Două râuri din județul Arad au secat complet. Primar: E totul uscat. Este foarte greu pentru comunitate

Data:

Râurile Teuz și Timercea, din județul Arad, au secat complet din cauza secetei prelungite, care afectează și puțurile de apă ale oamenilor din zonele prin care trec aceste cursuri de apă, primarul comunei Mișca, Pallegi Mate, afirmând că se confruntă prima dată cu o astfel de situație.

Pentru fermierii din Mișca, râul Teuz era o sursă importantă de apă pentru animale, dar, de câteva săptămâni, aceasta a dispărut complet.

„Este pentru prima dată când râul Teuz seacă complet, este totul uscat. În anii cu secetă s-a mai întâmplat ca râul să fie secat pe anumite segmente, dar niciodată nu a dispărut complet apa. Vă dați seama, este foarte greu pentru comunitate, fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum le este foarte greu. Mai ales că și puțurile săpate de săteni au început să sece, multe nu mai au apă deloc”, a declarat vineri, pentru Agerpres, primarul comunei Mișca.

El a spus că în zonă nu a mai plouat deloc de trei luni, iar de la începutul anului precipitațiile au fost slabe cantitativ.

„Dacă nu avem ploaie în următoarea perioadă, toate fântânile ar putea seca”, a mai spus edilul.

Citește și: Cod roşu de caniculă în 15 judeţe şi Bucureşti. Cod portocaliu în alte 16 județe

Conform Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri, debitul râului Teuz, care este un afluent al Crișului Negru, este zero. În aceeași situație se află și râul Timercea (afluent al râului Cigher), care a secat complet în zona Tauț.

Primarul comunei Tauț, Florin Lela, a precizat însă că Timercea a mai secat în anii cu precipitații slabe.

De asemenea, râul Barcău este la o treime din debitul mediu specific lunii iulie, se arată într-un raport al ABA Crișuri.

Instituția mai arată că precipitațiile au fost extrem de reduse în februarie, aprilie și iunie, la doar 10% față de normal, iar în iunie fenomenul de secetă s-a accentuat, fiind înregistrate debite minime istorice pe unele cursuri de apă din bazinul Crișurilor.

Citește și: Sub presiunea protestelor, Zelenski redă instituțiilor anticorupție independența

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Aktual24 | Micul joc psihologic pe care-l încearcă Rusia cu România

Declarațiile recente ale Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a...

Independența Justiției între suveranism și europenism?

42% dintre români consideră că judecătorii nu sunt independenți,...