Primăria Constanța a alocat peste 60.000 de euro pentru organizarea evenimentelor dedicate redeschiderii Cazinoului, în cadrul Zilelor Orașului. Contractul a fost câștigat de o firmă nou-înființată, condusă de un influencer și asociată cu finul șefului ANRE.
Concertele și spectacolele se vor desfășura în perioada 21-25 mai, în interiorul monumentului istoric recent reabilitat, pe o scenă amplasată în fața lui, cât și pe faleză. Intrarea va fi liberă.
Firma câștigătoare este condusă de un influencer din Constanța, care se afișează cu celebrul Pescobar și spunea într-un interviu din presa centrală că vrea să fie ”noul Radu Mazăre”. Finul șefului ANRE, George Niculescu (PNL) este celălalt asociat din firmă.
Compania care a câștigat contractul a fost înființată anul trecut și a mai obținut un contract cu primăria, în decembrie 2024, pentru serviciile prestate de artiști la Târgul de Crăciun, organizat în Piața Ovidiu. Atunci, municipalitatea plătea aproape 60.000 de euro cu TVA pentru șase zile de concerte.
Media Prompt Agency SRL este o firmă din Constanța, care se ocupă de activități ale agențiilor de publicitate, înființată în martie 2024.
Unul dintre asociații companiei, Gabriel Cucli, este finul liberalului George Niculescu, șeful Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și fost prefect PNL al Constanței. Celălalt asociat este Cosmin Iulian Stăncescu, zis și Caz Stan, pe rețelele de socializare. Într-un interviu acordat în 2022 pentru Puterea.ro, spunea că vrea să devină primarul Constanței și va fi ”al doilea Radu Mazăre”.
Continuarea, în Info Sud-Est
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Info-sud-est.ro)