Frații Micula sunt vizați de percheziții efectuate de Direcția pentru Investigarea Crimelor Economice

Data:

Surse judiciare citate de News.ro au declarat că o parte de perchezițiile derulate în județul Bihor, în cadrul unei operațiuni mai ample, i-au vizat pe frații Micula. Ei sunt suspectați că ar fi transferat sume de peste 160 de milioane de lei în active către firme aflate sub controlul lor, cu scopul împiedicării returnării ajutorului de stat acordat în mod ilicit.

Perchezițiile au loc în cadrul operațiunii Jupiter 4, care vizează cinci persoane din județul Bihor. Acestea ar fi conceput o rețea care s-a ocupat (între 2018 și 2024) cu transferul de active sub formă de patrimoniu (terenuri, imobile) către societăți comerciale aflate sub propriul lor control.

Autoritățile susțin că operațiunea a fost declanșată de un dosar penal de delapidare înaintat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

„În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 6 percheziţii domiciliare, în judeţul Bihor, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare”

Persoanele implicate

Surse juridice anonime au declarat pentru News.ro că două dintre cele cinci persoane vizate ar fi frații Ioan și Viorel Micula.

Aceleași cinci persoane sunt acuzate că ar fi beneficiat de ajutor ilegal din partea statului român. Deciziile luate de către Comisia Europeană, Tribunalul și Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-au pronunțat pentru recuperarea de către stat a prejudiciului de aproape 40 de milioane de euro.

„Astfel, pe de o parte, pentru a limita posibilităţile statului român de a recupera de la aceste persoane juridice sumele de bani datorate, iar, pe de altă parte, pentru a asigura continuarea activităţii comerciale prin intermediul altor persoane juridice, nevizate de aceste măsuri de recuperare a sumelor, a fost implementat mecanismul infracţional analizat în cauză, ce a avut la bază, în esenţă, transferul ilicit al unei părţi semnificative a activelor aflate în patrimoniul celor 5 persoane juridice (valoarea totală cumulată a activelor transferate fiind de aproximativ 163 milioane lei) către alte societăţi comerciale aflate în sfera de control a aceloraşi persoane fizice” au declarat surse oficiale.

Modalitatea utilizată

Autoritățile susțin că transferul de active s-a realizat prin vânzarea/compensarea unor creanțe invocate împotriva lor de societățile aflate sub controlul lor.

”Concret, (…) persoanele fizice (M.I. şi M. V.) care au coordonat activitatea grupului de persoane juridice EUROPEAN FOOD AND DRINKS GROUP au implementat un mecanism infracţional complex având ca finalitate transferul nelegal al activelor aflate în patrimoniul persoanelor juridice din cadrul grupului EUROPEAN FOOD AND DRINKS GROUP către alte persoane juridice din afara grupului, însă aflate în sfera de control a aceloraşi persoane fizice.

Întregul mecanism infracţional a fost conceput şi implementat în contextul deciziilor pronunţate Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv de Tribunalul Uniunii Europene, prin care s-a stabilit că statul român trebuie să recupereze de la grupul de persoane juridice EUROPEAN FOOD AND DRINKS GROUP sumele de bani achitate către acestea în perioada 2014 – 2019 (aproximativ 400 milioane euro, din care 178 milioane euro debit, iar diferenţa reprezentând dobânzi şi penalităţi), plata acestor sume fiind calificată de instanţele europene drept ajutor de stat acordat ilegal”.

Citește și: Nou caz de agresiune împotriva unui livrator asiatic, în Popești-Leordeni

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursa foto: IJJ Bihor/ Facebook

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Parlamentul European solicită măsuri decisive pentru protejarea jurnaliștilor la nivel global

Mobilizare globală pentru apărarea libertății presei și pedepsirea celor...

Jurnalistul britanic Charley Ottley a obținut cetățenia română

Jurnalistul şi producătorul de film britanic Charley Ottley a...

Șefi de instanțe alungați din funcții cu note de 2 și 3 la proba orală

Dintre cei 58 de judecători candidați pentru funcții de...