Cum ar reacționa NATO dacă, într-o dimineață, forțele ruse ar ocupa un mic oraș din Estonia, invocând protecția „compatrioților rusofoni”? Ar fi aceasta o invazie sau doar o provocare? Și ar fi Alianța dispusă să riște un război total pentru Narva, o localitate de 50.000 de locuitori de la granița cu Rusia? Aceasta este întrebarea incomodă ridicată de Carlo Masala, profesor de politică internațională la Universitatea Bundeswehr din München, în dialogul său cu BBC pentru The Global Story.
Într-un ton tăios, Masala avertizează că Europa se află „în cea mai periculoasă perioadă de după al Doilea Război Mondial, mai tensionată chiar decât criza rachetelor din Cuba”. În opinia sa, Rusia nu se mulțumește cu Ucraina, ci pregătește „un test politic” menit să verifice dacă Articolul 5 mai are valoare practică. Potrivit informațiilor pe care le citează, Moscova își extinde armata la 1,5 milioane de soldați și produce anual „circa 600 de rachete balistice și de croazieră”, într-un ritm care depășește nevoile frontului ucrainean. În același timp, un război hibrid se desfășoară deja pe teritoriul european: atacuri cibernetice, incendii la fabrici de armament, drone și baloane în spațiul aerian al țărilor baltice — „măsuri menite să semene panică și neîncredere în guvernele democratice”.
Pentru Masala, concluzia este clară: „Dacă un stat membru este atacat și NATO nu intervine, atunci Alianța e moartă. Pentru Rusia, aceasta ar fi victoria supremă — nu o cucerire militară, ci una politică.”
Credit: pixabay Autor: ejbartennl
Carlo Masala pornește de la ideea că Rusia nu are nevoie de o invazie totală pentru a submina securitatea europeană. În viziunea sa, cel mai mare risc pentru NATO nu este un război convențional, ci un „test politic” conceput să pună la încercare solidaritatea dintre statele membre. O acțiune limitată, precum ocuparea unui oraș estonian cu populație rusofonă, ar forța Alianța să decidă dacă invocă Articolul 5 și riscă o confruntare directă cu o putere nucleară. În esență, avertizează Masala, miza nu este cucerirea de teritorii, ci credibilitatea: dacă NATO ezită, își pierde autoritatea și legitimitatea, iar Rusia câștigă războiul fără să tragă un singur foc.
Această analiză stă la baza cărții sale „If Russia Wins” (ediția germană Wenn Russland gewinnt. Ein Szenario, C.H. Beck, 2025), un volum concis, dar extrem de clar, care transformă un exercițiu teoretic într-un avertisment practic pentru factorii de decizie europeni. Masala imaginează o Rusie întărită după victoria în Ucraina, care testează NATO printr-o incursiune limitată în orașul Narva din Estonia. Cartea nu este o predicție, ci o demonstrație lucidă despre cât de fragilă poate fi unitatea occidentală în fața unui test psihologic și politic. În loc să se întrebe când va începe următorul război, Masala propune o întrebare mai incomodă: ce va face Europa când agresiunea nu va arăta ca un război, ci ca o dilemă morală și strategică?
De la ordinea liberală la competiția pentru putere
În analiza lui Carlo Masala, războiul din Ucraina nu este un conflict izolat, ci simptomul unei schimbări profunde de paradigmă în politica globală. În spatele frontului din Donbas sau al bombardamentelor de la Harkiv se conturează o confruntare mult mai amplă: o competiție pentru reguli, instituții și modele de putere. Masala susține că lumea intră într-o fază de reconfigurare a ordinii internaționale, în care războaiele convenționale, atacurile cibernetice și presiunile economice fac parte din același efort de a impune o nouă logică geopolitică. Europa, prinsă între ambițiile revizioniste ale Rusiei și retragerea strategică a Statelor Unite, riscă să fie scena unde se decide soarta acestei ordini.
Autor: Nuno Magalhães Copyright: pexels
Din acest unghi, discursul lui Masala devine o radiografie a vulnerabilităților occidentale. El nu se oprește la analiza militară a conflictului, ci urmărește lanțul de cauzalitate care leagă reînarmarea Rusiei, războiul hibrid desfășurat în interiorul Uniunii Europene, fragmentarea politică și erodarea încrederii publice. Fiecare dintre aceste fenomene este, în viziunea sa, o verigă într-un scenariu mai amplu: acela al unui test menit să demonstreze că NATO nu mai poate garanta securitatea colectivă a Europei.
- Ordinea mondială, nu doar Ucraina, spune Masala, conflictul actual trebuie privit ca o luptă pentru reguli și instituții care modelează securitatea globală, nu doar ca pe o serie de confruntări regionale. Pentru autor, loialitatea față de ordinea liberală este pusă la încercare de puteri revizioniste, iar disputa se poartă între actorii care vor să mențină status-quo-ul și cei care vor să refacă sfera de influență prin mijloace politice și militare, nu doar prin bătălii pe teren. Această reorientare a competiției globale transformă fiecare conflict local într-un test strategic pentru arhitectura internațională pe termen lung.
- Războiul hibrid continuă și se intensifică în Europa, iar Masala pune accentul pe instrumentele non-convenționale folosite sistematic, cum ar fi atacuri cibernetice asupra administrațiilor locale, sabotaje la instalații sensibile, incursiuni cu drone și baloane, și recrutarea de „agenți de unică folosință” prin canale obscure. Scopul acestor acțiuni nu este neapărat distrugerea fizică a inamicului, ci erodarea încrederii cetățenilor în instituții, proliferarea fricii și fragmentarea vieții politice interne, astfel încât deciziile de politică externă și de apărare să devină mai puțin ferme.
- Reînarmarea Rusiei creează o fereastră de oportunitate, argumentează Masala, referindu-se la planurile Moscovei de a ajunge la o forță de aproximativ 1,5 milioane de militari și la niveluri crescute de producție de rachete și blindate, ritmuri care ar putea face operativ un „test” politic în următorii ani. Problema nu este doar capacitatea, ci și intenția, iar autorul atrage atenția că există în cercuri din Rusia o scădere a reverenței față de argumentul protecției colective al NATO, ceea ce face mai probabilă tentația de a verifica solidaritatea Alianței în condiții controlate.
- Scenariul Narva, un exemplu de test politic, structurează riscul în termeni concreți: ocuparea rapidă a unui oraș estonian majoritar rusofon, justificată prin „protecția minorităților”, ar pune Occidentul în fața unei dileme politice teribile, „merită un război total pentru un oraș?”; în acest context, amenințarea nucleară implicită devine un instrument de constrângere. Masala descrie cum Alianța s-ar putea fragmenta în trei tabere, una favorabilă unei reacții militare imediate, una care caută negocieri, și una care preferă evitarea riscului nuclear, iar o asemenea divizare ar submina funcționalitatea Articolului 5.
- Soluțiile țin de capacități și semnale politice, concomitent cu reziliența societală, concluzionează Masala, Europa trebuie să investească rapid în apărare activă și în logistică strategică, cum ar fi apărare antirachetă, capacități de transport și sisteme C4ISR, dar și să coordoneze semnale politice ferme care să descurajeze testele politice. Esențial este ca pregătirea să ia în calcul scenarii în care SUA nu răspund imediat, iar Europa să fie capabilă să acționeze singură, sau în coaliții largi, precum un front franco-germano-polono-britanic, și totodată să construiască reziliență socială împotriva dezinformării și panicii interne.
Articolul 5 pe înțelesul tuturor
Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord este clauza fundamentală care definește principiul apărării colective. El prevede că un atac armat împotriva unui stat membru este considerat un atac împotriva tuturor, iar celelalte state se angajează să ofere „asistență” în modul pe care îl consideră necesar, inclusiv prin folosirea forței armate. Nu este un mecanism automat: declanșarea Articolului 5 este o decizie politică, care trebuie aprobată în unanimitate de Consiliul Nord-Atlantic. Abia după acest pas politic urmează răspunsul militar, coordonat de Comandamentul Suprem Aliat din Europa (SHAPE). În istoria NATO, Articolul 5 a fost invocat o singură dată, după atentatele din 11 septembrie 2001, când Alianța a recunoscut atacurile teroriste asupra Statelor Unite drept un act de agresiune externă și a mobilizat resurse în sprijinul operațiunilor americane în Afganistan.
Deși Articolul 5 nu a fost aplicat împotriva unui stat, NATO s-a confruntat frecvent cu „teste” la periferie. Rusia, China, Iranul sau Coreea de Nord au recurs la acțiuni provocatoare care nu depășesc pragul formal al unui atac armat: încălcări ale spațiului aerian, zboruri agresive de avioane de vânătoare, incidente maritime, atacuri cibernetice și campanii de dezinformare. Acestea sunt exemple de „zone gri”, în care adversarul provoacă fără să ofere un pretext clar pentru o reacție militară. Masala consideră că un astfel de „caz limită” este tentant pentru un agresor deoarece testează solidaritatea Alianței și percepția publică, fără costuri mari. De pildă, incursiunile rusești în spațiul aerian baltic sau în zona Mării Negre nu au generat riposte directe, dar au permis Moscovei să măsoare viteza de reacție și gradul de coeziune dintre aliați.
Europa dispune de forțe moderne, dar capacitățile sale strategice sunt inegale și incomplete. În domeniul aerian, statele europene depind de SUA pentru transportul strategic (airlift) și pentru realimentarea în zbor (air-to-air refueling), elemente esențiale în mobilizarea rapidă a trupelor. În apărarea antirachetă, doar câteva țări (Germania, Franța, Polonia, Italia) dețin sisteme performante, iar integrarea lor într-o rețea continentală este abia la început. Europa are, de asemenea, deficite majore de muniție și piese de schimb, după ani de subfinanțare, și un nivel redus de producție internă. În plus, capabilitățile de supraveghere și recunoaștere (C4ISR), care depind de sateliți, drone și comunicații securizate, sunt în mare parte americane. Cu alte cuvinte, în cazul unei crize rapide, Alianța ar fi vulnerabilă fără infrastructura și tehnologia puse la dispoziție de Washington.
Contraargumente și obiecții la teoria lui Masala
Există voci care resping scenariul lui Carlo Masala, considerându-l prea pesimist sau improbabil. Tabăra sceptică susține că Rusia nu are nici capacitatea, nici intenția de a deschide un nou front împotriva NATO. După pierderile suferite în Ucraina, spun aceștia, armata rusă este slăbită logistic, are moralul scăzut și se confruntă cu dificultăți economice interne. În plus, Kremlinul știe că un atac asupra unui stat membru NATO ar declanșa un lanț de reacții greu de controlat, riscând izolarea totală a Rusiei și distrugerea sa economică. Din această perspectivă, Moscova folosește retorica agresivă doar ca instrument de descurajare psihologică, nu ca preludiu pentru o confruntare directă.
Un al doilea argument, frecvent invocat, este că NATO ar reacționa inevitabil în cazul oricărui atac, oricât de limitat, pentru că întreaga sa credibilitate se bazează pe aplicarea Articolului 5. Scepticii spun că alianța are proceduri clare, lanțuri de comandă eficiente și forțe multinaționale deja dislocate în statele baltice și în Polonia. În plus, numeroase exerciții comune au demonstrat capacitatea de reacție a forțelor NATO, iar prezența americană și britanică în regiune ar face imposibilă o ezitare colectivă.
Răspunsul analizei lui Masala se bazează însă pe o distincție crucială: alta este capacitatea militară, alta este voința politică. Faptul că NATO poate reacționa nu înseamnă că va reacționa automat. Decizia depinde de consensul politic al celor 32 de state membre, de contextul intern al fiecăruia și de percepția riscului nuclear. Rusia, afirmă Masala, nu mizează pe superioritatea militară, ci pe ambiguitate și frică, pe ideea că un conflict limitat, dublat de amenințarea atomică, ar diviza Alianța și ar inhiba un răspuns colectiv. Prin urmare, testul real nu este despre forță, ci despre determinare și unitate politică.
Impactul pentru Uniunea Europeană
Scenariul lui Carlo Masala are consecințe directe asupra stabilității Uniunii Europene, dincolo de dimensiunea militară. În primul rând, un test al Articolului 5 ar expune riscul de fragmentare politică dintre statele membre: țările din flancul estic ar cere un răspuns imediat, în timp ce unele guverne din vest, mai prudente sau mai dependente economic de Rusia, ar pleda pentru reținere și dialog. Această ruptură de percepție ar afecta coeziunea politică a Uniunii, amplificând tensiunile interne deja existente în chestiuni precum migrația, bugetul sau politica energetică.
Din punct de vedere economic, incertitudinea de securitate s-ar traduce prin creșterea costurilor de finanțare, relocarea investițiilor și scăderea încrederii în piețele europene. În paralel, apărarea comună și sprijinul pentru Ucraina generează deja presiuni bugetare masive, iar un conflict hibrid prelungit ar putea redirecționa fondurile destinate tranziției verzi și inovării către cheltuieli de apărare. Pentru Bruxelles, provocarea va fi dublă: să mențină solidaritatea între statele membre și, în același timp, să evite o spirală economică a fricii. În esență, Masala avertizează că testul Rusiei ar fi și un test al maturității strategice europene, în care deciziile rapide și unitare ar conta mai mult decât declarațiile de principiu.
Pentru România, miza este deosebit de clară. Țară aflată pe flancul estic al NATO și la Marea Neagră, România s-ar afla în prima linie a oricărei reconfigurări de securitate regională. Relevanța Articolului 5 ar fi percepută nu ca un principiu abstract, ci ca o garanție de supraviețuire strategică. În contextul unui „test limitat” în zona baltică, Bucureștiul ar avea de gestionat o dublă sarcină: consolidarea propriilor capabilități militare și menținerea încrederii publicului că alianța funcționează efectiv.
Punctele tari ale României țin de poziția strategică, de experiența cooperării cu forțele aliate și de dezvoltarea unei infrastructuri dual-use (civilă și militară) care permite mobilitatea rapidă a trupelor NATO. Totuși, vulnerabilitățile persistă: interoperabilitatea tehnologică cu partenerii, stocurile reduse de muniție și echipamente, precum și nevoia unei comunicări strategice coerente cu populația în fața dezinformării. Într-o situație de criză, reacția societății ar depinde de nivelul de reziliență și de capacitatea autorităților de a combate propaganda și panica informațională.
If Russia Wins / Wenn Russland gewinnt. Ein Szenario
Volumul lui Carlo Masala este un eseu-scenariu concis (aprox. 120 pagini) care folosește analiza prospectivă pentru a testa soliditatea Articolului 5 al NATO printr-un caz-limită: ocuparea orașului Narva din Estonia. Cartea propune un exercițiu de gândire strategică despre cât de ușor poate fi zdruncinată o alianță atunci când ezitarea politică devine mai periculoasă decât confruntarea militară. Carlo Masala este profesor de politică internațională la Universitatea Bundeswehr din München, co-gazdă al podcastului Sicherheitshalber și autor al mai multor volume despre ordine internațională, reziliență și apărare europeană. Domeniile sale de expertiză includ relațiile transatlantice, politica de securitate europeană, competitivitatea strategică globală și războiul hibrid.
Citește și: Europa între prudență și solidaritate: ce spune bugetul despre direcția Uniunii
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursă foto: NATO/Facebook
