Pe bulevardul din Timișoara numit azi C.D.Loga, după numele pedagogului care a dat și numele liceului de pe aceeași stradă, se găsește la nr. 46 o clădire frumoasă, în stil neoclasic francez, decorată cu frunze de acant, amorași și urne. Este Vila Kimmel, construită între 1911-1914, proprietatea lui Kimmel Ignácz Sándor și a soției sale, Berta. Casa a ajuns în anii ’30 în proprietatea familiei Langer, apoi a Marianei Duval născută Langer, cetățean francez, a găzduit și găzduiește Institutul Cultural Francez, care a cumpărat-o în 2025.
Institutul Francez. Vila Kimmel (foto: site-ul Institutului Francez)
Înainte de 1920, numele străzii a fost Nagykörút adică Strada Mare, ulterior, Telbisz körút, bulevardul Telbisz, după numele fostului primar maghiar al Timișoarei, care a condus orașul trei decenii, din 1885 până în 1914. Lui i se datorează demolarea fortăreței vechi care sugruma zona centrală, ceea ce a permis o urbanizare accelerată, cu bulevarde, palate, canalizare și parcuri.
Vila Kimmel, așa cum este trecută la nr. J08/J09 în lista monumentelor istorice timișorene, amintește de o familie burgheză celebră la începutul secolului XX pentru fabrica de lichior și coniac deținută de industriașul Kimmel Ignácz Sándor și de fratele său, Gyula. Ei aveau întinse proprietăți în cartierele Fabric și Elisabetin, terenuri viticole, case de vânătoare prin Banat și erau respectați în comunitatea timișoreană ca personalități de vază.
Cei doi oameni de afaceri Kimmel
Povestea familiei Kimmel, începând cu Karl Kimmel, învățător venit din Bohemia, primul membru al familiei atestat ca cetățean al orașului în 1784, o spune expoziția deschisă la Muzeul Banatului și curatoriată de muzeograful Marius Cornea sub genericul Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă, 1800-1947. Este a doua expoziție dintr-o serie de trei, prima fiind Între memorie și uitare.Familii nobile din Banat în perioada modernă.
Este un act cultural necesar pentru a cunoaște cine a adus prosperitate și dezvoltare în Banat, pecetluind totodată natura multiculturală, multiconfesională, multietnică a regiunii, caracteristică perpetuată până azi. Au contribuit la această excepțională expoziție muzeografii Nicoleta Demian, Zoran Marcov, Ciprian Glăvan, Liana Flutur și Luminița Paul. Expoziția poate fi vizitată până în aprilie 2026, de miercuri până duminică.
Obiecte, înscrisuri, piese de îmbrăcăminte, picturi, mobilier, mărturisesc despre o lume pierdută brusc în 1947, odată cu venirea comuniștilor. Un univers în care aristocrația și burghezia bănățeană au adus un spirit al decenței, al moderației cu „arhitectura ordonată a orașelor, în saloanele de secol XIX, în familiile care au prețuit cultura, conversația și eleganța gestului”, cum spunea Marius Cornea într-un interviu la TVR Timișoara.
Károly (1826-1889) și Aloysia Kimmel, născută Christ (1833-1835), urmașii primilor Kimmel, au avut opt copii dintre care doi fii, Ignácz Sándor și Gyula, au dovedit talent în afaceri. Seniorul Karoly era acționar la prima fabrică de spirt și distilerie din Timișoara, înființată cu ani înainte, în 1812. Fiii săi au continuat negustoria cu alcool în regiune și în Imperiul Austro-Ungar, vânzând vin și sliboviță. Apoi au înființat fabrica de lichior și coniac în cartierul Fabric, afacere care le-a sporit averea.
Îi regăsim după 1900 în conducerea Băncii și Societății Comerciale pe Acțiuni din Timișoara. In 1928 frații Kimmel încă figurau printre acționarii băncii și erau prezenți la prezentarea raportului anual alături de Aristide Blank, proprietarul Băncii Marmorosch-Blank, de fostul ministru Mișu Leulescu, de inginerul Stan Vidrighin, fost primar, de Iuliu Coste, prefect și alții, așa cum informa Déli Hírlap în 26 martie 1928.
Pe Kimmel Ignácz Sándor îl regăsim în anuarul oficial Temesvári Közlöny (Buletinul Timișoarei), ca donator la Institutul de Orbi și în alte acțiuni de binefacere, dar și ca președinte al comisiei electorale la alegerile locale, în calitatea sa de membru al comitetului legislativ municipal, alături de fratele său. Tot ei au fost și primii președinți ai Asociației bicicliștilor cu numele fioros de „Tigrul”.
Numărul 11-12 din 1916 a publicației Városi Közlöny (Buletin Orășenesc) consemnează că Gyula și Ignácz Sandor Kimmel înființează o fundație caritabilă purtând numele părinților Károly și Aloysia Kimmel. Fundația urma să finanțeze din dobânzile băncii unde erau acționari donații „eroilor care au plecat la război și au devenit invalizi sau au căzut în războiul actual, sau văduvelor și orfanilor lor supraviețuitori, — în absența unor astfel de persoane, vor fi folosite în beneficiul fondului de război al orașului Timișoara”.
Numeroase alte consemnări din publicațiile vremii arată cât de activi erau oamenii de afaceri, care vindeau, cumpărau, făceau schimburi de terenuri și se extindeau în tot Banatul și în Imperiu.
Tihna salonului și alte mondenități
Vila Kimmel în care au locuit membrii familiei, ramura Ignácz Sándor, până în anii ’30, adică părinții și trei dintre cei cinci copii ai lor, fiindcă doi muriseră în copilărie: Berta (1900-1942), Jenö (1905-2000) și Gabriella (1913- 2010). Această ramură Kimmel are urmași până în prezent: Gabriella, campioană națională la floretă în 1939, a avut doi copii din căsătoria cu Franz Ladislau Ludwig: pe Valeria Elena și pe Emil Luzan (nume schimbat din Ludwig în 1945), inginer, profesor universitar pensionar care trăiește și azi în casa din Elisabetin a familiei sale. Un fiu, Mátyás, duce mai departe, memoria familiei Kimmel.
O fotografie îi arată pe membrii vechi ai familiei Kimmel în salonul familiei, cu cărți și ziare, ceea ce indica statutul lor de oameni învățați.
„În jurul anului 1910, tihna avea o coregrafie clară. Sufrageria devenea centrul vieții domestice. Se citea în liniște, se cosea cu mișcări egale, se stătea la masă fără un scop precis, doar pentru plăcerea prezenței. Obiectele spuneau povestea stabilității: mobilier ales cu grijă, dantelă, flori, ceasuri care marcau timpul discret”, notează muzeograful Marius Cornea comentând o poză făcută în Lugoj.
Legendele urbane ale Timișoarei rețin că frumoasa vilă construită de arhitectul Josef Kremmer Jr., ar fi fost destinată amantei lui Ignácz Sándor, o actriță din Budapesta, care n-a apucat să o vadă gata fiindcă ar fi fost asasinată în timpul unui jaf. Ziarele budapestane ale vremii, cele arhivate pe platforma Arcanum Digitheca, nu consemnează nimic între anii 1912-1914, deși ziarele abundau în știri senzaționaliste de acest fel.
Kimmel Ignácz Sándor a fost longeviv, a trăit 93 de ani, până în 1957 și a prins inclusiv războaiele mondiale și comunismul. Totuși n-a apucat să vadă că vila sa, unde ar fi înnoptat regele Carol al II-lea, a devenit din anii ’70 reședința lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul a preferat să stea în clădirea adiacentă, dar primea în vilă oaspeți străini, cum a fost Iosip Broz Tito.
Soția lui Kimmel, Berta, născută Dubenetzky în 1874, s-a stins după o scurtă suferință la doar 61 de ani, deși era cu zece ani mai tânără decât soțul ei.
Temesvári Hírlap nr.32 din noiembrie 1934 publică anunțul mortuar din care aflăm că este condusă pe ultimul drum la Capela Kimmel de fiica sa, Berta, licențiată la Universitatea din Grenoble și cu doctorat în Litere, de fiul Dr. Kimmel Jenő, inginer chimist cu doctorat la Universitatea din Stuttgart, angajat al fabricii de alcool și de fiica acestuia Elly, precum și de cumnații Kimmel Gyula și Ernő. Despre Berta mai știm că a publicat nuvele, traduceri din franceză și romane în Déli Hírlap, Magyar Lapok, A Hírnök, Pásztortűz și Vasárnap, iar romanul ei cu titlul Peste Ocean a fost publicat în 1937 la Timișoara.
Citește și: Concert cu trimbulinzi la Sala Dalles din București
Frumoasa Dagmar sparge convențiile vremii
Celalaltă ramură Kimmel provine din urmașii fratelui Gyula, căsătorit cu Berta Rieger, din care a rezultat o singură fiică, Dagmar, născută în 1892. „Este personajul meu preferat”, spunea la un tur ghidat Marius Cornea, curatorul expoziției de la mansarda Bastionului aparținând Muzeului Național al Banatului. „Ea a îndrăznit ceea ce puține femei ar fi făcut în acele vremuri. A divorțat de primul soț, Viktor Prochaska, provenit dintr-o familie bogată, patroana morilor timișorene, fiindcă aflase că o înșela”, explică Marius Cornea. Un fiu, Tibor, născut din această căsătorie, n-a avut urmași.
Dagmar s-a recăsătorit cu medicul ginecolog Dimitrie Țîrnea, cu care a avut un fiu, Iuliu, născut în 1929. Familia a locuit într-o casă din apropierea Bisericii Milenium, în Piața Romanilor, cum aflăm din datele muzeografului. Dagmar avea pasiunea cuvintelor încrucișate, o regăsim în ziarele timpului în lista celor care dezlegaseră corect careul prin anii 1923-1924-1925.
Frumoasa și semeața Dagmar, cum o vedem într-o fotografie făcută de celebrul fotograf Josef Kossak, moare în 1935, în urma unei boli agravate subit, la 42 de ani, plânsă de părinții ei încă în viață. Temesvári Hírlap din decembrie 1935 și Déli Hírlap nr.11 din același an consemnează dispariția sa. Tatăl ei, Kimmel Gyula, o va urma după 5 ani, iar mama sa va trăi încă 16 ani, până în 1951. Toți sunt înhumați în Capela Kimmel din cimitirul din Calea Buziașului.
Capelele Kimmel și Ziegler nu se află pe lista monumentelor
În 2014, presa din Timișoara sesiza că pe exteriorul capelei cunoscute ca aparținând familiei Kimmel, o construcție în stil neogotic, au apărul plăci de marmură cu imaginile unor romi. Viceprimarul de atunci al Timișoarei, Traian Stoia, a încercat să descâlcească povestea, adică să afle dacă membrii clanului Cârpaci înmormântați în alt loc au fost exhumați și aduși la capelă fără autorizație. Povestea a rămas încâlcită, iar viceprimarul a promis că primăria va face demersuri să treacă capela pe lista monumentelor protejate.
Clanul Cârpaci are în proprietate peste 100 de case, terenuri, spații comerciale, multe preluate cu acte suspecte. Recent, Institutul Politehnic din Timișoara a cumpărat Vila Mühle, vestită familie de horticultori din sec.al XIX-lea, proprietate încăpută pe mâna aceluiași clan, distrusă și refăcută în urma unui lung proces.
Doamna Katalin Luzan, înrudită prin soțul Emil cu familia industriașului Kimmel Ignácz Sándor, a reușit să lămurească problema care pornea dintr-o greșită înregistrare în registrele primăriei. Există la câțiva metri distanță una de alta două capele Kimmel. Capela unde sunt înhumați membrii familiei, construită de același arhitect care a proiectat Vila Kimmel, se află și în prezent în proprietatea urmașilor Luzan.
Cealaltă, ocupată ilegal de clanul Cârpaci, este Capela Ziegler, unde ultimul membru al familiei a fost înmormântat în 1974. Unul dintre Ziegleri fusese căsătorit cu o fată din familia Kimmel, de unde și confuzia. Romii spun că ar fi cumpărat capela de la un descendent stabilit în Germania, dar primăria n-a verificat, iar clanul n-a plătit taxele aferente.
Totuși, nici Capela Ziegler, nici Capela Kimmel nu apar pe lista monumentelor protejate, iar astfel de înstrăinări rămân posibile. S-a întâmplat cu mormântul lui Ormos Zsigmond, jurist, scriitor, politician, istoric de artă, fondatorul Muzeului de Artă și al Muzeului Banatului din Timișoara și donatorul prin testamentul din 1895 al unei colecții impresionante de pictură, grafică, artă decorativă, care este azi în posesia unor medici din Timișoara. De pe fața monumentului s-a radiat numele lui Ormos, în ciuda intervenției istoricului de artă Szekernyés János care a încercat să împiedice preluarea, probabil cu acte, deși regulamentele cimitirelor interzic înstrăinarea mormintelor unor personalități. A rămas pe spatele monumentului o inscripție abia vizibilă care atestă că acolo a fost cândva înhumat Ormos Zsigmond.
O plimbare pe strada Iepurelui
Familia Kimmel își avea inițial cartierul general în Fabric, acolo unde era și fabrica de spirtoase, dar și locuințele lor. Szekernyés János, cunoscător al Timișoarei vechi, a documentat în publicația Temesvár kövei nr. 542/2016, o stradă pe care au stat mai mulți Kimmeli: strada Iepurelui (Nyúl utca). Numele străzii ar fi fost dat de hanul breslei dogarilor, La Trei Iepuri („Három Nyúl“), al cărui firmă era chiar emblema breslei, un butoi roșcat cu 6 cercuri de fier.
„Prima clădire de pe stradă, numărul 1, era ocupată de pivnițele și birourile Kimmel J. și C. Bor și Szeszesital Nagykereskedelmi Cég (Compania de comerț cu ridicata de vinuri și băuturi spirtoase). Afacerea familiei, o fabrică de coniac, șliboviță și lichior, funcționa pe strada Háromkirály nr. 24. Produsele și materialele publicitare ale acesteia erau marcate cu literele J.C.K., o abreviere. Lichiorul de cacao, produs după o rețetă proprie, se bucura de o mare popularitate”, povestește Szekernyés.
În clădirea cramei locuia contabilul firmei, Bauer Antal, precum și câțiva muncitori de încredere.
Inițial Kimmel Ignácz Sándor a locuit în Fabric, în Piața Rozsa nr.1, dar îl vedem în Városi Közlöny nr. 7-8/1910 lansat într-un schimb aprobat de municipalitate care „va prelua proprietatea casei situate în Piața Rózsa nr. 1 din orașul industrial, deținută de Sándor Kimmel, fără sarcini, și în schimb va transfera către acesta două parcele de teren situate la numerele 249 și 234 pe Fő Utca (bulevardul principal), vizavi de școala superioară de fete, cu condiția ca acesta să construiască o clădire cu un singur etaj, în conformitate cu cerințele estetice ale consiliului local, să împrejmuiască terenul cu un gard atractiv din fier, pe cheltuiala proprie, și să înceapă construcția în termen de un an”.
Pe strada Iepurelui la nr. 3 exista un magazin deschis de mai mulți vânzători ambulanți, iar la nr. 4 s-a înființat prima casă de pompe funebre cu numele de Concordia, fondată de văduva Hinner Juli. Proprietatea de la numărul 7 era deținută de dr. Vesztermayer Vidor, judecător la curtea regală. În afară de Trei Iepuri, mai exista și o a doua cârciumă pe stradă. De altfel, cartierul Fabric era cunoscut pentru numeroasele sale hanuri și crâșme, unde petrecea mai ales clasa muncitoare.
„Familia Kimmel nu numai că distribuia vin, ci și îl producea. Puțini oameni își mai amintesc astăzi că, în secolul al XIX-lea, Timișoara era și una dintre localitățile producătoare de vin. Printre suburbiile sale, Elisabetin și Fabric aveau câteva hectare de podgorii. Din recolta de aproximativ 200 de acri de podgorii din Fabric, se produceau și se maturizau în fiecare an 2.000-2.500 de hectolitri de vin delicios, de culoare alb-verzuie, care era comercializat sub denumirea de vin Vadászerdő (Pădurea de vânătoare)”, scrie Szekernyés János. Era un vin din familia vinurilor roșii seci.
Rămân moștenire de la familia Kimmel nu doar clădiri, o industrie prosperă, oameni educați, cărți, ci și frumoasa grădină a Vilei Kimmel, precum și ce s-a păstrat din parcul dendrologic al casei de lângă Gara din Fabric, care „a adunat arbori deosebit de valoroși – distruși în marea parte după naţionalizarea casei. Azi, rămășiţele acestei grădini sunt incluse în Parcul Zürich, reorganizat după 2005”, precizează Szekernyés.
Strada Ion Ionescu dela Brad de azi a purtat până prin 1920 numele familiei Kimmel, dar istoria are adesea alte priorități decât memoria bună a locului.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
