Primăria Cernavodă, condusă de liberalul Liviu Negoiță, cheltuie 400.000 de euro pentru a organiza, timp de șapte zile, Zilele Orașului 2025, în perioada 11-17 august. Primăria vrea să aducă 25 de soliști și trupe. Nume precum Dani Mocanu, Vali Vijelie, Nicolae Guță, Costel Biju sau Sandu Ciorbă ar urma să urce pe scenă.
Toate aceste cheltuieli anunțate de primăria din Cernavodă vin în contextul în care noul guvern recent instalat, condus de liberalul Ilie Bolojan, a anunțat tăieri bugetare pentru reducerea deficitului bugetar.
Liviu Cristian Negoiță (PNL) este primarul orașului Cernavodă, din anul 2016. Acesta a fost reales anul trecut, la alegerile locale, pentru un nou mandat. În februarie 2025 a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, însă hotărârea Tribunalului Constanța nu este definitivă. Citește mai multe aici. Dosarul se judecă la Curtea de Apel Constanța.
Printre artiștii menționați de primărie pentru Zilele Orașului Cernavodă se mai numără și: Connect-R, Mandinga, Smiley, Holograf, Ruby. Există însă și o listă cu artiști de rezervă, în caz că ceilalți sunt indisponibili: Inna, Theo Rose, Andra, Georgiana Lobonț, Leo de la Roșiori, Dirty Nano, Danya, BUG Mafia, Horia Brenciu, Nicolae Guță, Puya, Costel Biju, Sandu Ciorbă, Cosmin Seleși Orchestra.
Continuarea, în Info-sud-est.ro
Citește și: Zece consilieri ai premierului au demisionat
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Dani Mocanu / captură video: Youtube)