Fostul mare antrenor Emeric Ienei, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București, a murit la vârsta de 88 de ani.
„Federația Română de Fotbal regretă trecerea în neființă, la vârsta de 88 de ani, a lui Emeric Ienei, fost internațional, selecționer al României la două turnee finale și câștigător al Cupei Campionilor Europeni.
Emeric Ienei a fost antrenorul care a reușit să readucă România la un Campionat Mondial după două decenii, în Italia, în 1990, și cel care, cu patru ani înainte, cucerea Europa cu Steaua, în celebra finală de la Sevilla, câștigată la loviturile de departajare în fața Barcelonei. În 2000, a condus din nou echipa națională la un turneu final, EURO 2000, unde România a obținut o victorie istorică în fața Angliei, scor 3-2, acesta fiind primul succes românesc la un Campionat European”, a transmis Federația Română de Fotbal (FRF).
Născut în 22 martie 1937, la Arad, Emeric Ienei a evoluat ca mijlocaș pentru UTA Arad, Steaua București și Kayserispor. A îmbrăcat de șase ori tricoul echipei naționale în meciuri consemnate în palmaresul oficial și a făcut parte din lotul României prezent la turneul olimpic de fotbal de la Tokyo, în 1964.
Ca jucător, a câștigat trei titluri de campion și patru Cupe ale României, iar ca antrenor a adunat nu mai puțin de șase titluri în Liga 1, patru Cupe ale României și trofeul suprem al continentului, Cupa Campionilor Europeni, cucerită în 1986.
„Astăzi, fotbalul românesc a pierdut un antrenor legendar, un simbol al profesionalismului și al decenței. Emeric Ienei a fost un model de eleganță, echilibru și respect, atât pe teren, cât și în afara lui.
A inspirat generații întregi de jucători și antrenori prin viziunea și calmul său, dar și prin modul în care a înțeles fotbalul. A rămas mereu un om modest, chiar și atunci când a atins succesul câștigării Cupei Campionilor Europeni și a reprezentat România la cele mai importante competiții. Emeric Ienei rămâne o legendă a sportului românesc, iar amintirea va continua să existe în inimile iubitorilor de fotbal.
Federația Română de Fotbal îi aduce un omagiu sincer și transmite condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Emeric Ienei, unul dintre cei mai mari oameni ai fotbalului românesc, fără doar și poate!”, a transmis președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Pentru a cinsti memoria lui Emeric Ienei se va ține un moment de reculegere înaintea tuturor partidelor din Superligă, Liga 2 și Liga 3, în etapa viitoare.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Federația Română de Fotbal)



