UPDATE
Persoanele care locuiesc în blocul din municipiul Bistriţa în care s-a produs o explozie duminică dimineaţa, cel mai probabil ca urmare a unei acumulări de gaze, au revenit în locuinţe, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.
În total, au fost evacuate 17 persoane – 16 adulţi şi un minor.
Pe durata intervenţiei, pentru a preveni hipotermia, un microbuz al ISU a fost trimis la faţa locului pentru sprijinul persoanelor evacuate.
„În această dimineaţă, în jurul orei 05:45 pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa au fost solicitaţi să intervină în municipiul Bistriţa, pe Strada Rodnei, la un bloc de locuinţe unde s-a produs o explozie, posibil ca urmare a unei acumulări de gaze naturale, într-un apartament la etajul al doilea. La momentul sosirii echipajelor, nu au fost identificate acumulări de gaze sau monoxid de carbon în urma măsurătorilor efectuate cu detectoare. În apartamentul în care s-a produs explozia a fost identificată o persoană de vârstă înaintată, conştientă şi cooperantă. Victima a fost evaluată medical la faţa locului şi transportată ulterior la UPU SMURD Bistriţa de echipajul de terapie intensivă mobilă, fiind stabilă hemodinamic şi respirator”, a transmis ISU.
Pagubele materiale se rezumă la ferestre sparte şi elemente de mobilier desprinse în interiorul apartamentului unde s-a produs explozia.
Cauza probabilă care a dus la producerea exploziei este în curs de stabilire, o comisie fiind la faţa locului.
Singura persoană care a fost transportată la spital este proprietarul apartamentului în care s-a produs explozia, un pensionar în vârstă de 77 de ani.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, a informat că bărbatul prezenta puseu hipertensiv şi cefalee, fără ale traume sau leziuni.
„Ca urmare a exploziei de pe Strada Rodnei din municipiul Bistriţa, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adus în această dimineaţă, la ora 6:44, un bărbat în vârstă de 77 de ani, prezentând puseu hipertensiv şi cefalee, fără semne de traumă sau leziuni. Acesta afirmă că era la domiciliu, dormea şi a fost trezit de o bubuitură puternică. Precizează că nu a simţit miros de gaz sau alte substanţe. Bărbatul este stabil hemodinamic, cooperant şi se află în curs de investigaţii medicale”, a precizat reprezentanta unităţii medicale.
ȘTIREA INIȚIALĂ
O explozie s-a produs duminică dimineaţa la un bloc din municipiul Bistriţa, informează Agerpres.
”Pompierii militari intervin în municipiul Bistriţa, strada Rodnei, la un bloc de locuit unde s-a produs o explozie la etajul doi al unui bloc, posibil acumulare de gaze naturale”, a anunţat ISU Bistriţa-Năsăud.
Din primele informaţii nu sunt victime, toate persoanelor din bloc s-au autoevacuat.
Explozia s-a produs la etajul al doilea al unui bloc cu patru etaje, într-un apartament în care locuia un pensionar în vârstă de 77 de ani. Acesta a fost scos pe propriile picioare de către echipajele de intervenţie şi transportat la spital, pentru investigaţii suplimentare.
Pompierii au evacuat din bloc în jur de 16 persoane şi au fost efectuate măsurători, nefiind detectate acumulări de gaze.
„În jurul orei 5:41, dispeceratul 112 a fost informat despre producerea unei explozii în municipiul Bistriţa, pe strada Rodnei, la un apartament situat la etajul 2 al blocului. Din primele informaţii, nu au fost anunţate victime. În aproximativ 5 minute de la primirea apelului, forţele noastre au ajuns la faţa locului, au evacuat 16 persoane de pe scară, dintre care un minor, şi persoana din apartamentul afectat. Persoana din apartamentul unde a avut loc explozia este conştientă, stabilă hemodinamic, în momentul de faţă se află predată la ambulanţa de terapie intensivă. Concret, o posibilă acumulare de gaze. Ca şi pagube, doar apartamentul în sine, acesta a fost afectat în sensul că tâmplăria apartamentului, în momentul de faţă, a fost afectată, o cameră. Nu au fost pagube mari şi nu au fost afectate celelalte apartamente”, a declarat la faţa locului şeful ISU Bistriţa-Năsăud, Cristian Bucur.
Gazul pe scară a fost oprit în totalitate, iar aparatele din dotarea ISU şi cele ale operatorului de gaz au detectat valoarea zero a gazului metan.
Proprietarilor apartamentelor li s-a permis să intre în case abia după o oră, împreună cu o echipă specializată, pentru a fi verificată fiecare instalaţie de gaz.
Fiica bărbatului în apartamentul căruia s-a produs explozia a declarat că acesta avea detector de gaz şi că în urmă cu câteva zile fusese verificată instalaţia de către operatorul de gaze naturale, acest ultim aspect fiind confirmat şi de un vecin, care se întâlnise cu echipa venită la verificare.
Vecinii de pe scară spun că nu au simţit miros de gaz înainte de acest eveniment.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!