DNA a găsit 250.000 de euro în casa unei primărițe

Data:

Cătălina Violeta Ionescu, primar al comunei Olteni din județul Teleorman este cercetată sub control judiciar de procurorii DNA sub acuzația de abuz în serviciu. În casa primarului, la percheziții, procurorii au descoperit 250.000 de euro.

Alături de alesul local este urmărită penal Adriana Dima, inspector în cadrul Compartimentului buget, venituri, cheltuieli și achiziții publice din cadrul primăriei comunei Olteni.

Bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.213.112 lei reprezentând sumele plătite cu titlu de ajutor social (venit minim de incluziune) beneficiarilor apți de muncă ce nu și-ar fi îndeplinit obligația de a presta activități/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile.

Achiziții pe datorie

În plus, în perioada februarie – decembrie 2021, primărița Ionescu, cu sprijinul funcționarei din primărie, ar fi cheltuit din bugetul primăriei suma totală de 403.847 lei pentru achiziția de bunuri care nu erau strict legate de obiectul de activitate al unității administrativ teritoriale și care nu erau în interesul activității primăriei respective.
Achizițiile ar fi fost efectuate în contextul în care, la data de 1 ianuarie 2021, UAT Comuna Olteni avea deja plăți restante către alți furnizori în sumă de 475.386 lei, până la finalul anului valoarea plăților restante crescând la 1.886.644 lei. Majoritatea datoriilor aveau o vechime mai mare de un an.

Sesizare a Curții de Conturi

Ultima declarație a primăriței este din 2024. În document, funcționara a trecut doar salariul ei și al soțului, pădurar de meserie. În rest nimic. Nicio proprietate, niciun teren, niciun cont bancar.

Ancheta DNA a demarat în urma unei sesizări a Curții de Conturi care a constatat că în perioada 2020-2022, din bugetul local al comunei Olteni, s-au mai cumpărat îngrășăminte chimice, arpagic, pesticide, dulciuri, flori, fructe sau brazi. Auditorii precizează în raport că „nu există nici document justificativ care să confirme faptul că acestea au fost distribuite locuitorilor din comuna Olteni, după cum susţine conducătorul entității auditate”, iar achizițiile s-au efectuat cu încălcarea legii.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

AUR pompează bani în Realitatea Plus: efectele presiunii politice asupra media

Lipsa transparenței în modul în care sunt folosiți banii...

Negocieri tensionate Rusia–Ucraina, pe fundalul relaxării sancțiunilor SUA împotriva Lukoil 

Negocierile dintre oficiali ucraineni și americani în Florida, întâlnire...

Magia în seara de Sfântul Nicolae. Magia unei chitare. Recital Maxim Belciug

Chitaristul Maxim Belciug va susține sâmbătă, 6 decembrie, în...