Arhive Lunare: Iulie, 2021

Browse our exclusive articles!

Specialist în construcții, despre mega WC-ul public din Pitești: „Nu e niciun vandalism, ci proastă execuție”

După cum am consemnat şi noi, Primăria Piteşti a reacţionat imediat, afirmând, într-un comunicat de presă, că acele crăpături nu au apărut din vina constructorului, ci din cauza unor acte de vandalism: mai precis, nişte inşi neidentificaţi atunci (dar filmaţi de aparatura de supraveghere, abundentă în zonă) ar fi îndreptat aspersoarele sistemului de irigaţie fix înspre pereţii privatei, de dragul de a o deteriora.

Afganistan, de la atacurile talibanilor la negocierile de pace de la Doha

Luni, reprezentantul NATO în Afganistan împreună cu cincisprezece misiuni diplomatice au cerut talibanilor să oprească ofensiva militară, la doar câteva ore după ce insurgenții și guvernul afgan nu au reușit să convină asupra încetării focului la discuțiile de la Doha.

Aur pentru România, cucerit de tecuceanca Daria Alexandra Matei

Sâmbătă seară, imnul României a răsunat la Cupa Germaniei de la Freiburg, datorită patinatoarei născute în Tecuci, dar care trăieşte şi se antrenează în Italia.

Iohannis, mesaj de Ziua Aviației Române: ”Sunteţi cei care, cu dăruire, aţi transformat zborul şi apărarea spaţiului aerian al României într-o adevărată pasiune”

"Îi celebrăm, totodată, pe constructorii de aeronave, inginerii şi tehnicienii, care, prin spirit inovator, patriotism, inteligenţă şi pasiune, au creat şi menţinut prestigiul aeronauticii româneşti.

Naționalismul de tarla al lui Dragnea și veșnic susținătorii săi

Naționalismul de tarla este un fenomen periculos, o acumulare de spaime, irațional, resentiment și violență reprimată care poate fi oricând exploatată de politicieni populiști și iresponsabili.

Popular

România va introduce un nou sistem pentru a reduce alomerația la frontiera cu Republica Moldova

România va introduce, treptat, un nou sistem digital de...

Aktual24|Cazurile Georgescu și Șoșoacă. Devine statul român serios cu combaterea extremei drepte?

Statul român a tolerat pentru decenii manifestări de extremă-dreaptă....

Canada, Australia și Marea Britanie recunosc Palestina

Prim-miniștrii Canadei, Australiei și Regatului Unit al Marei Britanii...
spot_imgspot_img