Reporterii Info Sud-Est au corespondat timp de aproape trei ani cu Ministerul Culturii și actualul Minister al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pentru a înțelege blocajul birocratic care ține în loc salvarea Pasarelei Regale din Mamaia, monument îngropat în nisip în timpul proiectului de stopare a eroziunii costiere care a extins plajele stațiunii spre mare.
Pe tot parcursul procesului am fost asigurați de o „strânsă colaborare” și un dialog continuu între instituții care caută “soluții optime”. La finalul anului trecut, însă, negocierile erau practic în același stadiu în care au început și nimeni nu ne-a explicat de ce o ruină abandonată, a cărei singură valoare este cea istorică, nu a putut fi trecută până acum în administrarea singurului minister care și-a exprimat intenția de a o reabilita.
Pasarela Regală din Mamaia face parte din Ansamblul Cazinoului, inaugurat în ziua de Sfânta Maria a anului 1935 în prezența Regelui Carol al II-lea. În perioada interbelică, complexul găzduia un restaurant modern, cabine pentru plajă în clădirile laterale, un cazino și pasarela care se avânta în mare, unde se afla singurul bar maritim din Europa. Alături de Palatul Reginei Maria (1926) și Hotel Rex (1936), ansamblul reprezenta centrul turistic al Stațiunii Mamaia.
Complexul a fost privatizat în 2004, iar pasarela abandonată. Până în 2020, când Apele Române a încercat să o demoleze fără autorizație pentru a face loc proiectului de extindere a plajelor de pe litoral, pasarela ajunsese o ruină, fără niciun fel de activitate economică, culturală sau turistică, aflată în administrarea Societății Litoral S.A., care a intrat în proces de lichidare în 2019.
Doar statutul de monument istoric a salvat-o de la demolare.
Continuarea, în Info-sud-est.ro
Citește și: Diaspora abandonată: frustrări, divizare, pesimism, exasperare
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Cristian Andrei Leonte / Info Sud-Est)



