Casa de cultură din Irpin, 2025: între memoria eroică și agresiunea prezentului.
În 2025, Irpin se apropie de normalitate; șoselele noi care duc la intrarea și ieșirea din oraș, cu trotuare și borduri vopsite, geamuri noi și acoperișuri în construcție sau deja finalizate, cu mici restaurante și cafenele cochete, deschise mereu, orașul arată aproape ca oricare altul din apropierea Kievului.
Irpin, însă, a stat la granița dintre viață și moarte în 2022, când, aproape de oraș, s-au dus lupte care nu vor fi ușor de uitat, a devenit scena unor masacre și crime împotriva umanității, între timp „legendare”. Simbolul acelei perioade a fost Podul Romaniv de la marginea orașului, care a fost aruncat în aer de forțele aeriene ucrainene pentru a bloca înaintarea blindatelor rusești către Kiev.
Cu toate astea, Irpin nu a fost niciodată cucerit. Urmele lăsate de rușii depășiți de situație sunt cele ale unor oameni furioși și fără discernământ, care au tras în tot ce le-a ieșit în cale, de la clădiri la civili, primind comenzi de la superiori să execute familii, oameni neînarmați și, în cazul Irpin, inclusiv civili care erau pe drumul de evacuare.
Distrugerea patrimoniului cultural ucrainean de către forțele de invazie a fost și este un atac neselectiv și sistemic asupra memoriei și identității naționale. Acesta a vizat instituții precum Teatrul Dramatic din Mariupol, Muzeul Memorial Skovoroda, Muzeul de Istorie din Ivankiv, Catedrala Sviatohirsk Lavra și Muzeul din Irpin, acțiuni ce demonstrează o intenție clară de a șterge reperele culturale ale țării și printr-un atac la simbolurile naționale.
Casa Centrală de Cultură din Irpin, construită în 1954 în stilul clasicismului monumental sovietic cu sprijinul fabricii locale de cărămidă și al comunității, a servit ca centru cultural timp de aproape șapte decenii până când a fost grav avariată în timpul invaziei rusești din martie 2022. Acest atac a făcut din distrugerea clădirii un exemplu care arată absurditatea războiului și a situației în care clădirea, deși provine dintr-o epocă sovietică în care se pretindea că se construiește un viitor de ”cultură și pace”, a devenit un promotor al unei istorii a crimelor de război.
Moștenirile marelui regim sovietic, menite să fie un simbol cultural sau al identității locale, este acum distrusă tocmai de urmașii ideologici (sau de stat) ale aceleiași structuri. Asistăm deci la o dublă agresiune din partea Rusiei: o atacare a patrimoniului actual ucrainean și o respingere a oricărei legături de civilizație promovate vreodată spre statele cu care s-a învecinat (cu sau fără voia lor).
Emuseum, un proiect desfășurat cu ajutorul Departamentului Culturii și Turismului din regiunea Kiev, a făcut un plan 3D al clădirii după bombardament, unde se pot vedea exact zonele lovite.
Clădirea este după cum se vede în poze, distrusă aproape total. La intrare, sunt câteva statui, tot din epoca sovietică: un muncitor și o mamă cu un copil. Ambele sunt găurite de proiectile. Din auditorium, folosit odată și ca sală de cinematograf, au mai rămas doar pereții și câteva decorațiuni specifice. Pe dinafară, ce a mai rămas în picioare, e acoperit de graffiti și de mesaje anti război sau susținere pentru Ucraina.
În partea din stânga a clădirii, stâlpii de pavilion care țineau mai demult steagurile internaționale din fața muzeului sunt și ei ciuruiți de gloanțe și shrapnel.
În apropierea lor se află un monument al păcii, reprezentat de trei cocori din metal, cu aripile desfăcute care par să zboare într-un stol. În cultura sovietică și post-sovietică, cocorii (Журавли, Zhuravli) sunt unul dintre simbolurile soldaților căzuți în al 2-lea război mondial. Ideea centrală este că sufletele soldaților uciși nu mor, ci se transformă în cocori albi care zboară undeva mai departe. Zborul lor în stol sugerează un drum final, fără întoarcere, către eternitate – un motiv comun în arta memorială a perioadei sovietice care glorifica moartea eroilor.
Monumentul sovietic al cocorilor ridicat odinioară pentru a celebra sacrificiul eroic și pacea de după război, stă acum ca o mărturie amară a ironiei, sufletele eroilor fiind silite să privească o invazie provocată tocmai de urmașii ideologici care l-au înălțat. Această disonanță este completată vizual de steagurile de pe stâlpii ciuruiți care rămân pe poziție și documentează agresiunea pentru toate țările reprezentate acolo.
Statuia de la intrarea Casei de cultură din Irpin, reprezentând un muncitor sovietic, cu urme vizibile de proiectile de la invazia din 2022, septembrie 2025.
Detonarea podului Romaniv și Biserica Sf. Gheorghe: Puncte cheie la Ieșirea din Irpin
La ieșire din oraș, podul Romaniv are încă măruntaiele ieșite la vedere, întinse înspre albiile râului. În depărtare, clădirile rezidențiale, sunt primele care se văd și deși orașul e relativ mic ca populație pentru cineva din vestul europei, dă senzația de o așezare mult mai mare.
Râul Irpin îl înconjoară la intrare ca un baraj protector. Podul Romaniv a fost distrus intenționat de forțele ucrainene la sfârșitul lunii februarie/începutul lunii martie 2022. Decizia a fost una strategică, menită să oprească sau să încetinească avansul tancurilor și vehiculelor militare rusești spre Kiev. Râul reprezenta un obstacol natural semnificativ, iar distrugerea podului a forțat trupele ruse să caute rute alternative. Deși distrus din motive militare, podul a devenit un punct critic pentru evacuarea civililor din Irpin, Bucha și Hostomel, localități puternic afectate de invazie. Mii de locuitori au fost nevoiți să traverseze resturile podului pe jos, lăsând în urmă mașinile personale.
Această zonă a fost scena unor atacuri rusești lipsite de orice sens strategic sau militar asupra civililor care fugeau. Pe 6 martie 2022, bombardamentele rusești au ucis cel puțin 8 civili, inclusiv o întreagă familie (doi copii mici și doi adulți), chiar în timp ce încercau să treacă pe lângă podul distrus.
Locul exact unde a căzut obuzul de mortier era o intersecție importantă, folosită pentru evacuări, situată chiar la sud de podul avariat și în apropierea Bisericii Sfântul Gheorghe. Victimele acestei tragedii au fost Tetiana Perebyinis (43 de ani), cei doi copii ai ei, Mykyta (18 ani) și Alisa (9 ani), și un voluntar bisericesc, Anatoly Berezhnyi (26 de ani), care îi ajuta să traverseze. Aceștia au fost uciși chiar în fața bisericii care încă poartă urme de la proiectile.
Biserica Sf. Gheorghe, intrarea în Irpin, septembrie 2025.
Ulterior, Ucraina a depus eforturi rapide pentru a restabili conexiunile. Un pod feroviar important din zonă, distrus de bombardamentele rusești, a fost reconstruit în doar 29 de zile (un timp record), subliniind determinarea ucraineană de a menține funcțională infrastructura vitală.
Memorialul podului Romaniv, aruncat în aer de forțele ucrainene pentru a bloca invazia rusească în martie 2022, septembrie 2025.
”Podul Romaniv, aruncat în aer pe 25 februarie 2022 de către Forțele Armate ale Ucrainei, a jucat un rol cheie în oprirea forțelor ruse invadatoare care se îndreptau spre capitala Ucrainei. Calea de sub podul Romaniv distrus a devenit „Drumul Vieții” pentru rezidenții locali, fiind singura lor rută de evacuare din calea ostilităților intense. Podul a salvat mii de vieți.Imaginea Podului Romaniv distrus, cu civilii luptând să scape, a devenit unul dintre cele mai grăitoare simboluri ale războiului.”
Structura avariată a podului a fost păstrată și, deși vizita nu este deloc ușoară din punct de vedere emoțional, ea exprimă experiența traumatică a celor aproximativ 40.000 de rezidenți care l-au folosit ca singură cale de scăpare. În paralel cu păstrarea memorialului, a fost construit un nou pod rutier chiar lângă cel distrus. Prin această abordare, Irpin și-a readaptat infrastructura, făcând-o funcțională începând astfel o apropiere de normalitate.
Tot în Irpin, la ieșirea din oraș, se află expuse mașinile personale ale civililor care erau evacuați din din Irpin, Bucha și Hostomel. Multe dintre acestea au fost abandonate în zona critică de lângă Podul Romaniv. O parte dintre vehicule poartă urme clare de gloanțe și șrapnel, indicând faptul că au fost ținta directă a forțelor ruse în timp ce șoferii și pasagerii încercau să fugă. Cazul cel mai tragic este cel al coloanei de pietoni (inclusiv familia Perebyinis) care a fost ucisă de mortiere pe 6 martie, dar și al altor vehicule civile care au fost atacate pe drumurile de evacuare.
Artiști ucraineni și americani au decorat și fotografiat unele dintre mașini pentru a le transforma în NFT-uri (jetoane nefungibile), iar veniturile au fost folosite pentru sprijinirea reconstrucției orașului. Cumpărătorii au achiziționat o piesă unică de artă digitală care comemorează rezistența ucraineană. NFT-urile au oferit o metodă rapidă și transparentă (datorită blockchain ului) de a strânge fonduri la nivel global, transformând imaginile memoriale într-un sprijin financiar direct.
Atacul asupra civililor, inclusiv pe rutele de evacuare, a fost o tactică deliberată de terorizare a populației, de încetinire sau oprire completă a exodului (pentru a folosi civilii ca scuturi umane) și o încălcare flagrantă a legislației, astfel de acte fiind calificate drept Crime de Război sub statutul Curții Penale Internaționale. Imaginile în care vehiculele au fost zdrobite de tancuri și în care s-a tras cu mai multe tipuri de gloanțe și obuze, vehicule care sunt vizibil doar civile, lipsite de apărare sau cu având asupra lor orice intenție de atac, este ceva ce contrazice orice logică militară.
„Drumul Vieții” din Irpin, un simbol al rezistenței ucrainene, a fost inclus pe lista scurtă a 21 de proiecte nominalizate la premiul internațional Media Architecture Biennale 2025 de la Bangkok.
„Volia” (scris „Воля” de la cuvintele ucrainene pentru libertate, voință) simbolizează reziliența și puterea poporului ucrainean. Monumentul este realizat din fragmente reale de proiectile, rămășițe ale războiului ruso-ucrainean, care au fost dezamorsate, curățate și colectate în Irpin, regiunea Kiev. Acest monument servește ca o memorie publică, un artefact al războiului care confirmă adevărul dureros al amintirilor localnicilor și oroarea pe care au trăit-o.Forma monumentului seamănă cu un cub de foc iadului (chin) comprimat. El amintește locuitorilor și apărătorilor orașului că „Am supraviețuit iadului și am fost comprimați de acest fier mortal”.Tot ce a rămas va fi un simbol al Volia noastră. O victorie asupra Volia, care amintește locuitorilor și „comprimă” acest fier mortal.
Monumentul „Volia” (Voință), realizat din fragmente reale de proiectile rusești și amplasat în fața clădirii care a găzduit Centrul de Aprovizionare al Poliției Naționale a Ucrainei în regiunea Kiev, este un simbol al memoriei publice ce transformă rămășițele violenței în simbolul neclintit al rezilienței și puterii poporului ucrainean.
Istoria orașelor prin care am trecut – prea scurt și prea puțin – Borodianka, Bucha și Irpin, este scrisă acum în ruine și în memorii ale traumelor celor care au supraviețuit. Există totuși și memoriale, proiecte de reconstrucție și foarte multă reziliență din care trebuie învățat; ele oferă o mărturie care va rămâne esențială pentru înțelegerea deplină a acestui război, iar noi dovezi despre crimele comise de Rusia, apar aproape lunar.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursă foto: Viorica Bold
