UPDATE
CCR a stabilit, luni, că lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii în cazul legii privind pensiile magistraților, coroborat cu neașteptarea de către Guvern a curgerii întregului termen de 30 de zile necesar obținerii acestuia, încalcă mai multe articole din Constituție, informează Agerpres.
COMUNICATUL INTEGRAL AL CCR:
„Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu în ansamblu este neconstituţională.
Rezumat
Curtea Constituţională a stabilit că, în cauza de faţă, Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu cu respectarea art.114 din Constituţie, întrucât a reglementat un domeniu omogen de relaţii sociale şi a justificat atât urgenţa, cât şi necesitatea adoptării legii.
De asemenea, a constatat că este de competenţa legiuitorului să aprecieze asupra frecvenţei modificărilor realizate în domeniul pensiilor de serviciu şi, prin urmare, legea criticată nu încalcă art.1 alin.(3) şi (5) raportat la art.16 şi art.124 alin.(3) din Constituţie.
Lipsa avizului CSM coroborat cu neaşteptarea curgerii de către Guvern a întregului termen de 30 de zile necesar obţinerii acestuia încalcă art.1 alin.(3) şi (5) raportat la art.133 alin.(1) şi art.134 alin.(4) din Constituţie.
Argumente
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinseci, Curtea a constatat că:
– angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, asupra unui proiect de lege este un aspect de natură constituţională al raporturilor dintre Guvern şi Parlament, realizându-se, astfel, atât controlul parlamentar, cât şi actul de legiferare în sine. Reglementările adoptate fac obiectul unui singur proiect de lege, au un obiect şi scop unitar, respectiv măsuri referitoare la reforma pensiilor de serviciu din sistemul justiţiei. Urgenţa şi necesitatea adoptării legii au avut în vedere evitarea accentuării dezechilibrului bugetar şi a obligaţiilor asumate prin cadrul normativ pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă;
– caracterul succesiv al unor reforme sau evoluţii legislative nu este în sine contrar securităţii juridice atât timp cât Parlamentul urmăreşte în mod coerent atingerea unei finalităţi raţionale, care să integreze în mod organic soluţiile legislative promovate în dreptul pozitiv. Securitatea juridică nu respinge evoluţiile legislative, chiar dacă acestea sunt rezultatul unor modificări succesive a legilor, din contră, le permite cu condiţia ca acestea să nu aibă o succesiune rapidă în timp şi să nu vădească un element arbitrar sau să pună în pericol drepturile sau libertăţile fundamentale ori standarde, principii, valori constituţionale. Mai mult, nicio prevedere constituţională nu stabileşte o interdicţie temporală în privinţa Parlamentului de a legifera succesiv într-un anumit domeniu;
– de vreme ce Legea nr.305/2022 stabileşte un termen de 30 de zile pentru emiterea avizului de către CSM, Guvernul, în calitate de iniţiator al actului normativ criticat, are obligaţia de a îl respecta.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis luni, 20 octombrie, obiecția de neconstituționalitate a legii de modificare a pensiilor în serviciu. Aceasta a fost înaintată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 4 septembrie, relatează News.ro.
Decizia CCR a fost amânată de două ori până astăzi. Conform surselor, aceasta a fost luată cu o majoritate de 5 la 4.
În argumentare, Instanța Supremă care a sesizat CCER a indicat că Legea Pensiilor atinge independența justiției, cât și deciziile precedente ale Curții Constituționale.
„Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă.” se arată în comunicatul ÎCCJ.
Obiecția ÎCCJ, adoptată prin unanimitate pe 4 septembrie, aducea argumente similare.
„Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii.Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale”
Reacții
Dominic Fritz, președintele USR a declarat că reforma pensiilor reprezintă „testul de curaj și rezistență al Guvernului”. Acesta a mai adăugat că USR și partidele din coaliție vor continua să caute o cale de soluționare a problemei.
„Avem, cu adevărat, voinţa să reformăm statul […] Majoritatea românilor cere să fie eliminată această nedreptate, iar noi, partidele, avem datoria să găsim o rezolvare”.
Liderul USR-ului a subliniat că ia în considerare două situații: dacă problema este de procedură, legea ar urma să fie refăcută, iar dacă problema este de fond, se va propune un referendum de modificare a Constituției.
„Dacă legea este respinsă pe o problemă de procedură, o refacem. Dacă legea este respinsă pe fond, adică dacă nu este constituţional să desfiinţăm pensiile speciale, atunci USR va propune un referendum pentru modificarea Constituţie”
După cum era de așteptat, reacția opoziției nu s-a lăsat așteptată. Partidul extremist AUR a catalogat Curtea Constituțională drept „garantă a privilegiilor” .
„Încă o dată se dovedeşte că instituţia care ar trebui să fie garantul Constituţiei României şi al dreptăţii este, de fapt, o anexă politizată, braţul lung al sistemului controlat de PSD şi PNL, care apără interesele castelor privilegiate”.
AUR a mai acuzat guvernul că ar fi trimis în mod deliberat o lege eronată procedural vorbind, pentru ca aceasta să fie respinsă. Totodată, partidul extremist susține că judecătorii nu sunt independenți, ci controlați de guvern.
„ […]guvernarea austerităţii a trimis la CCR o lege făcută pe genunchi, o fumigenă menită doar să dea impresia că se lucrează pentru reformă, când, în realitate, totul a fost un spectacol de amânări şi declaraţii publice […] Să nu ne imaginăm că decizia de astăzi reprezintă o sfidare a judecătorilor CCR la adresa coaliţiei.
Din contră, voinţa judecătorilor este voinţa celor care i-au numit în funcţii, inclusiv a fostului preşedinte uzurpator Klaus Iohannis şi al actualului preşedinte Nicuşor Dan. O treime dintre judecătorii Curţii au fost numiţi recent în funcţie cu mâna liberă a PSD-PNL-USR-UDMR pe criterii politice în jocurilor lor din spatele uşilor închise, nicidecum pe baza competenţelor profesionale din domeniul justiţiei.”
La final, în comunicat, AUR declară că aceșt eșec a distrus legitimitatea premierului Ilie Bolojan:
„Astăzi, CCR s-a pronunţat, pensiile speciale rămân în picioare, prin urmare, cum rămâne cu legimitatea Guvernului Bolojan? […] Guvernul Bolojan a demonstrat că este inutil şi degeaba la conducerea ţării ”
Președintele României, Nicușor Dan, a venit, la rândul său, cu o reacție după decizia CCR
Nicușor Dan a explicat că scopul reformei nu este de a afecta magistrații, ci de a corecta o situație în care pensiile acestora erau egale cu salariile.
„Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate. Nu este o poziționare împotriva magistraților, ci corectarea unei prevederi anormale – pensia egală cu salariul – pe care clasa politică a reglementat-o defectuos acum câțiva ani.
Toate partidele din coaliție și-au asumat reforma pensiilor magistraților. Imediat după publicarea Deciziei Curții Constituționale va fi redactat un nou text legislativ, care va ține cont de decizia de azi, prin care pensiile magistraților să fie corectate în mod echitabil pentru societate”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Prima reacție a lui Ilie Bolojan: „CCR nu a respins pe fond proiectul acestei reforme, obiecția a fost exclusiv procedurală, deci Guvernul poate relua demersul, ceea ce este o necesitate”
Și premierul României, Ilie Bolojan, a venit cu o primă reacție după decizia CCR de astăzi. El a precizat că a luat act de decizia Curții Constituționale, însă reforma pensiilor magistraților va rămâne, în continuare, un obiectiv pentru Guvern, „asumat de întreaga coaliție”.
„Am luat act de decizia CCR în privința legii privind pensiile magistraților, stabilită cu o majoritate strânsă, de 5-4.
Reforma pensiilor magistraților rămâne un obiectiv ferm pentru Guvern, asumat de întreaga coaliție. CCR nu a respins pe fond proiectul acestei reforme, obiecția a fost exclusiv procedurală, deci Guvernul poate relua demersul, ceea ce este o necesitate.
Nicăieri în lume nu se iese la pensie la 48-50 de ani și nu se ia o pensie cât ultimul salariu. Acestea nu sunt aspecte politice, ci sunt privilegii insuportabile social și bugetar. Nu Guvernul, nu un om politic sau un partid au nevoie de această reformă, ci România are nevoie de ea.
Înțelegem că CCR a setat un standard procedural privind durata în care trebuie așteptat avizul consultativ al CSM. Guvernul, prin Ministerul Muncii, a solicitat avizul CSM în data de 22 august, iar angajarea răspunderii Guvernului pe acest proiect a avut loc după 10 zile, în data de 1 septembrie, un termen de așteptare a avizului consultativ al CSM pe care 4 dintre judecătorii CCR l-au considerat rezonabil. Desigur, standardul fixat de CCR va fi respectat”, a scris Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Trump sugerează împărțirea regiunii Donbas pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



