Uniunea Europeană și-a vândut „Marele Salt Verde” ca pe un basm tehnologic și moral: locuri de muncă „verzi”, energie solară și eoliană ieftină și abundentă, emisii de CO2 în cădere liberă și prosperitate pentru toți. După două decenii, bilanțul arată însă altceva: o notă de plată uriașă pentru gospodării și industrie, competitivitate erodată și un continent care își descoperă, prea târziu, vulnerabilitatea strategică.
Da, Europa și-a redus emisiile de CO₂ mai mult decât orice altă regiune, cu circa 30% față de 2005, în timp ce Statele Unite au reușit doar aproape jumătate. Problema este prețul: electricitatea este mai scumpă în aproape toate statele europene, inclusiv în țările non‑UE, iar avantajul moral nu ține loc de factură la curent sau de locuri de muncă în industrie.
Când ideologia bate aritmetica
Germania are printre cele mai ridicate prețuri pentru consumatorii casnici, iar Marea Britanie conduce la capitolul tarife industriale, într-un pluton european analizat de Agenția Internațională pentru Energie. În medie, energia pentru industrie în UE costă de circa două ori mai mult decât în SUA și cu aproximativ 50% mai mult decât în China – adică exact în raport cu principalii competitori globali, cărora Bruxelles-ul le ține lecții de climă în timp ce aceștia produc.
Rezultatul este previzibil: prețurile mari paralizează industria, blochează investițiile în sectoare intens consumatoare de energie – de la chimie la inteligență artificială – și aruncă gospodăriile într-un șoc de cost al vieții. Nu este de mirare că „partidele anti‑sistem” cresc: oamenii simt pe pielea lor că așa‑numita tranziție verde arată tot mai mult ca un proiect de elită, proiectat în birouri confortabile de la Bruxelles și plătit de restul continentului.
Continuarea, în Contributors.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Pexels.com)
