Ilie Bolojan: „Tarifele vor avea un efect negativ asupra economiei româneşti”

Data:

Președintele interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni, a vorbit despre taxele vamale impuse de SUA.

Ilie Bolojan a făcut apel la ancorare în realitate și onestitate față de cetățenii României. Astfel, președintele a transmis următoarele:

  • „Ne confruntăm cu vremuri dificile, în care asistăm la schimbări importante în sistemul comercial global. Tarifele care au fost anunțate de Administrația Statelor Unite zilele trecute vor avea un efect negativ asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei românești și trebuie să fim onești cu cetățenii noștri și să spunem aceste lucruri, ce se poate întâmpla în perioada următoare”, a spus Bolojan.

Citește și: Important bancher american: E bine să punem America pe primul loc, atâta timp cât nu ajunge să fie singură

„Statele Unite fiind cel mai important partener comercial pentru Uniunea Europeană și deci indirect, companiile românești care sunt integrate în lanțurile de valoare europeană vor fi afectate, Germania fiind cel mai important partener comercial al României, iar economia germană contribuind cu o treime la exporturile către Statele Unite ale Americii din Uniunea Europeană”, a mai explicat șeful statului.

Ieri, președinta Comisiei Europene a anunțat că UE este pregătită să negocieze cu SUA, propunînd zero-pentru-zero taxe pentru bunurile industriale, însă apelul european a fost respins de Donald Trump, președintele american considerând, în ciuda intervenției lui Elon Musk, că „Nu, nu este suficient”, arată PRESShub.

YouTube video

Citește și: Ursula von der Leyen: „Europa este pregătită să negocieze cu SUA”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Controverse după mesajul unui judecător CSM despre „banii Justiției” și Ucraina

Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii...

Zeci de ONG-uri cer adoptarea de urgență a parteneriatului civil în România

Asociația MozaiQ, susținută de peste 80 de organizații ale...

Ministerul Energiei: Piaţa carburanţilor din România este stabilă şi funcţională din punct de vedere al aprovizionării

Piaţa carburanţilor din România este stabilă şi funcţională din...

NVIDIA începe să se reinventeze pentru următorul ciclu de creștere

Conferința globală NVIDIA GTC, care se încheie astăzi, este...