Filarmonica George Enescu îi aduce pe scena Ateneului Român, pe 19 și 20 februarie, pe dirijorul Gábor Káli și pe pianista Lise de la Salle, într-un program de mare forță artistică cu lucrări de Prokofiev, Liszt și Rahmaninov. Concertele sunt sold-out.
Întregul program al Stagiunii 2025-2026 este disponibil aici.
După ce l-a înlocuit pe Iván Fischer în 2019, la invitația maestrului, la pupitrul Orchestrei Festivalului din Budapesta, Gábor Káli a fost deopotrivă elogiat de critici și de public pentru concertele dirijate la Elbphilharmonie Hamburg, Filarmonicile din Paris și Luxembourg sau Sala Națională Béla Bartók din Budapesta. În Stagiunea precedentă a colaborat cu orchestrele simfonice din Queensland (Australia), Noua Zeelandă și Orchestra Radio NDR. Stagiunea curentă îl aduce în fața Orchestrei Teatrului din Basel, a Orchestrei de Cameră din Paris și a Orchestrei Simfonice din Bamberg.

Lise de la Salle a interpretat împreună cu multe dintre cele mai importante orchestre din lume, precum Chicago, Boston și Washington Symphony Orchestras, Los Angeles Philharmonic Orchestra, Philadelphia Orchestra, Philharmonia, BBC Symphony și London Symphony Orchestras, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Münchner Philharmoniker, Dresden Staatskapelle, hr-Sinfonieorchester, Orchestre National de France, Filarmonica della Scala, Rotterdam Philharmonic, NHK Symphony Orchestra, Singapore Symphony Orchestra și Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra. De asemenea, artista susține și activități educative, precum masterclass-uri în multe dintre orașele în care cântă. Discografia sa extinsă la casa de discuri Naïve include înregistrări foarte apreciate de critici. Albumul său dedicat lui Liszt a fost distins cu Diapason d’Or (revista Diapason) și cu Editor’s Choice al revistei Gramophone.

Programul serilor include Suita Scitică, op. 20 de Serghei Prokofiev, Concertul nr. 1, în mi bemol major, pentru pian și orchestră, S. 124 de Franz Liszt și Dansuri simfonice de Serghei Rahmaninov.
Provenită, în mare parte, din muzica pentru proiectul de balet Ala și Lolli, Suita Scitică, op. 20, reprezintă una dintre cele mai radicale manifestări ale modernismului din creația timpurie a lui Serghei Prokofiev. Premiera a avut loc la Mariinski în ianuarie 1916 și a creat un adevărat scandal, fiind deopotrivă întâmpinată cu entuziasm și proteste.
Concertul nr. 1, în mi bemol major, pentru pian și orchestră, S. 124 de Franz Liszt este o construcție teatrală, născută dintr-un nucleu tematic supus metamorfozelor. Aceasta alternează secțiuni dramatice cu pasaje lirice și meditative sau cu momente scherzo, culminând cu triumful individualității și al eroismului romantic.
Dansurile simfonice, op. 45, ultima lucrare orchestrală a lui Serghei Rahmaninov, reprezintă o sinteză a experienței sale stilistice. Lucrarea își are originile în schițele pentru un balet început în anul 1915, intitulat Sciții. Muzica alternează episoade lirice și tensionate, citează din lucrări proprii, dar și din operele altor compozitori, culminând ca o afirmare ambiguă a vieții asupra morții prin ritm și virtuozitatea orchestrală.
Sponsori principali: Garanti BBVA, Rompetrol, RCI Holding | Sponsori: URSUS, ENEVO,Groupe SNEF | Susținători: Symphopay, Aqua Carpatica, Intercontinental
Parteneri media principali: RFI România; Radio România Muzical
Parteneri media: stirileprotv.ro, Radio România Cultural, Observator Cultural, Actualitatea Muzicală, Deutsche Zeitung Romania, PressHub
Partener artistic: Fundația Art Production | Partener comunicare: OMA Vision
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



