganda pro-rusă susține că achizițiile de armament sau sistemele antiaeriene ar reprezenta „provocări” la adresa Moscovei, care ar atrage reacții și mai dure. Astfel, frica este instrumentalizată pentru a descuraja investițiile în apărare. Când opinia publică este speriată că fortificarea armatei ar „înfuria” și mai tare Rusia, devine mai dificil pentru guvern să obțină consensul politic, și bugetar, necesar pentru proiecte majore de înzestrare militară.
Totodată, demonizarea cooperării cu NATO și UE pe teme de securitate. Kremlinul și exponenții săi locali amplifică retorica potrivit căreia statutul de neutralitate al Moldovei, consacrat în Constituție, ar fi incompatibil cu orice apropiere de Alianța Nord-Atlantică. Orice exercițiu militar comun cu țări NATO, orice ofițer moldovean trimis la studii sau instruire în Occident, orice echipament donat de parteneri este prezentat ca un pas spre „pierdere a neutralității” și, implicit, ca o amenințare directă la adresa Rusiei.
De exemplu, propaganda rusă a susținut recent, fără temei, că NATO ar plănui „ocuparea Moldovei”, punând astfel pe picior de egalitate agresorul și potențialul salvator. Ținta este clară, și anume să sperie populația și să creeze reflexul de respingere a oricărei prezențe occidentale în domeniul apărării, fie ea și simbolică. Astfel, sprijinul public pentru inițiative precum birourile de legătură NATO, programele de instruire sau asistența militară occidentală este subminat, ceea ce avantajează direct Rusia.
Nu este de mirare că, atunci când Guvernul R. Moldova a adoptat o nouă Strategie Militară până în 2035, document care identifica explicit Rusia drept principala amenințare de securitate și prevedea creșterea treptată a bugetului apărării la 1% din PIB (de la aproximativ 0,5% în prezent) și modernizarea armatei după standarde NATO, Kremlinul a reacționat virulent. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că actualii lideri de la Chișinău fac „o greșeală gravă” antagonizând Rusia în numele integrării europene și a avertizat că R. Moldova „repetă greșelile altor țări”, aluzie transparentă la Ucraina, ceea ce ar putea atrage consecințe negative. Practic, într-un limbaj diplomatic abia velat, R. Moldova a fost amenințată cu soarta Ucrainei dacă îndrăznește să se alinieze deschis împotriva Moscovei.
Peskov a invocat direct exemplul unei țări, și anume Ucraina, care „a făcut deja o astfel de greșeală” și „nu i-a adus nimic bun”, sugerând că drumul Chișinăului ar putea duce spre același deznodământ tragic. Astfel de declarații dure, venite la pachet cu incidentele concrete de securitate (dronelor) orchestrate de Rusia, formează un dublu mecanism de constrângere. Pe de o parte faptele, încălcarea repetată a spațiului aerian, pe de alta vorbele, și anume amenințările explicite ale Kremlinului. Mesajul cumulat către autoritățile și cetățenii moldoveni este următorul: dacă vă consolidați apărarea și continuați drumul pro-occidental, veți deveni dușmani declarați ai Rusiei, cu toate riscurile de rigoare.
Mai mult, Moscova exploatează abil și clivajul politic intern pe această temă. Opoziția prorusă critică fiecare pas al guvernării în direcția cooperării militare cu Vestul. Bunăoară, liderul socialist Vlad Batrîncea a acuzat parlamentul dominat de pro-europeni că „a furat din bugetul armatei” și a susținut că nu e nevoie de strategii elaborate, ci de cheltuieli directe pentru modernizare, însă a avertizat în același timp că numirea Rusiei ca agresor în documentul strategic ar putea crea probleme suplimentare. Această poziție duplicitară, cere teoretic întărirea armatei, dar se opune diagnosticării corecte a amenințării ruse, arată că scopul real nu e dotarea apărării, ci blamarea guvernării și evitarea cu orice preț a supărării Moscovei. De altfel, operațiunile hibride ale Rusiei sunt menționate chiar în Strategia de Apărare a R. Moldova ca risc major, inclusiv folosirea „interpușilor locali”, oligarhi precum Șor, pentru influențarea alegerilor și a opiniei publice.
Toate aceste elemente confirmă faptul că Rusia se teme de o R. Moldova mai puternică militar și mai integrată în arhitectura de securitate occidentală. O R. Moldova capabilă să-și apere cerul, dotată cu radar modern și sisteme anti-dronă, legată prin acorduri solide de NATO și UE, ar fi mult mai rezilientă la șantajul rusesc, exact opusul a ceea ce dorește Kremlinul.
Subliniem că incursiunile repetate ale dronelor rusești servesc involuntar și ca un argument pro-integrării occidentale pentru mulți cetățeni moldoveni. Faptul că România, țară membră NATO și a UE, dispune de avioane de vânătoare și sisteme de alertare RO-ALERT care au reperat dronele, în timp ce Moldova singură nu le poate detecta sau doborî, este o dovadă clară a beneficiilor pe care le-ar aduce cooperarea mai strânsă cu Alianța. Astfel, se creează o situație paradoxală, și anume Rusia încearcă să împiedice apropierea R. Moldova de NATO prin intimidare, dar exact aceste acțiuni de intimidare demonstrează cât de vulnerabilă este R. Moldova în afara oricărui aranjament de securitate colectivă. Prin comparație, țările vecine aliate (România, Polonia ș.a.) primesc sprijin imediat la asemenea incidente, avioane Eurofighter germane, F-16 românești sau poloneze au fost ridicate de la sol de urgență ori de câte ori drone rusești au fost detectate aproape de granițele lor.
R. Moldova însă rămâne pe cont propriu, iar Kremlinul preferă să o mențină astfel. Din acest motiv, Kremlinul va continua să reia atacurile informaționale menite să sperie populația cu spectrul unui conflict NATO-Rusia pe teritoriul Moldovei, să exagereze orice cooperare militară cu Vestul ca fiind un pas spre escaladare, și să prezinte statutul de neutralitate ca pe singura garanție a păcii, deși tocmai neutralitatea fără mijloace de apărare a făcut posibilă violarea suveranității țării de către dronele rusești.
Dronele rusești care brăzdează cerul Republicii Moldova fără permisiune nu sunt simple aparate de zbor rătăcite, ci reprezintă un instrument modern de război hibrid folosit de Moscova. Prin aceste incursiuni repetate, Kremlinul urmărește o suită de obiective convergente, și anume să inducă teamă și nesiguranță în rândul populației, să discrediteze autoritățile de la Chișinău în ochii propriilor cetățeni, să țină țara sub presiune militară și psihologică constantă, să alimenteze propaganda internă a partidelor pro-ruse și să frâneze orice pas al R. Moldova către consolidarea militară și integrare euro-atlantică. Efectele se resimt deja, și anume coheziunea socială este pusă la încercare, neutralitatea își dovedește limitele în absența unor garanții externe, iar discursul public este contaminat de narațiuni menite să semene confuzie și neîncredere.
Cu toate acestea, fiecare criză aduce și oportunități. Incidentele cu drone au trezit vigilența societății civile și a partenerilor externi. Se discută tot mai mult despre necesitatea ca R. Moldova să-și consolideze capacitățile de apărare, inclusiv prin sisteme anti-dronă și radare moderne, despre importanța schimbului rapid de informații cu țările vecine și despre adaptarea doctrinei de securitate la noile tipare de amenințare.
De asemenea, aceste episoade au atras atenția comunității internaționale asupra vulnerabilităților R. Moldova, o țară mică prinsă la intersecția unui conflict major, și au generat solidaritate sporită. NATO și UE au promis sprijin individualizat, iar state ca Germania, România sau SUA au început să ofere asistență (donații de echipamente, pregătire pentru militari, fonduri pentru reziliență) menită să acopere măcar parțial golurile de securitate.
Pentru R. Moldova, dronele Moscovei reprezintă un semnal de alarmă dureros, dar clar, și anume ordinea de securitate europeană este fragilă, iar amenințarea rusă este cât se poate de reală și aproape de granițele sale. Răspunsul optim la această realitate nu poate fi capitularea în fața fricii, ci adaptarea și întărirea. Populația trebuie informată transparent și pregătită pentru a face față provocărilor, fără panică, dar cu seriozitate. Instituțiile statului trebuie reformate și echipate, astfel încât să nu mai fie luate prin surprindere de „vizitele” nepoftite ale dronelor străine. Iar parteneriatele cu UE și NATO, respectând desigur neutralitatea constituțională, dar valorificând la maximum instrumentele de cooperare disponibile, sunt esențiale pentru a scoate R. Moldova din zona gri de insecuritate.
Moscova folosește dronele ca pe niște pioni ai unui șah geopolitic, încercând să țină Republica Moldova în șah-mat permanent. Rămâne ca Chișinăul, cu sprijinul partenerilor săi și al propriilor cetățeni, să găsească mutările inteligente prin care să iasă din această poziție de inferioritate și să își asigure un viitor în siguranță. Încrederea în instituții poate fi recâștigată prin fapte, prin protejarea efectivă a cetățenilor și comunicarea onestă. Presiunea externă poate fi contracarată prin unitate internă și prin ancorarea țării în comunitatea democrațiilor care îi împărtășesc valorile. Iar planurile Kremlinului de a captura statul și a-i dicta viitorul pot fi zădărnicite dacă Republica Moldova își urmează cu determinare drumul ales, acela al libertății, al demnității naționale și al integrării europene, făcând în același timp tot ce este necesar pentru a nu mai fi niciodată vulnerabilă în fața dronelor sau a oricăror alte instrumente de coerciție folosite împotriva sa.
Articol publicat inițial pe karadeniz-press.ro
FOTO: Karadeniz-press)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
