Structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă intervin sâmbătă în şapte judeţe – Brăila, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova – şi în municipiul Bucureşti pentru gestionarea efectelor generate de condiţiile meteo nefavorabile.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, 58 de autovehicule, cu aproximativ 106 persoane, sunt blocate din cauza zăpezii depuse pe carosabil. Persoanele nu au solicitat îngrijiri medicale.
Nu sunt semnalate urgenţe la care echipajele de intervenţie să nu poată ajunge.
La ora 10:30 nu erau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condiţiilor meteo nefavorabile.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează avarii în 23 de localităţi din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Teleorman, însumând aproximativ 3.949 de consumatori finali afectaţi.
Traficul rutier este închis, în prezent, pe trei tronsoane de drum naţional (unul între judeţele Brăila şi Ialomiţa, unul între judeţele Ilfov şi Călăraşi şi unul în judeţul Ialomiţa), precum şi pe 21 de tronsoane de drum judeţean, în judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova şi Teleorman.
Traficul este restricţionat pentru maşinile cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe trei tronsoane de drum naţional (unul între judeţele Brăila şi Ialomiţa, unul între judeţele Ialomiţa şi Buzău şi unul între judeţele Ialomiţa şi Prahova) şi pentru maşinile cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe două tronsoane de drum naţional, în judeţul Călăraşi.
Sunt suspendate manevrele în toate porturile maritime din judeţul Constanţa, precum şi manevrele în Bara Sulina.
Nu sunt înregistrate blocaje de trafic feroviar.
(Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă / Facebook)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



