Nicolas Sarkozy a devenit marți dimineață primul președinte ales democratic al Franței post-belice care ajunge la închisoare, după mareșalul Philippe Pétain, colaborator al regimului nazist.
Liderul conservator ce a fost condamnat la cinci ani închisoare, cu executare, în dosarul finanțării ilegale libiene a campaniei sale electorale din 2007.
Sarkozy a fost încarcerat marți, 21 octombrie la penitenciarul La Santé din Paris. 2007.
Avocații lui Nicolas Sarkozy au depus imediat, la sosirea acestuia în închisoare, o cerere de eliberare provizorie.
Mai mulți apropiați ai fostului șef de stat s-au adunat în această dimineață în fața reședinței sale din capitală pentru a-i „arăta dragostea și sprijinul lor”. Potrivit BFMTV, peste o sută de persoane au fost prezente la acest moment simbolic.
Înainte de încarcerare, Nicolas Sarkozy a fost primit vineri la Palatul Élysée de către președintele Emmanuel Macron.
Referindu-se la măsura de executare provizorie a pedepsei, președintele francez Emmanuel Macron, un apropiat al lui Sarkozy, a declarat:
„Cred că este o dezbatere legitimă într-o democrație. Toată lumea își dorește ca drepturile de apel și de recurs să fie respectate, dar această discuție trebuie purtată cu calm și independent de cazurile particulare, pentru ca Justiția noastră să poată evolua în liniște și echilibru.”
Condamnarea lui Sarkozy marchează o schimbare de atitudine în Franța față de corupția politică
Decizia de a-l încarcera pe fostul președinte Nicolas Sarkozy a provocat indignare în rândul aliaților săi politici și al extremei drepte, scrie The Independent. Hotărârea judecătorilor reflectă o schimbare de direcție în modul în care Franța tratează infracțiunile de tip „white-collar” — corupția și abuzurile comise de oameni cu funcții înalte — o evoluție atribuită reformelor adoptate în timpul unui fost guvern socialist.
În anii 1990 și 2000, mulți politicieni condamnați pentru corupție reușeau să evite complet închisoarea. Pentru a combate percepția unei justiții indulgente, tot mai mulți judecători francezi dispun în prezent „executarea provizorie” a pedepselor — ceea ce înseamnă că acestea trebuie începute imediat, chiar dacă deciziile sunt contestate în apel, au explicat experți juridici și politicieni pentru Reuters.
Lidera extremei drepte, Marine Le Pen, se confruntă cu aceeași situație: i s-a interzis să candideze pentru o funcție publică în baza aceleiași prevederi privind executarea provizorie, interdicție care rămâne valabilă până la soluționarea apelului său, programat la începutul anului viitor.
Tinerețe și carieră politică
Nicolas Paul Stéphane Sarkozy de Nagy-Bocsa s-a născut pe 28 ianuarie 1955, la Paris. Și-a început cariera politică la vârsta de 28 de ani, ca primar al localității Neuilly-sur-Seine, funcție pe care a deținut-o între 1983 și 2002. Ulterior, a ocupat mai multe portofolii ministeriale — printre care cel de ministru de interne și ministru de finanțe — în timpul președinției lui Jacques Chirac. În 2004, Sarkozy a devenit liderul partidului Uniunea pentru o Mișcare Populară (UMP).
Președinția
Nicolas Sarkozy a câștigat alegerile prezidențiale din 2007, obținând 53,1% din voturi în fața candidatei socialiste Ségolène Royal. Mandatul său a fost marcat de evenimente majore precum criza financiară din 2008 și Primăvara Arabă. În timpul președinției, a promovat reforme în sistemul universitar și în cel al pensiilor. Totuși, în 2012, a pierdut alegerile pentru un al doilea mandat în fața socialistului François Hollande.
Probleme judiciare
După încheierea mandatului, Nicolas Sarkozy a fost implicat în mai multe dosare penale, fiind acuzat de corupție și de finanțare ilegală a campaniei electorale. În 2021, a fost condamnat pentru tentativă de mituirea unui judecător, primind o pedeapsă de trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare. De asemenea, a fost găsit vinovat de conspirație criminală în dosarul finanțărilor ilegale provenite de la fostul lider libian Muammar Gaddafi pentru campania sa din 2007 — pedeapsa: cinci ani de închisoare, cu posibilitatea, eventual, a executării la domiciliu, din cauza vârstei.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!