Președintele american a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Fox News, că suspectul de asasinarea lui Charlie Kirk a fost prins și se află în custodia poliției.
UPDATE 2 Șeful FBI, Kash Patel, a transmis un mesaj prietenului său ucis, Charlie Kirk, în timpul unei conferințe de presă: „Prietenului meu, Charlie Kirk: Odihnește-te în pace, frate. Noi vom veghea. Ne vedem în Valhalla”, a spus el.
UPDATE 1 El este Tyler Robinson, un tânăr de 22 de ani din orașul Washington, statul Utah. Președintele Trump a spus că un preot l-a recunoscut pe trăgător. Apoi, tatăl trăgătorului şi-a convins copilul să meargă la poliţie. Anchetatorii consideră că suspectul a acționat singur.
Redăm declarația lui Trump: „Cred că, cu un grad ridicat de certitudine, îl avem în custodie.”
Amintim că pe data de 10 septembrie, în campusul Universității din Utah, în cadrul unei conferințe în care era prezent, Charlie Kirk, apropiat al președintelui Trump și figură controversată în politică americană, a fost asasinat. Autoritățile au început căutările, și, după două zile, asasinul a fost denunțat de către un apropiat, notează sursele.
Trump a declarat, cu privire la cele întâmplate că „sper ca asasinul să primească pedeapsa cu moartea”.




