Întârzieri și speculații la Iași: ce se întâmplă cu trenurile private Ferotrans și răspunsul lui Anchidin

Data:

Trenurile de călători pe ruta Iași–București, care urmau să fie introduse în circulație în acest an de compania ieșeană Ferotrans TFI, vor începe să transporte pasageri cu o întârziere de aproximativ un an față de calendarul anunțat inițial, cel mai devreme în luna mai, după ce firma a achiziționat în anii anteriori mai multe garnituri din Israel și Luxemburg, întârzierile alimentând speculații privind motivele reale ale amânării, relatează Ziarul de Iași.

„Hai că avem noutăți în legătură cu noul operator CF de la Iași: NU a băgat trenurile în lucru, fiindcă nu are cine să i le conducă. Ar fi o conspirație a profesioniștilor din acest domeniu, care nu ar fi pus botu’ la vrăjelile unui fost boss de la CFR”, lansează o discuție pagina de Facebook „Drum expres Focsani-Brăila-Constanța”.

„Este o aberație”, răspunde Dumitru Anchidin, proprietarul Ferotrans TFI.

„Și noi ne dorim să dăm drumul mai repede la treabă, dar nu putem trece peste prevederile legale și nu putem începe fără autorizări și teste. Săptămâna trecută am făcut teste de compatibilitate cu rețeauna națională, am făcut teste de viteză, de frânare. Iar acum pregătim trenurile care vor începe să circule deja din februarie pe ruta Suceava – București”, a detaliat antreprenorul ieșean.

Orele de plecare și de sosire

Potrivit acestuia, pe ruta Suceava-București vor circula două trenuri electrice, din lotul cumpărat din Luxemburg. Unul dintre ele va avea plecare din Suceava de la ora 7:00 și sosirea în București la 12:39, în timp ce al doilea va pleca din Suceava de la ora 14:47 și va ajunge în București la 21:30.

Continuarea, pe Ziarul de Iași.

Citește și: Aktual24 | Realitatea Plus, după anunțul șefului statului despre referendum: „Nicușor Dan intervine în justiție”, ”Puci anticonstituțional”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related