Pe 4 februarie, președintele Azerbaijanului, Ilham Aliyev, și prim-ministrul armean, Nikol Pashinyan, s-au întâlnit în Abu Dhabi pentru a continua discuțiile despre normalizarea relațiilor dintre cele două țări. Coridorul Zangezur rămâne un element principal al acestui proces. Pentru Baku, înseamnă drum direct spre exclava Nakhchivan prin Syunik, iar pentru Erevan sună a pierdere de suveranitate. Nu este o simplă neînțelegere de termeni, ci e despre cine stabilește regulile care vor guverna coridorul.
Nakhchivan este o exclavă azeră, separată de Azerbaijan de teritoriu armean. Astăzi, orice transport ajunge ocolind prin Georgia sau Iran, ce duce la rute mai lungi, mai scumpe și mai vulnerabile la tensiuni politice. O conexiune prin Syunik ar reduce traseul la doar 43 de kilometri, față de peste 250 de kilometri prin Georgia pe linia Baku-Tbilisi-Kars. Pentru Baku, ar însemna acces mai rapid și mai ieftin către propria enclavă, dar și mai puțină dependență de rute controlate din alte capitale.
Citește și: Armenia-Azerbaijan: primele semne de dezgheț economic după decenii de blocaj
Ideea nu e nouă
Negocierile s-au intensificat după acordul de încetare a focului din 2020, care menționa deblocarea legăturilor de transport din regiune, dar fără să specifice cum. La Baku, termenul folosit este „coridor”, adică o legătură cât mai liberă spre Nakhchivan, fără verificări armenești. La Erevan, se folosește „rută” sau „drum”, cu reguli clare, controale, vamă, pașapoarte, sub autoritate armeană. Disputa nu e pe cuvinte, e pe cine verifică transportul și cine poate opri traficul la prima criză, Armenia, Azerbaidjan sau o parte terță.
Totodată, controlul are și o dimensiune financiară. O rută funcțională înseamnă tranzit, taxe, controale vamale și implicit venituri la buget. Pentru Armenia, orice deschidere a rutelor ar putea reduce izolarea economică în care a stat ani la rând și ar crea un minim de predictibilitate pentru transporturi și comerț. Problema e că o schimbare de traseu creează automat si dezavantaje. Georgia este astăzi ruta principală de legătură între Marea Caspică și Marea Neagră, iar o variantă mai rapidă prin sudul Armeniei ar putea muta o parte din fluxuri și din veniturile din tranzit.
Pe fond, însă, totul se reduce la controlul pe teren, cine face verificările, cine asigură securitatea și cine poate opri traficul, iar aici intră marile puteri.
Rusia a susținut în repetate rânduri că tranzitul ar trebui supravegheat de grănicerii FSB, o formulă care i-ar permite să rămână un actor cheie în Caucaz și să păstreze influența asupra fluxurilor dintre Est și Vest.
În paralel, Turcia e unul dintre cei mai vocali susținători ai proiectului. Pentru Ankara, o legătură funcțională spre Nakhchivan ar întări conexiunea cu Azerbaidjanul și ar susține ambiția de a conecta spațiul turcic până în Asia Centrală via Marea Caspică. Într-o reacție oficială, Turcia a descris momentul în termeni largi, de oportunitate regională: „o oportunitate istorică pentru ca regiunea Caucazului de Sud să ajungă la pace și prosperitate”.
Lucrurile sunt, de fapt, mult mai complexe. Coridorul din sudul Armeniei nu e doar o temă bilaterală între Erevan și Baku, ci o piesă într-un lanț regional care, în acest moment, trece preponderent prin Georgia și Turcia pentru a ajunge la marile rute comerciale dintre Asia și Europa. Apariția acestui nou coridor va crea o bifurcație strategică, alterând dinamica transportului în regiune. De când a început războiul din Ucraina, transportul prin Rusia a devenit dificil din cauza sancțiunilor, așa că interesul s-a mutat spre rutele alternative, de aici și miza crescută pentru Middle Corridor. Această rută ocolește Rusia, iar tranzitul prin Armenia ar reduce semnificativ timpul de transport, aducând mărfurile în Marea Neagră mult mai repede. Totodată, China vede emergența acestui nou coridor ca o oportunitate vitală de a-și “pompa” bunurile către piețele de desfacere europene mult mai rapid. Practic, Beijingul caută să își asigure o legătură neîntreruptă între Marea Chinei de Sud și Marea Neagră, departe de orice blocaj nordic.
Nu putem ignora perspectiva Armeniei în toată această ecuație. Deși la Erevan există o reticență istorică, planul susținut de Departamentul de Stat al SUA vine cu garanții ferme. Oficialii americani au precizat clar că proiectul se bazează pe „menținerea suveranității Armeniei asupra teritoriului”, iar tot fluxul de pe această rută va fi „operat conform legilor armene”. Aceste asigurări ar putea fi pasul decisiv pentru normalizarea relațiilor cu Turcia. Pentru armeni, oportunitatea este clară, iar accesul la infrastructura turcă, mult mai dezvoltată decât cea din Georgia, ar scoate țara din izolarea ultimelor decenii.
În concluzie, este iluzoriu să privim acest proiect doar ca pe o simplă conectare a enclavei Nakhchivan cu restul Azerbaidjanului, deoarece implicațiile sunt mult mai vaste.
La nivel regional, coridorul asigură continuitatea fizică a lumii turce și unește direct Turcia de Asia Centrală. Totuși, importanța majoră a proiectului se vede în comerțul mondial, unde acest segment servește drept legătură esențială între centrele de producție din estul Chinei și cele de consum din vestul Europei.
(Sursă imagine deschidere: Caspian Post)
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
