Spre deosebire de cărți, partituri sau tablouri, dansul dispare odată cu cei care îl fac. Fără arhive clare și fără un loc stabil în politicile de patrimoniu, mare parte din dansul contemporan european supraviețuiește doar în memoria și în corpurile dansatorilor. Un proiect finanțat de Uniunea Europeană încearcă acum să schimbe această realitate, tratând dansul nu ca pe un obiect de muzeu, ci ca pe un patrimoniu viu, aflat în permanentă mișcare.
Când un dansator părăsește scena pentru ultima dată, munca sa dispare adesea odată cu el. Spre deosebire de muzică, literatură sau pictură, dansul contemporan nu are o partitură universală și nici un sistem stabil de arhivare. O mare parte din patrimoniul său supraviețuiește doar în memoria și în corpurile celor care l-au creat.
Pe scurt
- Dansul contemporan este slab reprezentat în politicile clasice de patrimoniu
- UE finanțează cartografierea arhivelor de dans printr-un proiect de cercetare
- „Arhivele vii” ale dansatorilor sunt tratate ca surse de patrimoniu
- Proiectul vizează prevenirea dispariției memoriei artistice europene
Pentru a preveni dispariția acestui patrimoniu fragil, un proiect de cercetare finanțat de Uniunea Europeană, DanceMap, își propune să cartografieze moștenirea dansului contemporan european. În loc să creeze o arhivă centralizată, cercetătorii adună informații despre toate formele în care această memorie există deja, de la arhive instituționale și colecții private până la cunoștințele păstrate în corpurile dansatorilor.
Citește și: Familii care au clădit Banatul prosper. Albumul Kimmel
Inițiativa pornește de la o critică directă a modului în care este definit patrimoniul cultural în Europa. În majoritatea statelor membre, fondurile publice pentru patrimoniu sunt absorbite de clădiri, muzee și manuscrise, în timp ce artele performative rămân aproape invizibile în bugetele naționale. Dansul, o formă de artă care există doar în momentul performanței, este rareori tratat ca patrimoniu.
Cercetătorii implicați în proiect susțin că această lipsă de recunoaștere are consecințe pe termen lung. Fără arhive și fără memorie instituțională, creațiile dispar odată cu retragerea dansatorilor sau cu moartea coregrafilor, iar noile generații riscă să repete stiluri și limbaje artistice deja explorate, crezând că le inventează.
Un element central al proiectului este ideea de „arhivă vie”. Prin interviuri, cercetare orală și documentare în mișcare, dansatorii sunt tratați ca purtători direcți ai patrimoniului. În unele cazuri, lucrări coregrafice continuă să existe nu pentru că au fost perfect arhivate, ci pentru că interpreții au decis să le păstreze active, asumându-și rolul de gardieni ai memoriei artistice.
DanceMap este finanțat prin Horizon Europe, programul UE pentru cercetare și inovare, ceea ce reflectă o schimbare de perspectivă asupra culturii. Dansul este abordat nu doar ca expresie artistică, ci ca formă de cunoaștere și memorie colectivă. Proiectul ridică o întrebare mai largă pentru politicile culturale europene: ce se întâmplă cu patrimoniul care nu poate fi expus într-un muzeu și cum poate fi protejat într-un sistem construit în jurul obiectelor, nu al experiențelor vii.
(Sursa foto: Bureau Ritter / Facebook)
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
