ÎCCJ își apără comunicarea publică cu prețul altor întrebări fără răspuns

Data:

În urma editorialului publicat pe PRESShub în care îmi exprimam nedumerirea privind judecățile de valoare emise de Biroul de relații publice al instanței supreme în urma unor hotărâri controversate, Înalta Curte de Casație și Justiție a venit cu o serie de precizări. Astfel, potrivit unui comunicat al ÎCCJ, „în cauzele care suscită interes public deosebit, după finalizarea deliberării și pronunțarea soluției, sunt prezentate succint aspectele avute în vedere de completul care a soluționat cauza”.

„Această bună practică are ca obiectiv informarea promptă a opiniei publice precum și prevenirea speculațiilor, a dezinformărilor ori a manipulărilor cu privire la deciziile pronunțate. Această practică este recomandată de standardele internaționale ale European Network of Councils for the Judicial (ENCJ) și European Commission for the Efficiency of Justice (CEPEJ) în comunicarea publică și este aplicată și în alte jurisdicții, inclusiv din România”, susține instanța supremă.

Ne exprimăm, în continuare, rezervele față de acest mod de comunicare. Ceea ce susține instanța supremă, probabil, are sens în sistemele de drept unde hotărârea este pronunțată odată cu motivarea, ceea ce nu e cazul nostru.

Asta înseamnă că membrii completului de judecată fac un raport preliminar înainte de motivarea deciziei. Nu știm ce se întâmplă dacă se răzgândesc între timp. Îi leagă, cumva, explicațiile preliminare din raport? Altfel spus, sunt obligați să mențină explicațiile inițiale în motivare? În ce temei li se solicită această prezentare preliminară?

La aceste întrebări ÎCCJ nu a răspuns.

Editorialul „Comunicatele instanței supreme și dilema independenței judecătorilor” poate fi citit aici.

Citește și: Motivare. Internarea într-o clinică din Elveția i-a adus lui Micula Jr. o pedeapsă mai blândă

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

UE face un pas istoric spre un cadru penal comun anticorupție

Parlamentul European a aprobat o directivă care deschide calea...

„Stele în Devenire” – Gala Națională a Copiilor Talentați din Familii Numeroase din România

Asociația Familiilor Numeroase (ASFANU) lansează „Stele în Devenire –...

Expoziţie de icoane pictate pe lemn a artistei Titiana Marcu, la Veneţia

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea...