Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a anunțat anularea ediţiei a 11-a a Festivalului Opera Nights, programat în perioada 24-27 iulie, decizia fiind justificată de organizatori din cauza limitărilor financiare impuse de măsurile de austeritate anunţate de Guvernul României.
„În ultimele săptămâni, Guvernul a comunicat public un pachet de măsuri restrictive care vizează autorităţile locale din întreaga ţară. Printre acestea se numără: plafonarea drastică a cheltuielilor de funcţionare, suspendarea angajărilor, îngheţarea salariilor, desfiinţarea unor posturi vacante, reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, precum şi limitarea contribuţiei autorităţilor locale la proiecte de dezvoltare. Aceste măsuri pun o presiune uriaşă asupra bugetelor locale, afectând grav capacitatea de a susţine atât investiţiile, cât şi activităţile culturale, educaţionale sau sociale. Mai mult, au fost anunţate intenţii privind suspendarea unor finanţări esenţiale prin programe guvernamentale, precum şi întârzieri sau blocaje în derularea proiectelor finanţate din fonduri externe”, a transmis, marţi, CJ Hunedoara.
Potrivit organizatorilor, limitările bugetare severe impuse prin aceste măsuri obligă administraţia judeţeană să prioritizeze strict activităţile esenţiale, ceea ce face imposibilă desfăşurarea în bune condiţii a unui eveniment de anvergura Festivalului Opera Nights.
„Consiliul Judeţean Hunedoara a susţinut constant cultura, iar Festivalul Opera Nights a fost, timp de zece ediţii, un simbol al ofensivei culturale din judeţul nostru, un eveniment aşteptat de public şi apreciat la nivel naţional. Ne-am dorit sincer să continuăm această tradiţie, chiar într-un format restrâns, însă restricţiile financiare actuale impuse depăşesc capacitatea reală de a asigura organizarea unui festival la standardele cu care publicul nostru s-a obişnuit. Sper ca decizia noastră să fie primită cu înţelegere din partea spectatorilor, partenerilor, artiştilor şi tuturor celor care şi-au exprimat dorinţa de a fi parte din această ediţie. Îi asigurăm pe hunedoreni că intenţia noastră a fost şi rămâne aceea de a susţine actul artistic de calitate şi de a promova cultura în toate formele ei”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Șeful administrației județene a adăugat că speră ca, anul viitor, condiţiile bugetare să permită reluarea festivalului în formatul consacrat, în spiritul respectului pentru public, pentru artişti şi pentru actul de cultură autentic.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Opera Nights / Facebook)