EurActiv | Parlamentul României va avea o Comisie specială pe tema violenței domestice

Data:

Parlamentul României va avea o Comisie specială care se va ocupa de îmbunătățirea legislației privind violența domestică, botezată „România fără violență”.

Au fost înregistrate 222 semnături, din toate grupurile parlamentare, pentru constituirea Comisiei speciale comune „România fără violență”. Proiectul de Hotărâre a fost trimis Birourilor permanente reunite, apoi va fi supusă votului senatorilor și deputaților înființarea ei.

Este cel mai mare număr de semnături adunate pentru înființarea unei Comisii speciale. Senatoarea PNL Alina Gorghiu, care va conduce Comisia, a anunțat miercuri, la Parlament, alături de colege din PSD, UDMR și USR că au fost depuse toate documentele pentru constituirea acestei Comisii formate din 25 de membri.

Structura va funcționa timp de un an, cu posibilitatea prelungirii, iar promisiunile sunt că nu vor fi „tabuuri” și vor fi ascultate victimele, ONG-urile și specialiștii.

„Misiunea ei este clară – analizarea legislației, avizarea inițiativelor aflate în dezbatere și propunerea de măsuri noi pentru combaterea violenței domestice și a violenței de gen. În România nu mai băgăm violența sub preș! Zilnic vedem tragedii: femei agresate, copii uciși, familii distruse. Ce avem acum nu este suficient”, a transmis Gorghiu.

Continuarea, în Euractiv.ro

Citește și: MJ cheamă la consultări actorii principali pentru „eficientizarea justiției”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pexels.com)

spot_imgspot_img
Euractiv
Euractivhttps://www.euractiv.ro/
Rețeaua EURACTIV este o prezență media importantă în spațiul european care facilitează dezbateri privind politici publice europene pentru specialiști din numeroase țări. Modelul EURACTIV se bazează pe cinci elemente: - corporate sponsoring - EURACTOR membership - publicitate - proiecte europene - content syndication Portalul EURACTIV este platforma preferată pentru specialiștii europeni în politici publice. EURACTIV reunește principiile independenței jurnalistice, transparenței și eficienței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Aktual24 | Lovitura în plex a lui Călin Georgescu pentru Anca Alexandrescu

”Mă distanțez și mă disociez de orice candidat la...

A murit Artan, fondatorul trupelor Timpuri Noi și Partizan. Adrian Pleșca avea 64 de ani

Cunoscutul solist vocal Artan, pe numele său real Adrian...

Celulă de urgenţă la Ministerul Sănătății. Cinci spitale din Bucureşti, pregătite să preia pacienţi din Prahova

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, marţi seară, la...