Iulian Cârlogea, City Managerul Sectorului 5, a făcut petrecerea la un complex de cinci stele din Delta Dunării, deținut de dezvoltatori imobiliari din Sectorul 5. Cu o lună înainte, Piedone făcuse 14 controale și locația fusese singura lăudată în acea zi. În poveste apar firme de casă și apartamente nedeclarate, dezvăluie site-ul de investigații Snoop.ro.
• Iulian Cârlogea este nepotul lui Cristian Popescu Piedone din partea soției – fiul surorii acesteia. În 2020, imediat ce a ajuns la conducerea Primăriei Sectorului 5, Piedone l-a pus city manager. Piedone îl numește „afin”.
• Pe 10 mai, șeful ANPC a făcut un control la Lebăda Luxury Resort & Spa din Delta Dunării, pe care l-a lăudat într-un clip postat pe rețelele sociale. La o lună distanță, nepotul său s-a căsătorit cu Ana-Veronica Șerban, angajată și ea a primăriei, și au făcut petrecerea la localul de lux.
• Ana-Veronica are un apartament într-un residence deținut de patronii resortului Lebăda, dezvoltatori imobiliari din Sectorul 5. Primăria lui Piedone le elibera certificate de urbanism în 2023. Apartamentul nu e trecut în declarația ei de avere de la Primăria Sector 5.
• Mama Veronicăi face afaceri de sute de mii de lei cu Primăria Sector 5, fiind patroana firmei Eurover Serv SRL.
• La începutul săptămânii, Piedone a fost audiat și plasat sub control judiciar fiind acuzat că a avertizat un hotel înainte de a merge în control. Mai mult, fostul șef ANPC i-a instruit pe angajați ce să facă pentru a nu fi sancționați.
„Ca și bucătărie, ne încadrăm într-o notă de respect, și nu al meu, și nu al Autorității, respectul dumneavoastră ca și prestator de servicii asupra celor care au avut și au încrederea să vină aici. Rareori mă găsesc în situația să spun felicitări. Bucătăria este ca un templu. Templu înseamnă respect față de consumator”, spunea Cristian Popescu Piedone despre Lebăda Luxury Resort & Spa din Delta Dunării.
Laudele au fost surprinse într-un clip video pe care deja fostul șef al Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) l-a publicat, pe 10 mai, pe pagina de Facebook. În acea zi, Piedone a mai fost în control la alte 13 unități și la toate a găsit nereguli și a aplicat sancțiuni, potrivit aceleiași postări online a lui Piedone, scriu jurnaliștii de la Snoop.
La scurt timp după această vizită, la jumătatea lunii iunie, nepotul lui Piedone, Iulian Cârlogea, a făcut petrecerea de nuntă la Lebăda Luxury Resort & Spa. La eveniment au participat și Piedone, soția și copiii, spun sursele Snoop.
Citește continuarea despre apropiații lui Piedone, angajați ai Primăriei Sectorului 5, și patronii restaurantului din Delta Dunării, pe Snoop.ro.
Citește și: Rețeaua de „slugi” a lui Piedone, rudele și apropiații din Sectorul 5
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Inquam Photos / George Călin)