Deputatul Silviu Vexler renunță la Ordinul Național pentru Merit în semn de protest față de sesizarea președintelui Nicușor Dan la CCR privind legea de combatere a extremismului

Data:

Deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FCER), a anunțat că va returna distincția primită din partea statului român, în urma sesizării președintelui Nicușor Dan la Curtea Constituțională privind legea de combatere și sancționare a extremismului.

Deputatul Silviu Vexler a anunțat joi, într-o postare pe Facebook, că va returna Ordinul Național pentru Merit, pe care l-a primit din partea statului român.

„Am hotărât să returnez mâine distincția pe care am primit-o din partea Statului Român – Ordinul Național pentru Merit. Având în vedere atitudinea și poziționarea publică a Președintelui României, domnul Nicușor-Daniel Dan, dar și consecințele acestora, îmi este imposibil să păstrez acest Ordin”, a scris Vexler.

El consideră că sesizarea președintelui către Curtea Constituțională relativizează pericolul reprezentat de extremism și ar putea încuraja, direct sau indirect, propagarea ideologiilor extremiste.

„Mesajul care transpare din sesizarea domniei sale, adresată astăzi Curții Constituționale a României, împotriva legii de combatere și sancționare a extremismului este unul de relativizare a pericolului prezentat tocmai de extremism. Efectul acțiunii Președintelui României în societate, direct sau indirect, va fi de încurajare a promovării în continuare a ideologiei legionare, a conducătorilor organizațiilor extremiste, inevitabil, a antisemitismului și a tuturor formelor de extremism.”

Citește și: Președintele Nicușor Dan a trimis la CCR o sesizare de neconstituționalitate privind legea care vizează organizațiile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob

Deputatul Silviu Vexler a subliniat că sesizarea formulată de președinte este „aproape identică” cu cea respinsă în unanimitate în aceeași zi de Curtea Constituțională, sesizare venită din partea unor parlamentari din S.O.S. România, AUR, Partidul Oamenilor Tineri și deputați neafiliați.

„Decizia CCR de respingere a precedentei sesizări este mai mult decât clară : ‘În esență, Curtea a constatat că adoptarea legii nu reprezintă o ingerință asupra libertății de exprimare, informare și învățătură întrucât în urma aplicării testului de proporționalitate, legea criticată își găsește justificarea raportat la exigențele indicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul scopului legitim și al măsurii adecvate și necesare într-o societate democratică, păstrând justul echilibru între interesele colective și cele individuale. () Totodată, dispozițiile legale criticate întrunesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate și nu contravin dreptului la viață intimă familială și privată, exigențelor libertății de exprimare’. Regret că printr-un astfel de gest al Șefului Statului sunt distruse, într-o bună măsură, toate eforturile făcute de Statul Român timp de peste 30 de ani. Eforturi la care am contribuit și eu”, a adăugat el.

Vexler consideră că, în actualul context, Strategia națională de prevenire și combatere a antisemitismului, xenofobiei și radicalizării și Comitetul interministerial care a devenit irelevantă.

„În acest moment consider că Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură a devenit irelevantă și ar trebui abrogată, împreună cu desființarea Comitetului interministerial de monitorizare a implementării acestei Strategii. Altfel, vom continua într-un joc continuu al formelor fără fond. Sunt onorat că am putut iniția acest proiect legislativ esențial pentru o societate democratică și un stat de drept. Mulțumesc Grupurilor Parlamentare ale Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal, Uniunii Salvați România, Uniunii Democrate ale Maghiarilor din România și Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale pentru susținerea acordată și pentru că au înțeles atât importanța cât și necesitatea proiectului”, a mai precizat el.

Președintele României, Nicușor Dan, a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu legea care vizează combaterea extremismului, susținând că aceasta a fost adoptată cu încălcarea unor norme constituționale, atât în privința procedurii, cât și a conținutului. Șeful statului atrage atenția că astfel de reglementări trebuie să respecte standarde de legalitate pentru a evita abuzurile.

În motivarea sa, președintele a invocat lipsa de claritate a unor termeni esențiali din textul legii (legionar sau fascist), care ar putea duce la interpretări arbitrare și la practici judiciare neunitare. De asemenea, face o comparație cu legislațiile din alte state membre ale Uniunii Europene, care ar oferi definiții mai riguroase și mai previzibile ale noțiunilor similare.

Nicușor Dan avertizează că aplicarea unei astfel de legi, fără o fundamentare solidă din punct de vedere constituțional, riscă să amplifice tensiunile dintr-o societate deja polarizată. Acesta consideră că statul trebuie să combată cu fermitate discursul instigator la ură, dar cu respectarea echilibrului între protejarea valorilor democratice și garantarea drepturilor fundamentale, precum libertatea de exprimare, accesul la cultură și dreptul la informare.

Citește și: Parisul va găzdui noul cartier general al „coaliției de voință” să sprijine Ucraina în cazul unui armistițiu

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Silviu Vexler / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related