Premierul Ilie Bolojan s-a aflat astăzi într-o vizită „fulger” la Arad, unde a fost însoțit de primarul Călin Bibarț. Programul a inclus opriri la șantierul de retehnologizare a CET Hidrocarburi, Cetatea Aradului și fosta Unitate Militară din cartierul Gai, scrie Special Arad.
La CET Hidrocarburi, unde lucrările sunt realizate de firma Elsaco, premierul a putut vedea că proiectul a ajuns la un stadiu de implementare de aproximativ 60%. Miercuri au fost demolate ultimele două cazane vechi, iar în acest sezon rece vor funcționa cele patru noi cazane de apă caldă. Sistemul de cogenerare, care va permite și producerea de energie electrică, ar urma să fie pus în funcțiune până în vara lui 2026.
În ceea ce privește Cetatea Aradului și Unitatea Militară din Gai, amintim că primarul Călin Bibarț a discutat recent și cu Ministerul Apărării despre pașii necesari pentru mutarea efectivelor militare în cazarma din Gai, pentru ca municipalitatea să poată accesa fonduri europene pentru reabilitarea Bisericii Franciscane din Cetate, monument istoric de clasă A.
Continuarea, în Specialarad.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Colaj Special Arad)