Fostul rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, cercetat pentru „infracţiuni legate de serviciu” şi fals

Data:

Fostul rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad, Ramona Lile, este cercetată pentru „infracţiuni legate de serviciu” şi fals, conform dosarului înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Arad, dar transferat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunal din cauza lipsei de personal.

Reprezentanţii PJ Arad au declarat vineri, pentru Agerpres, că dosarul a fost înregistrat în urma unei sesizări făcute de UAV, dar că „din motive care ţin de bunul mers al anchetei” nu pot preciza, la acest moment, exact care sunt infracţiunile vizate de procurori.

Conform PJ Arad, instituţia a fost nevoită să transfere dosarul către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, din cauza deficitului de personal.

Recent, instituţia anunţase că funcţionează cu doar o treime din procurori, adică 6 din cei 18 prevăzuţi în schema de magistraţi, iar asta a avut ca efect „un ritm mai lent de soluţionare a dosarelor” în 2025.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunal au precizat, la solicitarea Agerpres, că dosarul a fost repartizat unui procuror care este în concediu, astfel că deocamdată nu au început audierile.

Citește și: ÎCCJ: Cosmin Grosu rămâne delegat de CSM ca șef al Tribunalului București

UAV anunţase, miercuri, că a depus o plângere penală după ce ar fi descoperit, în urma unui audit extern comandat, nereguli care ar fi fost făcute în mandatele fostului rector Ramona Lile.

„În urma analizării neconformităţilor consemnate de auditorul extern, au fost identificate situaţii care indică suspiciuni privind încălcarea legii şi, ca urmare, Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ din Arad a sesizat organele competente, prin depunerea unei plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. În măsura în care vom sesiza, pe parcursul verificărilor, şi alte situaţii similare, vom acţiona în consecinţă”, se arăta în comunicat, care nu preciza care au fost neregulile descoperite.

În ultimele două zile, Ramona Lile nu a putut fi contactată pentru a oferi un punct de vedere.

Recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis anularea unui ordin de ministru al Educaţiei prin care Ramona Lile nu a fost confirmată rector al UAV în urma ultimelor alegeri la care a participat. Ulterior acelor alegeri, a fost organizat un scrutin câştigat de Teodor Florin Cilan, actualul rector.

Pe de altă parte, la momentul candidaturii pentru un nou mandat, Ramona Lile avea suspendat pentru cinci ani dreptul de a participa la concursul pentru poziţia de conducere în UAV, în urma unui scandal de plagiat în care a fost implicată.

(Sursa foto: Universitatea Aurel Vlaicu din Arad / Facebook)

Citește și: Nicușor Dan: „Am făcut o analiză amplă pe numirile la Parchete / Sunt în dezacord cu ce se spune pe rețelele sociale”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

(Ne)Încrederea pe axa București-Varșovia

Rezultatul vizitei președintelui Nicușor Dan la Varșovia e neclar....