De la criza din 2008 la confruntarea cu Trump: cine este Mark Carney, liderul Canadei

Data:

„ Se pare că în fiecare zi ni se reamintește că trăim într-o eră a rivalității dintre marile puteri, că ordinea bazată pe reguli se estompează, iar cei puternici pot face ce vor, pe când cei slabi trebuie să suporte ce li se impune.” Afirmația premierului canadian, Mark Carney a făcut înconjurul lumii, discursul său fiind evaluat de BNN Bloomberg drept cel mai bun de la Davos. O astfel de poziție nu este ieșită din comun pentru liderul de la Ottawa, care a câștigat surprinzător alegerile poziționându-se drept un anti-trumpist. Cariera sa politică de două decenii a fost marcată de finanțe, Criza din 2008 și ascensiunea extremei-drepte.

Un Anti Trumpist declarat

Premierul canadian a cunoscut, între 2024 și 2025, o ascensiune ieșită din comun în politica din Canada, reușind, în 2025, să câștige alegerile parlamentare împotriva contra candidatului Conservator, Pierre Poilievre. Succesul său a fost atribuit, printre altele, agresivității discursului iredentist al președintelui american Donald Trump, care nu a ezitat să facă referiri la posibila anexare a Canadei.

Situația a degenerat

Deși, în perioada antecedentă, Trump a dat impresia că abandonează pretențiile expansioniste, fiind mai concentrat pe „oprirea războaielor”, acțiunile din ultima vreme au alertat vecinii Americii. Răpirea președintelui venezuelean nicolas Maduro de către forțele speciale americane și reafirmarea pretențiilor față de anexarea Groenlandei (teritoriu autonom danez) a creat o ruptură în interiorul NATO între principala putere economico-militară (SUA) și aliații săi.

Realpolitik

În acest context, Carney a încheiat, recent, un acord comercial între Canada și China, cu scopul „diversificării” relațiilor comerciale. Aproximativ 70% din exporturile canadiene se îndreaptă spre SUA, fapt care complică scindarea cu Washington-ul.

Deși controversată, mișcarea premierului semnalizează posibilitatea găsirii unor parteneri comerciali noi. În paralel, Ottawa poartă negocieri cu statele ASEAN, Mercosur, cât și cu India și Thailanda, relatează The Guardian.

Educația și cariera timpurie în finanțe

Mark Carney s-a născut în Fort Smith și a crescut în Alberta, Canada. A urmat un traseu educațional în domeniul economic, obținând o licență la Harvard (1988); urmată de un master și un doctorat la Oxford (1993-1995).

În 1990 s-a angajat la Banca Goldman Sachs, ocupând funcții în birourile din Londra și Tokyo,

Sectorul Public

Întors în Canada în 2003, Carney a intrat în Partidul Liberal. În cadrul acestuia, a ocupat funcțiile de Vice Guvernator al Băncii Canadei, respectiv, Ministru Adjunct al Finanțelor.

În 2008, acesta a devenit Guvernatorul Băncii Candei, în contextul Crizei din același an. Ulterior, a ocupat și funcția de Guvernator al Băncii Britanice (2013-2020).

Victoria în alegerile canadiene

Deși o figură marcantă, Carney s-a alăturat Partidului Liberal relativ recent, când a fost desemnat drept „succesor” al premierului Justin Trudeau. Spre sfârșitul lui 2024, a câștigat alegerile interne ale formațiunii, fiind desemnat candidat în ianuarie 2025.

Viziuni politice

Mark Carney este un politician de centru-dreapta. Un susținător al capitalismului, acesta a susținu, în repetate rânduri, redresarea pieței cu scopul diminuării sărăciei, respectiv, reînnoirea contractului social. Acesta a avut numeroase poziții pentru protejarea mediului înconjurător.

Citește și: Trump la Davos: „Tot ce cerem este o bucată de gheață. Puteți spune DA, și vom fi recunoscători, sau NU, și nu vom uita”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: Captură de ecran/ X/ Mark Barney

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Aktua24 | Negocieri între PSD și o grupare din PNL pentru debarcarea lui Bolojan din funcția de premier

Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști specializați pe politică,...

Sondaj INSCOP. AUR revine la o intenție de vot de peste 40%. Cum stau partidele din coaliția de guvernare

AUR conduce în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, potrivit...

Analiză | Ar trebui să răspundă Nicușor Dan invitației lui Trump?

Președintele României Nicușor Dan întoarce pe toate fețele consecințele...