Procesul privind contestarea candidaturii judecătoarei Lia Savonea șa șefia instanței supreme a fost mutat de Înalta Curte de Casație și Justiție de la Cluj la Alba Iulia.
Pe 11 noiembrie, relatează Declic, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Înaltei Curți strămutarea dosarului la Curtea de Apel Alba-Iulia.
Acțiunea CSM
Consiliul Superior al Magistraturii a argumentat că dosarul Declic nu poate să fie abordat de Curtea de Apel din Cluj, pe motiv că judecătorii ar putea să fie influențați de presiunea publică. A mai fost menționat și faptul că Declic are sediul în Cluj.
Pe 10 decembrie, conform portalului, Înalta Curte de Casație și justiție a admis cererea CSM.
Alegerea Curții de Apel Alba
Procesul se va judeca de Curtea de Apel Alba, fieful lui Liviu Odagiu, președintele ales al CSM. El este fostul președinte al Curții de Apel Alba.
Reacția Declic
Declic a categorizat acest demers drept un „precedent periculos” pentru independența justiției. Roxana P, coordonatoarea de proiect de la Declic a anunțat lansarea unei noi petiții privind modificarea legilor justiției.
„În momentul în care transparența devine incomodă pentru cei aflați la putere, rolul societății civile devine și mai necesar. Strămutarea nu ne oprește. Dimpotrivă, arată cât de important este să avem o procedură de numire riguroasă, stabilită prin lege, și nu prin interviuri subiective ale CSM. De altfel, în urma documentarului Recorder, am lansat împreună cu Funky Citizens o petiție prin care cerem modificarea urgentă a legilor justiției.”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



