Legendara Uriah Heep, trupe consacrate precum Iris, Dirty Shirt, Trooper, Kempes, Altar, Om la lună, formații aflate la început de drum, tributuri electrizante, dar și tinere talente de la școlile de muzică, într-o atmosferă incendiară! Pe scurt, o experiență unică, asta promite a fi Danube Rock Revolution Festival 2025, care va avea loc în perioada 21-24 august pe Stadionul „Nicolae Rainea” (fost „Dunărea”) din Galați, scrie Viața Liberă.
Încă mai găsiți bilete și abonamente la Danube Rock Revolution Festival 2025! Iată și prețurile: 170 de lei intrarea la o zi de festival, 320 de lei pentru două zile, 390 de lei – biletul valabil pentru trei zile și 420 de lei abonamentul pentru cele patru zile de festival.
Potrivit organizatorilor, „fiecare zi a festivalului va oferi ceva special, îmbinând energia rockului modern cu nostalgia marilor clasici. Tinerii rockeri din școlile de muzică vor avea ocazia să urce pe scenă și să fie premiați pentru talentul lor. La Tribute Night, un omagiu emoționant va fi adus celor mai mari nume ale rockului. Rock românesc – o celebrare a scenei autohtone, cu trupe renumite care demonstrează puterea și diversitatea. Un moment de referință al festivalului – concertul excepțional susținut de Uriah Heep, una dintre cele mai mari formații din istoria rockului!”.
Citește mai multe și vezi programul festivalului în Viata-libera.ro
Citește și: Blues-ul este pentru cei care nu au avut Woodstock
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!