Ministrul Justiției, Radu Marinescu a anunțat, luni, constituirea unui grup de lucru cu privire la răspunderea penală a minorilor. Acesta va analiza potențialele modificări legislative, necesitatea și implementarea acestora pentru scăderea vârstei de responsabilitate penală. Decizia vine în contextul crimei din Timiș, unde unul din cei trei autori, în vârstă de 13 ani, a fost lăsat liber, deoarece se află sub limita minimă de 14 ani pentru răspundere penală.
„Grupul de lucru este compus din reprezentanți ai direcțiilor din Ministerul Justiției, astfel: Direcția Eleborare Acte Normative, Direcția de Prevenire a Criminalității, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Direcția Afaceri Europene și Drepturile Omului, Direcția Națională de Probațiune, precum și reprezentați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor” a declarat Ministerul Justiției.
Acesta va invita, de asemena invitații la dialog mai multor persoane ș instituții, precum:
- Parchetul de pe lângă ÎCCJ
- Consiliul Superior al Magistraturii
- Institutul de Medicină Legală
- Uniunea Barourilor din România
- specialiști criminaliști
- asociații de psihiatri
Radu Marinescu: „Ne propunem să găsim prin dezbatere răspunsuri profesioniste și adecvate”
Radu Marinescu a declarat, pe Facebook, că sancționarea infracțiunilor comise de minori este o chestiune care trebuie abordată și codificată.
„Problematica infracțiunilor săvârșite de minori este una de mare responsabilitate socială întrucât tinerii sunt viitorul societății noastre. Legea trebuie să urmeze evoluția colectivității și a individului, inclusiv minor, în contextul schimbărilor sociale, economice, tehnologice și de mentalitate . Ea trebuie însă să aibă în vedere nu doar componenta de sancționare penală ci și pe cea de prevenire și de educație sau de identificare a unor măsuri corecționale extrapenale.”
Acesta a mai adăugat că există factori care contribuie la amplificarea delicvenței juvenile, iar toate aceste fenomene interconectate trebuie combătute.
„Expunerea minorilor la conținut nociv, adeseori violent, pe rețelele sociale, accesul facil la substanțe interzise de lege, insuficienta unor măsuri de asistență socială și abandonul școlarizării sunt câteva cauze, directe sau indirecte, ale infracționalității juvenile.
Toate acestea trebuie abordate și combătute. Este nevoie de o strategie națională integrată privind combaterea infracționalității juvenile și mai ales a minorilor și este momentul sa o construim.”
Crima din Timiș
Săptămâna trecută Mario, un adolescent de 15 ani, a fost ucis, în localitateaa Cenei (jud. Timiș) de trei prieteni. Doi în vârstă de 15, iar al treilea de 13 ani.
Crima a fost premeditată, iar motivul ar fi fost invidia față de bunurile pe care Mario le deținea, iar ceilalți nu și le puteau permite, relatează Libertatea.
Doi dintre făptași au fost reținuți. Al treilea, în vârstă de 13 ani, a fost lăsat în libertate, întrucât răspunderea penală pentru minori se aplică de la vârsta de 14 ani.
A fost lansată o petiție pentru modificarea legii
Joi, 22 ianuarie, timișoreanca Lavinia Bicler a lansat o petiție online. Intitulată „Legea Mario”, inițiativa prevede reducerea vârstei minime pentru răspundere penală la zece ani. Aceasta ar urma să fie aplicată în cazurile de omor sau omor calificat, unde intenția a fost dovedită.
„În România, poți ucide cu premeditare și discernământ, iar legea poate închide ochii dacă agresorul este minor. Asta nu este justiție. Este eșec de stat. Viața unei victime nu valorează mai puțin din cauza vârstei agresorului. O crimă rămâne crimă.” a declarat, pe Facebook, Lavinia Bicler.”
Petiția a strâns 31.000 de semnături în primele 24 de ore de la lansare. Actualmente, numărul e de peste 235.000.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursa foto: Ministerul Justiției / Facebook



