De ce este vânzarea Șantierului Naval Mangalia un succes

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Vânzarea Șantierului Naval Mangalia este o reușită. Faptul că pentru o companie falimentară s-a găsit un investitor să plătească 138 milioane de euro este un succes, nu o eroare, susține Constantin Rudniţchi în podcastul „Economia reală” de la RFI România.

Există critici din zona politică referitoare la prețul de vânzare și la metoda de licitare, respectiv prin scăderea treptată a prețului de pornire a licitației. Este o metodă pe care statul român a folosit-o de nenumărate ori în ultimii 20 de ani. Dar, în condițiile în care administratorul judiciar a găsit cu chiu cu vai un plătitor pentru Șantierul Naval Mangalia a acuza reducerea prețului este indecent din punct de vedere economic.

În sine, situația companiei din Mangalia este neclară, în sensul că nimeni nu are o explicație referitoare la cine încasează banii ce vor fi achitați de Rheinmetall pentru Șantierul Naval. De exemplu, ministrul economiei susține că primul plătit va fi statul, adică ANAF care are de încasat 160 milioane de lei și primăria Mangaliei care are de primit 18 milioane de lei.

Alte surse arată că 75% sau chiar 85% din totalul datoriilor companiei sunt către un acționar semnificativ, compania olandeză Damen, care ar avea și garanții asupra acestor creanțe. Garanțiile înseamnă, în principiu, că Damen este înaintea statului în ceea ce privește împărțirea banilor la masa credală. În principiu, pentru că înțelegem că specialiștii au opinii diferite pe tema ordinii de priorități care se aplică atunci când un investitor plătește pentru preluarea unei companii aflate în insolvență.

Desigur, distribuția sumelor încasate se va clarifica probabil, dacă nu în media, cel puțin între creditori. Dar, până atunci o știre atrage atenția. Este vorba despre decizia companiei Damen de a contesta în instanță procedura de licitație, respectiv reducerea treptată a prețului de vânzare.

Citește mai multe în RFI România

Citește și: Rheinmetall cumpără șantierul naval de la Mangalia, în timp ce acțiunile companiei scad

Citește și: Rheinmetall anunță primele planuri pentru șantierul naval Mangalia, după câștigarea licitației împreună cu MSC

(Sursa foto: Irineu Dărău / Facebook)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related