„Știm că trebuie să funcționăm ca o Europă independentă”, le-a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, jurnaliștilor, la finalul reuniunii de cinci ore a Consiliului European, convocat în urgență pe fundalul conflictului dintre administrația Trump și aliații europeni, pe tema Groenlandei.
Întâlnirea a marcat discret, potrivit a patru diplomați europeni și unui oficial la curent cu discuțiile dintre lideri, o înțelegere tacită că s-a produs o ruptură decisivă între vechea ordine și cea care se conturează acum — între modul în care Occidentul a funcționat de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și ceea ce urmează, relatează Politico.
Așa cum în 2001, Statele Unite au fost prima țară care au invocat articolul 5 de securitate comună, în 2025, prin administrația Trump, au fost prima țară NATO să amenințe o altă țară din Alianța (Groenlanda este o regiune autonomă în cadrul Regatului Danemarca, membru NATO).
„Acesta este momentul Rubiconului”, a declarat un diplomat dintr-un stat de pe flancul estic al UE, familiarizat cu discuțiile liderilor. „Este o terapie de șoc. Europa nu mai poate reveni la ce a fost înainte. Liderii spun asta de zile întregi.” Cum va arăta, concret, această nouă etapă rămâne — ca de obicei — o discuție pentru altă zi.
Președintele României, Nicușor Dan, aflat joi la summitul de la Bruxelles, a reamintit că Statele Unite ale Americii reprezintă un partener strategic esențial pentru securitatea țării și acționăm în consecință.
„Din fericire, în acest Consiliu, această opinie a fost împărtășită de foarte multe din țările Uniunii. Evident că în ultima perioadă au existat turbulențe sau discontinuități în această relație transatlantică, însă există suficiente rațiuni pentru ca ea să continue și, bineînțeles că, așa cum am spus de mai multe ori, dialogul este extrem de important”.
El a adăugat că România este solidară cu Danemarca și Groenlanda și la această poziție o obligă inclusiv tratatul Uniunii Europene.
Chiar dacă miercuri, în discursul de la Forumul Economic Mondial, președintele american Donald Trump a declarat fără echivoc că nu va recurge la forță militară pentru a obține Groenlanda, de care susține că are nevoie pentru securitatea emisferei vestice dar si a aliaților europeni, el a rămas extrem de critic la adresa Uniunii Europene, a europenilor în general și a NATO.
„Nu ne-au dat nimic, a fost mereu o relație în sens unic”, a susținut Trump.
Chiar si unele țări de pe „flancul estic” se emancipează
Pentru statele de pe flancul estic al UE, unde se află și România, poziționate de ani buni în calea unei Rusii expansioniste, credința aproape „religioasă” în NATO și implicit SUA a fost fundamentul securității lor. Lucrurile se schimbă.
Estonia a anunțat săptămâna trecută că ia în calcul trimiterea de trupe în Groenlanda, în cadrul unei „misiuni de evaluare” organizată de NATO. Este misiunea care ar fi atras tarife punitive din partea administrației Trump, idee la care președintele american a renunțat ulterior.
În cele din urmă, Tallinn-ul nu a trimis soldați — dar simplul fapt că a pus pe masă această opțiune a fost, în sine, remarcabil.
„Când Europa nu este divizată, când stăm împreună și suntem clari și fermi, inclusiv în dorința noastră de a ne apăra singuri, atunci apar și rezultatele”, a declarat premierul danez Mette Frederiksen. „Cred că am învățat ceva în ultimele zile și săptămâni.”
Și Polonia, unul dintre cei mai fervenți susținători ai Statelor Unite, a ieșit din zona sa tradițională de confort. În discuțiile despre un posibil răspuns, premierul Donald Tusk a transmis că este deschis folosirii Instrumentului UE împotriva coerciției, așa numita „bazooka europeană” — un mecanism puternic de represalii comerciale, care permite inclusiv limitarea investițiilor venite din state percepute drept amenințătoare, potrivit diplomaților.
„Am respectat și am acceptat întotdeauna conducerea americană”, a declarat Tusk. „Dar ceea ce ne trebuie astăzi în politică este încredere și respect între partenerii de aici, nu dominație și nu coerciție. Așa ceva nu funcționează.”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Administrația Prezidențială)



