Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică vor vizita centrala nucleară Zaporojie

Data:

Inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) vor vizita, în următoarele zile, centrala nucleară Zaporojie, aflată sub control rusesc, pe fondul reluării bombardamentelor și a temerilor tot mai mari privind un potențial accident nuclear.

Șeful AIEA, Rafael Grossi, a declarat că își „continuă consultările cu toate părțile în vederea trimiterii unei misiuni de experți AIEA la Zaporojie în următoarele zile pentru a contribui la asigurarea siguranței și securității nucleare acolo”, a scris duminică pe Twitter organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite, citat de CNN și preluat de Mediafax.ro.

Anunțul AIEA vine în contextul în care atât Ministerul rus al Apărării, cât și operatorul nuclear ucrainean Energoatom au anunțat sâmbătă că situl centralei nucleare a fost bombardat în mod repetat în 24 de ore, acuzându-se reciproc pentru bombardamente. Vineri, centrala a fost reconectată la rețeaua de electricitate din Ucraina, la o zi după ce a fost deconectată pentru prima dată în istoria sa.

Citește articolul integral pe Rfi.ro

Citește și: FOTO AUR și PNL se luptă cu ii și căciuli de dac pentru a cuceri electoratul naționalist

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ukrinform.ua)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Alegeri pentru primăria din New York: un vot pentru Mamdani sau împotriva lui Trump?

Newyorkezii își aleg marți noul primar, iar sondajele îl...

UE se pregătește pentru noi membri: Comisia Europeană cere reforme interne înainte de o nouă extindere

Raportul anual al Comisiei Europene privind progresele țărilor candidate...

Aktual24 | Rafinăriile chineze reduc semnificativ importurile de petrol din Rusia după noile sancțiuni impuse de SUA

Rafinăriile chineze de petrol reduc importurile de țiței rusesc...

Procurorul-general al Spaniei, anchetat pentru o scurgere de informații în presă

Procurorul-general spaniol, Álvaro García Ortiz, este pus sub investigație....