În România, așteptările de la eurodeputați (ca și de la deputații din Parlamentul național) sunt adesea naționalizate. Deputatul ar trebui să repare drumuri, să aducă bani, să rezolve pensiile și să ne bage și în Schengen dacă se poate (fapt asumata de mai mulți deputați din legislatura trecută fără nici un fel de jenă). Din păcate, pentru așteptările publicului și contrar discursului multor dintre politicieni, parte din aceste așteptări se lovesc de realitatea instituțională a UE care împiedică orice acțiune individuală.
Competențele europene sunt împărțite între Parlamentul European, Consiliu, Comisie și statele membre. Nimic nu se face pentru că X sau Y vrea sau insistă, totul se face în negocieri nesfârșite, cu un efort ieșit din comun pentru a găsi majorități și a convinge instituții care au deseori vederi opusi și interese particulare. Dacă îl vedeți pe un eurodeputat că vă spune că el a făcut și a dres, că a adus bani sau a făcut legi să știți că în cel mai bun caz exagereaza, iar de cele mai multe ori chiar minte.
Înțelegerea corectă a rolului unui europarlamentar înseamnă mai puține promisiuni nerealiste și mai multă presiune civică acolo unde chiar se poate muta acul. Am enumerat mai jos câteva exemple de ce poate face și ce nu poate face un eurodeputat pentru a înțelege mai bine care e rolul lor în arhitectura instituțională europeană.
7 acțiuni posibile ale unui eurodeputat
- Votează legi europene care se aplică și în România.
El e doar unul din cei 720 de parlamentari ai Parlamentului European (PE), fapt ce îl pune în situația de nu fi un star politic decât dacă știe să construiască majorități și să aibă influență. E bine de știut că PE este doar co-legislator alături de Consiliul UE în procedura legislativă ordinară ceea ce conferă o putere directă redusă la Bruxelles. Cu alte cuvinte, activitatea principală a unui europarlamentar este să voteze tot felul de reglementări, de la reguli pentru platformele online, până la norme de mediu, energie, transport sau protecția consumatorilor. Nu e puțin lucru, dar acest fapt îl pune în poziția de a avea mult de lucru și de a-l forța să aibă o super echipă de consilieri care la Bruxelles sunt numiți asistenți. Dacă nu e leneș, indolent sau lipsit de chef pentru reglementările europene, un eurodeputat poate fi în comisii raportor pe un dosar, adică cel care coordonează poziția PE și devine ca atare negociatorul-șef în triloguri (cuvânt inventat de birocrația bruxelleză pentru a desemna negocierile inter-instituționale) pe care PE le are cu Consiliul și Comisia.
- Poate cere Comisiei să inițieze legi noi.
Deși inițiativa legislativă formală aparține Comisiei Europene, un eruoparlamentar poate găsi soluții pentru a iniția legi noi. PE are un **drept de inițiativă indirect** care presupune un raport în baza art. 225 TFUE prin care poate solicita Comisiei să vină cu o propunere pe o anumită temă de mare interes politic. Comisia trebuie să ia în serios propunerea și să răspundă motivat. Dar ca acest gen de inițiativă să aibă succes, eurodeputatul nostru trebuie să înțeleagă nevoia momentului, să constate că cei de la Comisia Europeană au ignorat subiectul, să își convingă propriul grup politic de importanța temei, să convingă comisia din care face parte că e nevoie să inițieze o lege nouă, să primească poziția de raportor, să redacteze inițiativa, să treacă votul prin comisia din care face parte și să convingă majoritatea parlamentarilor să o voteze in sesiunea de la Strasbourg. Multa muncă, muncă bătaie de cap și nu mulți europarlamentari sunt capabili să se înhame la așa ceva cu succes. Când vreun europarlamentar român va reuși să aibă o inițiativă legislativă de succes vă vom anunța fără îndoială.
- Negociază bugetul anual al UE și dă consimțământul pentru bugetul multianual (MFF).
PE împarte puterea asupra bugetului anual cu Consiliul și are ultimul cuvânt în această procedură. Pentru cadrul financiar multianual (MFF sau cum este el desemnat în bruxelleză), Consiliul decide în unanimitate după obținerea consimțământului PE sau mai simplu spus fără votul Parlamentului nu există buget. Din acest motiv, eurodeputații pot lansa Proiecte-Pilot și Acțiuni Pregătitoare (PP/PA) – mici linii bugetare care testează politici noi (util când vrei să pui pe agendă o idee românească la nivel european, dacă știi care e idea și ea nu e deja pusă pe agendă). Deși poate suna plicticos, un eurodeputat care înțelege cum funcționează bugetul multianual (trebuie spus că foarte puțini înțeleg construcția acestui buget care necesită un effort considerabil pentru a fi priceput) poate să se remarce în discuțiile și negocierile asociate acestui subiect.
- Ține sub control executivul european.
Eurodeputații pot adresa întrebări parlamentare Comisiei și Consiliului, pot organiza audieri și pot crea comisii de anchetă temporare când suspectează încălcări sau administrare defectuoasă a dreptului UE. Este un arsenal de control democratic care obligă executivul să dea socoteală. Ca și în cazul bugetului multianual, aceste subiecte necesită o activitate intensă și o bună cunoaștere a legislației europene astfel încât demersurile să se justifice. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, un eurodeputat conștiincios poate deveni un politician european remarcabil.
- Aprobă (sau dă jos) Comisia Europeană.
Parlamentul votează învestitura întregului Colegiu al comisarilor (după audieri) și poate forța demisia Comisiei printr-o moțiune de cenzură (cu majoritate calificată). Chiar dacă instrumentul e rar folosit, simpla sa existență întărește controlul politic. La acest capitol s-a făcut deja remarcat Gheorghe Piperea de la AUR, care face parte din grupul conservatorilor europeni (ECR) și care a depus la încheierea sesiunii precedente din vară o moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene. Trebuie spus că moțiunea nu a trecut și deși a primit multe critici la nivel european și în țară, politic ea a reușit să o pună în dificultate pe președinta Comisiei, Ursula Von Der Leyen, care a trebuit nu doar să se prezinte în fața PE, dar și să renegocieze susținerea politică din partea grupurilor parlamanetare.
- Dă sau refuză consimțământul pentru acorduri internaționale majore.
De la tratate comerciale la parteneriate sectoriale, multe acorduri UE nu pot intra în vigoare fără acordul Parlamentului (art. 218 TFUE). Un eurodeputat poate, deci, influența direct soarta unui acord cu impact pentru exportatori sau pentru drepturile consumatorilor români. E un domeniu perfect pentru cei care se pricep la zona comerțului internațional sau sunt pasionați de piața unică europeană, principalul motor al dezvoltării UE.
Deschide ușa Bruxelles‑ului pentru cetățeni.
Orice cetățean sau rezident poate depune petiții către PE pe chestiuni din domeniile de competență ale UE. Un europarlamentar bun explică traseul corect (Petiții, SOLVIT, Ombudsman) și face follow‑up politic acolo unde instituțiile ezită. Nu este un domeniu confortabil pentru că necesită un excelent filtru pe care să îl aplici în relația cu cetățenii, motiv pentru care aproape toți politicienii evită comisia de petiții din PE.
7 lucruri pe care NU le poate face un europarlamentar
- Nu poate, de unul singur, să facă o lege UE.
Am să dau/Am dat o lege europeană e un slogan incorect dacă nu vorbești despre majorități și negociere interinstituțională. Cel care promite exagerează/minte. Tentația populismului e mare și plictiseala inerentă din mecanismul bruxellez îi tentează pe mulți dintre ei să își construiască narațiuni personale în care joacă rolul principal în propriul film. De câte ori îl veți auzi vorbind despre sine și nu despre instituție și proceduri să știți că respectivul politician are o credibilitate scăzută.
- Nu decide el intrarea/ieșirea din Schengen sau ridicarea controalelor la frontieră sau orice altă decizie care privește UE în totalitatea sa.
Deciziile de acest calibru țin de Consiliu, în unanimitate, după o consultare a Parlamentului. În 2024–2025, ridicarea controalelor pentru România a fost o decizie a statelor membre reunite în Consiliu, iar europarlamentarii care au ținut morțiș să se asocieze cu aceste eforturi au încercat să câștige puncte electorale. Adevăratele jocuri politice s-au făcut în culise și cei care au avut un cuvânt de spus au evitat să își asume ceva public știind că efortul lor a făcut parte dintr-o problematică interinstitțională complexă.
- Nu „alocă bani” direct către primării, firme sau ONG‑uri.
Contractele de finanțare se semnează de Comisie (direct), autorități naționale (management partajat) sau agenții executive/organizații partenere (indirect). Un europarlamentar poate deschide uși și poate influența regulile la nivel macro, dar nu are pixul pe grantul local. Cel care susține că el a dat banii exagerează/minte.
- Nu poate schimba legi naționale (pensii, salarii, taxe) printr‑un vot la Bruxelles.
UE acționează numai în limitele competențelor conferite de state (principiul conferral). În multe domenii sensibile (educație, sănătate, fiscalitate directă), rolul UE este limitat sau doar de sprijin. Un curent de opinia larg răspândit susține că Bruxelles-ul face și desface. E parte a dezinformării și războiului hibrid actual pentru că încearcă să impună opinia unui structuri supranaționale care manipulează statele în defavoarea lor. Prin ralierea la un astfel de curent, orice europarlamentar se descalifică pe sine.
- Nu poate declanșa el o procedură de infringement împotriva României.
**Doar Comisia Europeană** poate iniția formal o astfel de acțiune, inclusiv sesizarea Curții de Justiție. Un MEP poate presa politic și poate documenta cazuri, dar nu apasă butonul. E o putere impirtantă pe care un europarlamentar o poate avea dacă înțelege cum se construiesc și se utilizează declarațiile politice. Practic aici se face diferența dintre politicianul care știe cum să procedeze și cei care sunt inactivi sau doar folosesc inutil și excesiv declarațiile politice de dragul de a sta permanent pe rețelele sociale. Există multe exemple de declarații politice ale unor politicieni europeni care au avut efecte importante în alte state și la nivel european.
- Nu poate interveni în dosare penale sau numiri din justiție.
Independența justiției și separația puterilor nu îi permit unui eurodeputat să „rezolve” cauze. Poate semnala probleme sistemice (stat de drept) și poate cere Comisiei/Consiliului acțiuni în cadrul tratatelor – atât. Poate că acest fapt e de la sine înțeles și confuziile în acest domeniu sunt reduse, dar la cât de atăcat e statul de drept peste tot în lume considerăm că e bine să reamintim acest fapt.
- Nu poate bloca sau impune, singur, un acord internațional al UE.
Aprobarea sau respingerea se decide prin votul Parlamentului ca instituție; un singur MEP nu are drept de veto. În aceeași logică, nici nu „semnează” el acorduri; procedura e condusă de Consiliu și Comisie, cu rolul de consimțământ al PE. Această situație îi face să se simtă inutile pe unii membrii care nici nu se mai chinuie să se implice în aceste dosare motiv pentru care prezența românească din comisii importante ale Parlamentului European cum sunt INTA și IMCO este extrem de firavă.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
