Desantul președintelui român la Consiliul Păcii a provocat multe zâmbete prin prisma greșelii președintelui Trump, care l-a demis pe Nicușor Dan la rangul de premier. Trecând peste aceste caracteristici ale modului extrem de personal al liderului de la Casa Albă de a se exprima, rămâne de văzut care vor fi efectele acestui discur de două minute și 9 secunde, scrie Mihai Isac într-un editorial în Cotidianul.
În cadrul întâlnirii, România, prin vocea lui Nicușor Dan, a mulțumit gazdelor pentru organizare și pentru inițiativa planului de pace pentru Gaza. S-a subliniat că toți ne dorim pace, stabilitate și prosperitate în regiune, iar România poate spori intervențiile de salvare a copiilor până la 1.000, având o expertiză solidă în intervenții de urgență și capacitatea de a contribui. Totodată, s-a mai menționat că România poate sprijini educația, oferind programe pentru studenți, și are expertiză în reconstrucția instituțiilor precum poliția, justiția și administrația publică. Este adevărat, zeci de mii de cetățeni ai statelor din zonă au învățat în România în ultimele 5-6 decenii, Având relații bune atât cu Israelul, cât și cu lumea arabă, România și-a reafirmat disponibilitatea de a fi un partener de încredere. Va putea statul român să se ridice la nivelul așteptărilor și angajamentelor?
La peste treizeci de ani de la căderea comunismului, România încă se privește în oglinda Orientului Mijlociu cu aerul cuiva care „are relații bune cu statele arabe”. O spune des, o repetă cu nostalgie, o folosește ca pe o legitimație veche, păstrată în portofel din vremurile când Bucureștiul era o adresă căutată între Ierusalim și capitalele arabe. Problema e că, în 2026, această „relație bună” arată mai mult ca o amintire frumos ambalată decât ca o influență reală. Un set de contacte, câteva vizite, câteva poze și un reflex diplomatic care nu se transformă în prezență la masa unde se negociază lucrurile grele.
Citește editorialul integral în Cotidianul.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Administrația Prezidențială)



