​În ce stadiu sunt loturile sectorului montan al autostrăzii A8. Cel mai lung are 19 tuneluri pe 21 de kilometri

Data:

Pentru două loturi ale autostrăzii A8 a început etapa de proiectare. Celelalte patru sunt contestate, nu au contractul semnat sau încă nu au ordin de începere a lucrărilor emis, scrie Ziarul de Iași.

Pe cel mai lung dintre loturile sectorului montan al A8 sunt în toi lucrările necesare proiectării. Este vorba de forajele geotehnice și de lucrările specifice pentru descărcarea arheologică, precizează Compania Națională de Investiții Rutiere, care a verificat săptămâna aceasta stadiul proiectului.

Lotul Ditrău-Grințieș, cel mai lung dintre toate (37,9 km), a intrat în etapa de proiectare pe 30 iunie, când ministrul Transporturilor a emis ordinul de începere a lucrărilor. Proiectarea va dura 14 luni. Constructorul, asocierea SA&PE Construct-Spedition UMB-Tehnostrade-Euro Asfalt, are așadar încă un an la dispoziție ca să încheie proiectarea. Odată aprobată documentația, șantierul va dura 40 de luni, potrivit condițiilor procedurii de licitație.

Segmentul de autostradă Ditrău-Grințieș este unul deosebit de complex, cu 19 tuneluri (21 km în total, mai mult de jumătate din lungimea lotului) și 63 de poduri și viaducte. Contractul a fost semnat pe 31 martie de CNIR cu asocierea menționată pentru 6,14 miliarde de lei și prevede o perioadă de garanție de 5 ani după finalizarea lucrărilor.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Adam Michnik: „Putin şi Trump au în comun faptul că amândoi sunt convinşi că au fost aleşi de Dumnezeu şi, ca toţi aleşii zeilor, se înşală / Libertatea îmi permite să trăiesc în acord cu propria mea persoană” – INTERVIU

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: CNIR)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related