Activiștii au dat în judecată Comisia Europeană pentru decizia sa de a acorda statutul de „strategic” unei mine de litiu din nordul Portugaliei. Organizația de drept de mediu ClientEarth și asociația locală Associação Unidos em Defesa de Covas do Barroso au depus săptămâna trecută o contestație la Curtea Europeană de Justiție, argumentând că executivul a continuat să ofere un statut special minei Barroso deși au apărut dovezi privind potențialele riscuri de mediu.
La baza contestației se află Actul privind materiile prime critice, care prevede că Uniunea trebuie să evalueze impactul asupra mediului ale proiectelor miniere pentru a asigura sustenabilitatea lanțurilor de aprovizionare cu materii prime strategice, printre care se află și litiul. Mina portugheză este unul dintre cele 47 de proiecte pe care Comisia le-a desemnat ca fiind „strategice”. Aceasta etichetă le oferă o dezvoltare accelerată, autorizare mai rapidă, acces la finanțare și o povară administrativă redusă.
Riscurile ecologice
Exploatarea litiului, precum majoritatea activităților miniere, are un cost ecologic ridicat. În Europa, litiul se găsește sub formă de mineral solid în zăcăminte de rocă și argilă. Extracția se face prin exploatări de suprafață, presupunând foraje, detonări, excavări. Organizațiile de mediu susțin că statutul strategic acordat proiectului permite ignorarea riscurilor.
Printre acestea se află potențiala contaminare a apei, consumul ridicat de energie și substanțele chimice. Exploatarea poate degrada solul și provoca conduce la crize de aprovizionare cu apă, fiind o activitate care necesită un consum intens de apă. Substanțele chimice toxice folosite în procesul de extracție și prelucrare pot provoca scurgeri, infiltrându-se în pânza freatică și în ecosistemele locale.
În cazul Portugaliei, activiștii atrag atenția și asupra cantității mari de deșeuri miniere rămase după extracție, care ar necesita depozitarea în regiunea desemnată de ONU ca sit al Patrimoniului mondial pentru agricultură.
De ce litiul este atât de important
Litiul a devenit una dintre cele mai căutate resurse, iar UE are un interes major. Metalul este esențial pentru tranziția ecologică și digitală a Uniunii, fiind un element cheie în bateriile vehiculelor electrice, în dispozitivele electronice precum telefoane sau laptopuri, și în sistemele de stocare a energiei. Litiul are o capacitate ridicată de a reține energie și, fiind metalul cu cea mai mică densitate, stochează multă energie în raport cu greutatea sa, ceea ce îl face ideal pentru utilizarea în bateriile reîncărcabile.
Pentru a elimina treptat mașinile cu motoare cu combustie internă și a atinge neutralitatea climatică până la jumătatea secolului, UE va avea nevoie de 18 ori mai mult litiu decât utilizează în prezent până în 2030 și de aproape 60 de ori mai mult până în 2050.
O miză geopolitică majoră
În prezent, Europa este dependentă de importuri. La nivel global, majoritatea litiului provine din Australia, din „triunghiul litiului” din America de Sud (Chile, Bolivia și Argentina) și din China, care domină lanțul de aprovizionare nu numai prin extracția, ci și prin procesarea materialului. 97% din litiul utilizat de Uniunea Europeană provine din China.
În timp ce puterile mondiale se luptă să asigure accesul la materiale rare, Europa încearcă să recupereze terenul pierdut. Actul privind materiile prime critice a fost conceput ca un pilon în construirea autonomiei strategice și a autosuficienței UE. Acesta vizează ca, până în 2030, 10% din mineralele critice ale blocului să fie extrase, 40% prelucrate și 25% reciclate în cadrul UE. Curtea Europeană de Conturi este sceptică că Uniunea își poate atinge obiectivele în condițiile actuale. Dacă se dovedește incapabilă să accelereze producția internă, atunci trebuie să diversifice importurile.
Cazul Serbiei și diplomația UE în domeniul resurselor
UE a încercat acest lucru în trecut, dar planurile de a obține litiu mai aproape de casă au fost fără succes. În iulie 2024, UE și Serbia au semnat un parteneriat strategic pentru materii prime. În centrul parteneriatului se afla proiectul companiei britanico-australiană Rio Tinto. Aceasta urma să fie cea mai mare mină de litiu din Europa, capabilă să acopere o treime din necesarul Uniunii.
Însă sprijinul din partea UE a venit după ani de opoziție din partea societății sârbe. Proteste susținute la nivel național forțaseră guvernul, în 2022, să anuleze permisele de exploatare minieră ale Rio Tinto . Proiectul a rămas inactiv până la implicarea UE. Dar cu două zile înainte de semnarea parteneriatului din 2024, Curtea Constituțională sârbă a invalidat anularea, deschizând calea pentru relansarea proiectului. Protestele au reînceput, dar sprijinul UE a continuat, Comisia acordând proiectului statutul de strategic.
În final, opoziția publică a rămas vehementă, ducând la unele dintre cele mai mari manifestări din istoria țării. Sub presiunea continuată, Rio Tinto a decis să abandoneze proiectul la sfârșitul 2025.
UE spera să își asigure aprovizionarea cu litiu, atrăgând totodată Serbia, apropiată de Rusia și China, către UE. A eșuat în ambele obiective.
Criticii au acuzat Uniunea că încearcă să transforme Serbia într-o colonie minieră, condiționând integrarea europeană de accesul de resurse; în timp ce UE ar fi profitat, poluarea ar fi rămas în Serbia. Presiunea pentru deschiderea minei în ciuda opiniei publice a afectat imaginea Uniunii într-o țară în care sprijinul pentru aderare era deja limitat.
Litiul – soluție sau noua dilemă a tranziției verzi?
Opoziția față de minele de litiului crește în Europa. Portugalia și Serbia nu sunt cazuri izolate: proiecte din Franța, Germania și Cehia au fost de asemenea contestate. Însă cererea pentru litiu continuă. Dacă producția internă este blocată, va fi necesară creșterea importurilor extra comunitare, în mare parte din regiuni cu legi de mediu mai slabe.
Apare nevoia unui compromis. Ignorăm poluarea cauzată de litiu pentru a reduce emisiile de carbon? Exploatarea combustibililor fosili, inclusiv cărbunele, petrolul și gazul, este responsabilă pentru aproximativ 34 de miliarde de tone de CO₂ echivalent anual la nivel global. În comparație, exploatarea litiului generează doar 1,3 milioane de tone. Dar cantitatea redusă de emisii are ca preț distrugerea habitatelor și poluarea apei. În plus, majoritatea bateriilor sunt aruncate în depozite de deșeuri la sfârșitul ciclului lor de viață. Scurgerile de contaminanți toxici sunt frecvente. Deseori ele provoacă incendii subterane, care eliberează și mai mulți poluanți în atmosferă.
Decizia Curții în cazul Barroso va determina ce cântărește mai greu în balanță. De o parte se află interesele companiilor miniere și promisiunea de a reduce amprenta de carbon pe termen lung; de cealaltă, opoziția publicului și poluarea imediată.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursa: Pixabay.com
