Mădălina Andronic a crescut în Constanţa. Fiica unui cuplu de ingineri, a ştiut, de când era foarte mică, faptul că va alege drumul artei. Pentru că a avut o bunică maternă care a încurajat-o constant să-şi urmeze pasiunea, dar şi profesori care au văzut potenţialul ei, Mădălina a urmat, natural, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa. Ulterior, a absolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi, mai târziu, un master în ilustraţie la Camberwell College or Arts, London. De-a lungul anilor, creaţiile sale sale au devenit albume sau au ilustrat diverse cărţi: Zâna Zorilor (Editura Vellant, România, 2012 şi a doua ediţie, self published, 2024), Praf de Zâne (self published), Making Love Potions (Storey Publishing, US, 2016), Romeo y Julieta (Alma Editorial, Spania, 2021), Princess Castle (Qarto Publishing, UK, 2024) sunt doar câteva dintre titluri. În urmă cu câteva luni, a pictat vitrina galeriei pariziene La Maison de Commerce.
Spune că o inspiră iubirea, emoţiile, amintirile şi tradiţiile. Am discutat cu Mădălina Andronic, în cadrul acestui interviu, despre rolul pe care îl joacă arta în vieţile noastre, despre cum reuşeşte să armonizeze ea partea de creaţie cu partea de antreprenoriat, dar şi despre alegerea sa de a rămâne într-un sat din Puglia. Am vorbit, de asemenea, despre cum poate un artist ilustrator să trăiască din arta sa.
Ada CODĂU: Care sunt artiştii, profesorii care te-au inspirat şi au contact în formarea şi, ulterior, în definirea ta identitară ca artistă ilustratoare?
Mădălina ANDRONIC: Am avut, în fiecare etapă a drumului meu, oameni care m-au „văzut”, care au intuit potențialul sau care poate au fost și convinși că voi ajunge să fac o meserie din artă. Îi voi numi aici pe cei care mi-au fost alături la început de tot, în Constanța, cei care, după mine, au contat cel mai mult. Ei mi-au dat încredere și au făcut diferența între un copil căruia doar îi plăcea să deseneze și un copil care a putut decide și vedea, de foarte devreme, că acesta ar putea fi drumul său de-adevăratelea: domnul Horobăț de la Palatul Copiilor, care mi-a pus practic pensula în mână la 6 ani, doamna Seniuc, care de fiecare dată când trecea prin fața casei mele îmi încuraja familia să mă susțină în ce-mi place, că fac bine, și nu în ultimul rând domnul Grigoruță, care m-a învățat lucruri care au depășit hârtia, pe care le folosesc și azi, și care practic i-a convins pe ai mei că am intrat pe făgașul de pe care am toate motivele să nu mai ies.
Ada CODĂU: Cine sunt oamenii care au avut încredere în tine, care te-au susţinut constant şi care te-au făcut să crezi că se poate trăi din artă?
Mădălina ANDRONIC: Întâi și-ntâi a fost bunica mea maternă, care m-ar fi încurajat să plec și cosmonaut pe Lună, că era convinsă că puteam (n.r. zâmbeşte). A fost omul care a crezut în mine orbește și mi-a fost atât rampă de lansare, cât și plasă de siguranță o bună parte din copilăria mea. Apoi profesorii menţionaţi și părinții mei. Ulterior, Daniel, soțul meu, a devenit președintele fan-clubului meu și împreună lucrăm la ceea ce a devenit o afacere de familie.
Ada CODĂU: În ce moment ai realizat că arta e definitorie pentru tine şi că acesta e drumul pe care vei merge din punct de vedere profesional?
Mădălina ANDRONIC: Devreme, foarte devreme, încă de când tindeam să aleg doar moduri artistice de exprimare: pictură, dans, teatru, canto. Am perseverat în alegeri, uneori în ciuda așteptărilor sau dorințelor celor din jur, și cum-necum m-am găsit pe o cale de pe care nu mai avea sens să mă întorc. Probabil odată cu admiterea la liceul de artă, în clasa a VIII-a, a fost clar pentru toată lumea că inginer nu mă mai fac (n.r. părinţii Mădălinei sunt ingineri).
Ada CODĂU: Ce statut are un artist ilustrator, la ora actuală? Cât de greu îi este să trăiască din artă, dacă i se dedică exclusiv?
Mădălina ANDRONIC: Depinde de artist și de cum abordează arta pe care vrea să o scoată în lume. Sunt mulți factori care contribuie la acest succes, măsurat în capabilitatea de a trăi sau nu exclusiv din artă. După mine, cea mai importantă este rezistența la eșec, reziliența în fața numeroaselor nereușite care, fără excepție, apar pe drum. Tocmai pentru că este un domeniu subiectiv, care apelează la ochiul și emoțiile privitorilor, uneori lucrurile merg cum te așteptai, alteori nu. Și când nu, cheia este să fii capabil să te ridici, să te reinventezi, să găsești alt mod de a ajunge la oameni. Aceeași poveste poate fi spusă în atât de multe feluri. Nu cred că reușita constă doar în abilitățile efective de a pune pensula pe hârtie, ci este despre toate celelalte lucruri pe care le faci după ce ai pus pensula jos: comunicare, promovare, inițiativă, strategie, organizare, pragmatism, viziune de ansamblu, conectare la realitate.
„Puglia a fost un puseu de creștere din toate punctele de vedere: personal, profesional, mental, emoțional”
Ada CODĂU: De ce ai luat decizia de a pleca din Bucureşti şi de a trăi într-un sat din Puglia?
Mădălina ANDRONIC: N-am luat decizia de a pleca din București. Am luat decizia de a rămâne în Puglia, atunci când am ajuns acolo. E o diferență subtilă în modul în care privești această „plecare” – eu n-am plecat din București în căutarea unui trai mai bun, eram în miezul acțiunii și în plină ascendenţă din punct de vedere profesional, în capitală, n-am avut niciun gând să plec, îmi era bine. Însă ajunsă într-un alt loc, în care nimic din ceea ce credeam că ar putea conta nu mai valora nimic, în care viața curgea după cu totul alte reguli și ore, mi s-a părut brusc că am trăit o păcăleală până atunci, că Bucureștiul era o butaforie plină de actori, reclame și scenarii în care toți alergam după „the next new thing” și nu ne ajungea timpul niciodată. Am decis că era mai important să câștig timp, liniște și gânduri noi, decât renume local și am decis să rămânem.
Pentru mine, Puglia a fost un puseu de creștere din toate punctele de vedere: personal, profesional, mental, emoțional. Am prins și pandemia acolo și dacă stau strâmb și judec drept, a fost o binecuvântare.
Ada CODĂU: Eşti originară din Constanţa şi locuieşti, de câţiva ani, în Puglia. Ai făcut studiile de licenţă la Bucureşti, iar studiile masterale, în Londra. Ce înseamnă, azi, pentru tine acasă?
Mădălina ANDRONIC: Acasă este oriunde este soțul meu, noi doi suntem „acasă”, oriunde decidem să locuim azi, săptămâna viitoare sau peste 5 ani. Apoi, atâta timp cât părinții mei vor trăi și vor locui în România, și acel loc va fi mereu un „acasă” pentru mine.
Ada CODĂU: Care sunt sursele tale de inspiraţie? Ce te stimulează să abordezi o temă nouă în lucrările tale?
Mădălina ANDRONIC: Iubirea, locurile pe care le descopăr, amintiri, tradiții, momente simple și detalii pe care mulți le-ar trece cu vederea, emoții și sentimente.
„Continui să îmbuteliez momente și emoții prin ilustrațiile mele”
Ada CODĂU: Cum au evoluat subiectele, scenariile ilustraţiilor tale de-a lungul timpului? La ce ai renunţat, ce a rămas, ce este nou în pictura ta?
Mădălina ANDRONIC: Stilul meu s-a transformat în timp, s-a curățat și a crescut odată cu mine. Și continuă să se îmbogățească cu toate experiențele, gândurile și visurile mele. Mie mi se pare foarte vizibilă evoluția, parcă pot să pun degetul pe anumite ilustrații care au marcat momente pivotale. Și mulți dintre cei care mă urmăresc de mai bine de 10 ani pot recunoaște etapele prin care am trecut.
Am ajuns într-un punct în care nu mai caut să demonstrez nimic, nici personal, nici profesional. Nu consider că m-am plafonat, ci că am ajuns la un echilibru între muncă și viață, care funcționează pentru mine, că prea a fost glorificată munca de dragul muncii și efortul supraomenesc pentru a rămâne relevant în această îndustrie. Rămân, totuși, curioasă și continui să îmbuteliez momente și emoții prin ilustrațiile mele pentru a fi retrăite la fiecare privire aruncată către ele, din nou și din nou. Să-mi fac un album prin care să mă uit când voi fi batrână și să mă bucur de tot ce am trăit.
Ada CODĂU: Cât de dificil îţi este să armonizezi latura artistică, a ilustratoarei cu partea de antreprenoriat, de afacere care presupune, printre altele, şi analize de buget, şi rapoarte, şi teste de producţie?
Mădălina ANDRONIC: La început, acum 14-15 ani, TOTUL mi se părea o nebuloasă prin care, absolut întâmplător, reușeam să navighez. Ce-i drept, erau și alte timpuri. Ce bătrânicios sună! (n.r. zâmbeşte). Piața era cu totul alta, mult mai tânără, mai dornică, mai la început și ea. Cu timpul, trecând prin experiențe din ce în ce mai diverse și mai numeroase – și bune, și rele – , având dorințe tot mai mari care depășeau granițele atelierului meu și nemaiputând ține lucrurile la o scară mică, de altfel ineficientă și incompatibilă cu aspirațiile mele pentru un business, am fost nevoită să cresc forțat – fie externalizând cu totul procese, fie investind în ele și înglobându-le. Odată cu sosirea lui Daniel, soțul meu, în managementul acestei afaceri, el venind dintr-un cu totul alt domeniu, saltul a fost simțitor, iar parteneriatul nostru din plan profesional m-a învățat enorm de multe lucruri noi din afara sferei mele de cunoaștere, care acum mi se par normale și bune de știut de către oricine vrea să facă un business cu artă. Totuși, pentru a-mi păstra creativitatea intactă, recunosc că am delegat o mulțime de acțiuni administrative și am rămas o vizionară.
Ada CODĂU: Ilustraţiile tale sunt şi pe eşarfe, şi pe agende, iar din 2024, şi pe rochii. În continuarea întrebării anterioare, cum coexistă artista Mădălina Andronic cu antreprenoarea Mădălina Andronic? Ţi s-a părut, în vreun moment, că faci vreun compromis sau, din contră, simţi că îţi extinzi modurile de manifestare, de exprimare artistică?
Mădălina ANDRONIC: Din punctul meu de vedere, ilustrația e mai puțin pictură și mai mult design, necesitând din start un set de abilități mai pragmatice, o viziune aplicată și capacitatea de a funcționa în contexte diferite. Așadar, nu am simțit în niciun moment că aș face vreun compromis în ceea ce privește latura artistică, ba din contră, simt că mă pot exprima în mult mai multe moduri și medii decât un pictor, de exemplu. Și asta nu face decât să îmi sporească creativitatea și inspirația pentru că simt că nu mă constrânge absolut nimic. Și sunt extrem de bucuroasă că ilustrațiile mele ajung astfel la cât mai multă lume – purtate, privite, oferite, scrise, citite, călătorite.
„Educația plastică în școli este importantă pentru a crea utilizatori și clienți avizați mai târziu, care să nu tolereze impostura sau proasta calitate”
Ada CODĂU: Ce rol crezi că joacă arta în general şi arta plastică în special în educaţia unui copil?
Mădălina ANDRONIC: Dincolo de artă în forma ei clasică, tot ce vede un copil în jurul lui încă de mic – de la clădiri și cartiere, la reclame, decorațiuni și haine, la produse de uz casnic – toate acestea îi formează lui ochiul și gustul pentru frumos. Un frumos (sau un urât) pe care îl va căuta mai târziu în viață, îl va recunoaște, îl va da mai departe. Însă când existența multora dintre noi este guvernată de grija zilei de mâine, preocuparea pentru forma și felul în care trăim nu este pe primul loc. Din păcate, nu avem prea mult loc pentru frumos în viețile noastre – nu zic că nu îl recunoaștem, dar nu este o prioritate, nu îi vedem valoarea, ni se pare că e un privilegiu pentru elite, că arta e complexă și abstractă, agățată pe pereții unui muzeu plictisitor și alambicat. Când, de fapt, frumosul ar trebui sa fie în gesturi și obiecte zilnice, astfel încât copiii noștri să fie familiarizați cu el, să fie parte din ei, să îl prețuiască și să nu poată concepe un trai înconjurați de urât.
Educația plastică (însă nu neapărat cum este ea făcută acum) în școli este importantă pentru a crea utilizatori și clienți avizați mai târziu, care să nu tolereze impostura sau proasta calitate. Dar dincolo de asta, responsabilitatea cred că ar trebui să fie și mai mare pentru cei care ne populează viețile cu produse, servicii, publicitate și conținut uneori atât de nefericite. Si iată de ce m-am bucurat nespus când Zahăr Mărgăritar, un brand cu vizibilitate foarte mare pe piața din România, a ales să pună pe pachetul de zahăr găsit în casele atâtor români o ilustrație de-ale mele. Pare un gest mic, dar crescând cu artă accesibilă, vizibilă cu colțul ochiului de la masa din bucătărie, un copil ar putea asimila frumosul fără măcar să i se predea la școală.
Ada CODĂU: Ce a însemnat pentru tine să pictezi, în urmă cu câteva luni, având ca inspiraţie o iarnă românească, vitrina galeriei pariziene La Maison de Commerce?
Mădălina ANDRONIC: M-am simțit mândră să povestesc parizienilor, prin ilustrațiile mele, despre o Românie magică, despre ceea ce eu consider valoros și demn de dat mai departe, şi pentru că o afacere străină cu capital privat a ales să pună România în centrul scenei, să o pună în valoare și să investească în meșteșugurile și arta noastră (dincolo de a mă invita pe mine să le decorez vitrina, au expus timp de trei luni o întreagă colecție de obiecte realizate de meșteri și artizani români). Și am fost extraordinar de emoționată când, în seara deschiderii, atât de mulți români care locuiesc în Paris și împrejurimi, care mă urmăresc pe social media, au venit să ne cunoaștem, să semnez cărți și să facem poze.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursă foto: Mădălina Andronic
