Partidul USR marchează sâmbătă, la Timişoara, 9 ani de la înfiinţare, ocazie cu care liderii partidului au stabilit direcția USR pentru viitor, scrie Agerpres.
Preşedintele formaţiunii, Dominic Fritz, a declarat că trăim un context economic şi social destul de complicat, iar o parte din responsabilitatea de a găsi soluţii este şi pe umerii USR.
„Ne-am asumat această responsabilitate când am intrat la guvernare, ne-am asumat când l-am susţinut pe Nicuşor Dan. În discuţiile de azi, trebuie să ne transformăm, să devenim mai agili, mai strategici şi asta va fi prioritatea pentru discuţiile noastre de astăzi. Vrem să ne asigurăm că în politica românească există o alternativă reală atât la un sistem care a capturat instituţiile statului şi care serveşte doar propriile interese şi, în acelaşi timp, o alternativă la partide extremiste care seduc românii care suferă cu adevărat, cu răspunsuri false scrise în alte capitale, mai în est, şi care de aceea nu pot să fie o soluţie pentru cei care iubesc această ţară”, a afirmat Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.
Citește și: România, despăgubită cu 5,7 milioane de euro pentru tezaurul furat din Olanda
Liderul USR a vorbit şi despre faptul că mulţi români simt că puterea lor de cumpărare a scăzut şi de aceea există o presiune reală asupra sistemului politic să vină cu răspunsuri.
„Ideile noastre sunt pe mai multe paliere. În primul rând, o bună parte din puterea economică este consumată de un stat supraponderal şi de aceea noi susţinem orice fel de reforme care reduc amprenta financiară a statului în bugetul României. Asta înseamnă că trebuie să desfiinţăm anumite instituţii şi agenţii care nu au niciun rost. (…). Trebuie să eficientizăm acest stat. În acelaşi timp, trebuie să digitalizăm mai ales ANAF. Noi credem că practica de rambursare, de exemplu, a TVA, care momentan este netransparent, foarte greu predictibil pentru firme, este o frână în economie (…). Noi credem, de exemplu, că o formă de credit fiscal pentru firme care creează noi locuri de muncă ar putea stimula şi mai mult piaţa de muncă în România. Este evident că avem nevoie acum de un pachet clar de stimulare a economiei, nu cu politici etatiste, ci dimpotrivă, cu politici care dezlănţuie tot potenţialul sectorului privat, care este gata să investească în România”, a detaliat Dominic Fritz.
El a mai arătat că actuala guvernare este într-o ”fază acută” a reformelor, în care trebuie stopate ”hemoragia” bugetului şi deficitul care a explodat sub fosta guvernare.
„Cu toate acestea, trebuie să găsim timp, ca societate şi actori politici, să pregătim România pentru viitor, iar România are tot potenţialul să fie pregătită pentru un viitor mai european, mai tehnologic, în care comunităţile locale sunt mai puternice. Asta înseamnă că avem nevoie şi de reforme pe termen lung şi de o viziune pe termen lung”, a punctat liderul USR
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu)