Președintele Volodimir Zelenski nu intenționează să folosească ziua de 24 februarie, când se împlinesc patru ani de la lansarea invaziei ruse, pentru a anunța organizarea de alegeri prezidențiale sau a unui referendum privind un posibil acord de pace cu Rusia, a declarat pe 11 februarie pentru Kyiv Independent o sursă din cadrul Biroului Prezidențial, familiarizată cu situația.
Precizarea vine după ce Financial Times a relatat că Kievul se pregătește să organizeze ambele scrutinuri în această primăvară și că Zelenski ar putea prezenta planul la împlinirea a patru ani de la declanșarea invaziei ruse la scară largă. Totul sub presiunea administrației americane, care se pregătește de alegerile parțiale pentru Congres, programate pentru noiembrie. În joc, pentru președintele republican Donald Trump, este controlul asupra celor două camere ale legislativului american.
Citește și: În plin război, Ucraina vrea să înceapă exportul de armament – PRESShub
„Nu ne gândim la acest lucru”, a spus sursa, întrebată dacă președintele va face un asemenea anunț pe 24 februarie. „În lipsa securității, nimic altceva nu contează.”
Oficialii ucraineni insistă că orice decizie va fi determinată de condițiile de securitate, nu de calendar.
„Dacă rușii ucid oameni în fiecare zi, cum am putea anunța sau lua în considerare în mod serios organizarea alegerilor în următoarele săptămâni?”, a transmis Biroul Prezidențial. „Nimeni nu este împotriva alegerilor, dar trebuie să existe securitate.”
Ulterior, în cursul zilei, Zelenski le-a declarat jurnaliștilor că a aflat pentru prima dată despre presupusul său plan de a convoca alegeri în primăvară din articolul publicat de Financial Times. „Ar fi o prostie să folosim această dată (24 februarie) pentru a vorbi despre politică”, a spus Zelenski.
„Vom aborda subiectul alegerilor doar atunci când vor exista toate garanțiile de securitate necesare”, a adăugat el. „Este o chestiune de securitate.”
Președintele a mai afirmat că Statele Unite au menționat posibilitatea organizării de alegeri în Ucraina, însă nu au cerut ca acestea să aibă loc înainte de instaurarea unui armistițiu. De asemenea, el a precizat că Washingtonul nu condiționează acordarea garanțiilor de securitate de organizarea rapidă a alegerilor.
„Nu condiționează garanțiile de securitate de organizarea alegerilor”, a declarat Zelenski.
(Sursa foto: president.gov.ua)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



