Posibila pierdere a fondurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă un risc economic major pentru România, avertizează Sebastian Metz, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).
„Posibila pierdere a fondurilor PNRR reprezintă un risc economic major pentru România. Nu vorbim doar despre cele 231 de milioane de euro aflate acum în discuţie, ci despre peste două miliarde cde euro care pot deveni inaccesibile dacă reformele nu avansează”, a subliniat Sebastian Metz, într-un comunicat transmis vineri Agerpres.
Acesta a adăugat că „într-o perioadă deja dificilă pentru economie, România nu îşi poate permite să piardă aceste resurse”.
La rândul său, Volker Raffel, preşedinte AHK România, a subliniat că ţara noastră are nevoie să rămână un partener economic puternic în Uniunea Europeană.
„Reechilibrarea pe termen lung a unui buget sustenabil necesită, după recentele creşteri de taxe, mai multă eficienţă în administraţia de stat şi reducerea birocraţiei inutile. Pentru obţinerea fondurilor UE este esenţial ca România să aibă instituţiile publice performante, care să permită buna gestionare a acestor fonduri, astfel încât ele să nu fie diminuate sau plătite cu întârziere. Atât reducerea fondurilor UE, cât şi întârzierile în plata acestora încetinesc inutil creşterea economică. Reformele nu mai pot fi amânate, ele sunt esenţiale pentru viitorul economic al ţării”, a afirmat Volker Raffel, în comunicatul citat.
AHK România a semnalat neîndeplinirea obligaţiilor asumate de România în cadrul PNRR şi solicită tuturor celor implicaţi să accelereze reformele esenţiale.
„Pierderea sumei de 231 de milioane de euro din PNRR ar avea efecte critice şi profund dăunătoare pentru economie, cu atât mai mult în actualul context de încetinire economică, presiuni inflaţioniste şi scădere a investiţiilor”, se arată în comunicat.
Fondurile europene şi banii din PNRR în special reprezintă un instrument esenţial pentru modernizarea României şi pentru creşterea competitivităţii economice prin investiţii în infrastructură, digitalizare, tranziţie verde şi eficientizarea administraţiei publice. Pierderea acestor resurse ar afecta mediul de afaceri, locurile de muncă şi perspectivele de dezvoltare pe termen lung, consideră reprezentanţii AHK România.
Conform organizaţiei, respectarea jaloanelor şi implementarea coerentă a reformelor reprezintă nu doar o obligaţie europeană, ci şi o condiţie fundamentală pentru menţinerea încrederii investitorilor şi atragerea de noi investiţii.
Camera de Comerţ şi Industrie susţine că este important ca fondurile UE să fie disponibile integral şi la timp, iar cererile de finanţare să fie procesate şi plătite în intervalul prevăzut.
AHK România îşi reafirmă disponibilitatea de a rămâne un partener de dialog constructiv pentru autorităţi, sprijinind cu expertiză şi cooperare instituţională toate eforturile menite să accelereze implementarea reformelor şi să consolideze competitivitatea economiei româneşti.
Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 700 de membri şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană. Începând cu 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcţionează şi Centrul de competenţă pentru Republica Moldova.
(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



