Fondatoarea Centrului Cultural Arab din Sibiu, Fawzia Rehejeh, anunță că a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, după ce atât ea, cât și organizația pe care o conduce a primit mesaje online instigatoare la ură și rasistă, scrie Turnul Sfatului.
Potrivit Fawziei Rehejeh, de mai bine de un an, o persoană care se prezintă cu nimele de „Ilie Scularie” pe pagina de Facebook postează mesaje agresive la adresa Centrului Cultural Arab din Sibiu, și a tuturor celor care comentează sau reacționează la postările de pe pagina organizației.
Mesajele conțin cuvinte precum „arabeții” și „negroteii”, dar și ameninățări pentru a-i face să plece „afară din țară”, în numele „României albe și creștine”.
„Nu știm ce se află în spatele unor cuvinte. Pot fi doar vorbe înveninate postate de un cruciat al tastaturii. Doar că eu nu pot fi sigură că amenințările, ura și rasismul se opresc în fața ecranului. Cine îmi poate da garanții că cel (cei?) care tastează ură nu ajung să mă agreseze pe stradă, pe mine și pe toți cei pe care îi hărțuiește în mediul online? De unde pot știi că „ura de tastatură” nu se transformă în violență fizică? E treaba și datoria procuraturii să se asigure că așa ceva nu se poate întâmpla.
Să îmi redea sentimentul de siguranță atunci când ies din casă sau particip la un eveniment. Facebook-ul este spațiu public, iar orice amenințare, rasism sau incitare la ură în mediul online este la fel de gravă ca și cum ar fi făcută într-o interacțiune față în față. Sunt convinsă că autoritățile statului român dispun de mijloacele tehnice pentru a-l depista pe cel care se află în spatele acestor mesaje. Sper să dispună și de voința judiciară de a-l pedepsi”, notează Fawzia pe pagina de Facebook aorganizației pe care o conduce.
Citește mai multe în Turnul Sfatului
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Arhiva Personală Fawzia Rehejeh)